UN MAESTRU AL METAMORFOZELOR
Petru Diaconu este un maestru al metamorfozelor. Numai că el nu metamorfozează lucruri, ci stări, atitudini, abstracţii, reunite, gramatical, cu lucrurile în categoria „obiecte”.
Prin urmare, un fluture nu va fi un fluture, ci o metamorfoză îngheţată, reunind cel puţin trei dimensiuni, adică atîtea cît sunt necesare unui obiect să existe în real: fluturele este o fostă şi viitoare omidă, adică o realitate amorfă şi terimorfă, ducîndu-şi o existenţă marcussiană, unidimensională; este o paletă de culori irizate, aflată în zbor şi este un amant al florii pe care o polenizează (e drept indirect). Lucrurile se complecă însă puţin, căci trupul fluturelui seamănă cu cel al unei statuete eneolitice, cucuteniene, care statuetă aminteşte stăruitor de o femeie, un nud cu aripi, o zînă, o nimfă, o irealitate coborită într-un cotidian tern.
După cum, poate fi un zmeu lilial, bun pentru înălţat, nu pentru speriat copiii cuminţi.
O altă metaforă încăpătoare este fructul, mărul -devenit mit al germinaţiei, al involtului baroc, un spaţiul-limită pentru încercări demiurgice sau chiar faustice.
În viziunea lui Petru Diaconu mărul este mirabilă sămînţă, fruct oprit sau dăruit, obiect-subiect de dispută olimpică, ou primordial, amintirea copilăriei edenice sau de cartier.
Atunci când nu mai pare preocupat de stil, de infra sau ultrastructurile operei, un artist devine prizonierul propriilor sale obsesii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.