Traduceri: EEN LAND MET VELE OMSCHRIJVINGEN
Toen ik in april 2003 door Rodica en Henk werd uitgenodigd om samen Nederland te bezoeken, heb ik mezelf natuurlijk de vraag gesteld wat ik van dit land wist alvorens encyclopedie’en, atlassen, albums of historische boekwerken te raadplegen.
Ik realiseerde me onmiddellijk dat Nederland een land van omschrijvingen is. Het is het land van tulpen, dijken, windmolens, klompen, asperges, kazen, hollands linnen, kant, het land beneden de zeespiegel zonder bergen, het meest bevolkte van de wereld (qua bevolkingsdichtheid), het land van Rembrandt van Rijn, Vincent van Gogh, Vermeer van Delft, Piet Mondriaan en van M.C. Escher.
Duikend in mijn herinneringen ontmoette ik opnieuw de illustraties uit geschiedenisboeken, gravures die vertellen over de “wreedheden van de spanjaarden in de lage landen”, Siger van Brabant, de latijns sprekende vlaamse filosoof vereeuwigd door de goddelijke Dante in Het paradijs, Didier Erasmus (uit Rotterdam) met zijn Lof der waanzin, Multatuli, bij ons vertaald en in grote oplage verschenen, met zijn Max Havelaar, Hieronymus Bosch (een van mijn liefste schilders), Frans Hals.
Verwonderlijk of niet, we weten meer over wetenschapsmensen dan over schrijvers. In feite, wie heeft niet gehoord van Mercator en zijn lengtegraden terecht verbeeldende gelijkwaardige parallellen met breedtegraden zijnde loodlijnen op de meridiaan (de beroemde projectie van Mercator)?
Of van Baruch Spinoza , de filosoof die lenzen slijpt, maar ook een werk als Etica en een politiek traktaat schrijft die bevruchtend werken op de gedachten van Fichte en zelfs Hegel?
Of van de jurist Hugo Grotius (de Groot), die aan het begin van de XVII-e eeuw Mare liberum schrijft, een werk waarin hij de vrijheid op zee verdedigt?
Of van Laurentz, wie we de theorie van de electronica van de materie verschuldigd zijn; van Van ‘t Hoff Jacobus Henricus, de schepper van de stereochemie; van Van der Waals Johannes, die een theorie gaf aan de moleculaire aantrekkingskracht en men verwart met Van Musschenbroek, de uitvinder van de Leidse fles, voor de eenvoudige reden dat beiden in dezelfde stad geboren werden? (Waarna beiden verward worden met Van der Graaf, de man van de statische electriciteit, inclusief zijn apparaat dat lyceisten emoties geeft, met Graaf Reiner, de fysioloog die de follikels ontdekte, die zijn naam dragen).
Vervolgens was er nog Huygens Christiaan, die met de pendule, met de ondulatie-theorie van het licht met het effect van een spiraal, resulterend in zijn onthulling van de ongeziene magische ringen van de planeet Saturnus.
Cineva spunea că democraţia este instituţionalizarea tiraniei. Olanda fiind o ţară democratică, te întrebi unde este, de unde începe tirania. Un prim răspuns poate fi acesta: în Olanda toţi trebuie să muncească. Şi voi da două exemple, cred, semnificative. Aflându-mă pe un pod în Rotterdam, am observat în apă o ridicătură de pământ, ocolită cu grijă de ambarcaţiuni. Era un început de cuib. Olandezii construiseră un petec de pământ, lăsând în sarcina păsărilor, construirea cuibului propriu-zis. Puteau desigur să construiască şi un cuib, dar ce ar mai fi făcut atunci pasărea? S-ar fi lenevit, ar fi uitat poate cum se mai construieşte un cuib, ar fi devenit în cel mai bun caz o bleagă pasăre domestică, dependentă total de oameni. Nu, în Olanda până şi păsările trebuie să muncească pentru propria lor fericire, pentru viitorul lor.
Ajungem pe seară la Apeldoorn. Henk şi Karina ne-au pregătit şi ei o surpriză: o excursie în Imperiul Piramidelor. Nu în Egipt, ci în Imperiile precolumbiene. Civilizaţiile incaşă, aztecă, mayaşă, toltecă, olmecă defilează prin faţa noastră la fel de misterioase şi de magice, ca în urmă cu secole, când spaniolii le întâlneau pentru prima dată, reînvie mari centre culturale şi religioase precum Tikan, Copan, Palenque, Uaxactun, Tenochtitlan, lacul Titicaca, Machu Piccu, Cuzco, zeităţi înfricoşătoare sau blînde precum Quetzalcoatl, Tezcalipoca, Hunabku, Itzamna, Ixchel, Zumkaax, Ah Puch, Ometeotl, Huitzilopochtli, Tlaloc, Chicomecoatl, Tonantzin, Inti, Viracocha, crudul şi tragicul Moctezuma II. Admirăm Marea Piramidă de la Tenochtitlan, închinată lui Tlaloc, zeul fulgerului şi al ploii, piramida circulară a lunii, scările impunătoare ce duceau la sacrificiile rituale. Apoi metafore: oglinda fumegândă, şarpele cu pene, metamorfoze îngheţate, dar atât de expresive. Dar şi o lume viu colorată, smulgând câte o pană din aripa curcubeului.
Ajungem pe seară la Apeldoorn, la Karina şi Henk, unde vom dormi două nopţi.
Prima oprire semnificativă este la KAMPEN.
Luăm masa de prânz în restaurantul De Waag. Restaurantul se găseşte deasupra unui canal. Primesc, prompt, explicaţia: De Waag înseamnă „cântar mare pentru mărfuri” ; aici era locul unde se cântăreau mărfurile venite pe apă; de aceea se află pe un pod. În faţa restaurantului o statuie dedicată meşterilor argintari. Olandezii, oameni care se consideră simpli, considerând că nobleţea stă în caracterul omului şi nu în titluri sau averi (nu spunea o butadă că la originea oricărei mari averi se află o crimă, o trădare sau un incest?!), înţeleg să elogieze prin statui munca cinstită, oricât de măruntă ar părea unora aceasta. Până şi o modestă vânzătoare de păsări îşi are statuia ei. (Deschid o paranteză: deşi canalele din Amsterdam se numesc Canalul Prinţilor, Canalul Regilor, Canalul Împăraţilor, cel mai aproape de Dam, adică de inima oraşului, cel mai important canal cu alte cuvinte este cel al Domnilor. O ilustrare a zicalei româneşti, puţin parafrazată: „A fi Domn e lucru mare”). Şi din nou lucruri practice: restaurantul este şi cafenea şi bar şi restaurant. Preţurile sunt la vedere, scrise cu cretă pe tăbliţe negre. Există desigur şi liste cu meniuri, pentru cei care nu se grăbesc. Pe mese, întotdeauna proaspete, flori. E vremea trandafirilor acum şi trandafirii se găsesc pretutindeni. Trandafiri olandezi, cu zeci de nuanţe plecând din alb şi ajungând în roşu cardinal, din galben până spre umbră arsă de pământ. Fiecare restaurant, fiecare cafenea, fiecare bar au un „ce” al lor, numai al lor. Unele localuri amintesc de anii ’30, altele de epoca Art Nouveau; altele de perioada colonială. Sunt localuri regale, după cum altele sunt republicane. Cele regale conţin imagini din viaţa regilor, a prinţilor, a familiei regale. Vin în aceste localuri şi destui republicani. N-am văzut însă nici o regină, Wilhelmina, Iuliana sau Beatrix cu mustăţi. Dreptul la opinie este un drept absolut, respectat cu sfinţenie.
Patronul spiritual al oraşului rămâne Erasmus. Statuia sa îl înfăţişează cu o carte în mâna stângă, cu dreapta pregătindu-se să mai întoarcă o pagină. E o carte a sa sau un tratat medieval? Greu de spus. Activitatea sa e mai puţin cunoscută astăzi. Cine îşi mai aduce aminte de Adagii, de Manualul cavalerului creştin (Enchiridion militis christiani), de Instituţia principelui creştin (Institutio principis christiani), scrisă pentru viitorul Carol al V-lea, de Novum Testamentum, de Colocvii, de Eseu asupra liberului arbitru, de De sarcienda Ecclesiae concordia? Pentru toţi el rămâne autorul neuitatului volum Elogiu nebuniei, lucrare dedicată prietenului său Thomas Morus. Prin creaţia sa, Erasmus a încercat concilierea între antici şi învăţăturile Evangheliei, pamfletele şi scrierile sale satirice cu caracter antifeudal şi anticlerical netezind drumul Reformei. Nu departe de statuia lui Erasmus se află clădirea bibliotecii, clădire ultramodernă, amintind prin ţevile sale multicolore, de o uzină, în care domină culoarea orange, de Beaubourg, de Centre Pompidou. Numai că, aveam s-o aflu imediat, clădirea bibliotecii din Rotterdam e anterioară cu câţiva ani celebrului Centru din Paris! Alături de ea, „Creionul”, un simplu bloc cu 13 etaje dar terminat cu un vârf amintind de cel al unui creion proaspăt ascuţit.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.