Ovidiu Cărpuşor pare  să interzică orice prejudecată.

L-ai crede un eleatic, apolinic, visând şi vizând perfecţiunea, căutând turnul ideal, casa ideală, porţile ideale, oraşul ideal, burgul –cum îi place să spună.

L-ai crede heraclitic, dionisiac, permanent nemulţumit de tehnica aleasă, de linii, de culori, de compoziţii. Sufletul său este într-o veşnică, fertilă căutare.

L-ai crede un citadin: el singur a croit din liniile şi culorile sale un Ierusalim cromatic, cetatea ideală, polisul.