Dumitru Bezem – Candoare, culoare

Luna mai este luna primei expozitii de pictura semnata Dumitru Bezem. Culoare si candoare. Asa poate fi caracterizat „Miticul ” Bezem in doar doua cuvinte. Prezentare: Stefan Potop, artist plastic si presedinte al UAP Romania, filiala Neamt si Lucian Strochi, scriitor si critic de arta. Piatra Neamt, Galeria de Arta „Lascar Vorel” , mai 2017.

UN ICONAR: Ioan Popei

Ioan-Popei-archangel-michaelAflat acum la a 14-a expoziţie personală, iconarul Ioan popei este un consacrat, în toate accepţiile cuvântului. Cunoscut ca un foarte bun portretist (pentru portret a primit importante premii, între care unul la concursul „Artur Verona”), artistul, născut la 15 iulie 1954 la Agapia (nume de rezonanţă al picturii noastre bisericeşti, prin Nicolae Grigorescu, îndeosebi), nu a avut dificultăţi de adaptare, severitatea canoanelor picturii bizantine invitându-l la o disciplinare, la o aprofundare a materialului pictural. Ioan Popei este un adept al lui Dionisie din Furna, celebra Carte de pictură a acestuia fiindu-i „carte de căpătâi”.

Având o mână foarte sigură, rapidă, curajul unor tuşe energice, decisive, dar şi un natural simţ al culorii, Ioan Popei poate reuşi atât în pictura în ulei, de dimensiuni relativ mari, cât şi în miniaturi, subiectul „narat” fiind întotdeauna surprinzător, uneori tratat ironic, alteori în registru grav sau simbolic.

Icoanele sale l-au făcut însă celebru, îndeosebi după 1989, când preocuparea sa specială a devenit pictura de icoane pe lemn.

Scriam cândva despre artistul Ioan Popei şi icoanele sale:

„Icoanele pe lemn ale lui Ioan Popei sunt aşchii din arborele Sfânt. Nici aurul veneţian, nici „patina” atât de iscusit obţinută, nimic din „secretele” unui bun artist nu contează, ci arta de caligraf, minuţia, credinţa şi iluminarea. Icoanele lui Popei sunt pictate direct cu raze de lumină. Unele icoane au graţia siluetelor găsite pe vase egeene. Altele au severitatea şi precizia icoanelor de Novgorod. Cu siguranţă că, pe Popei, însuşi Anastasie Crimca şi l-ar fi dorit ucenic sau chiar colaborator.”

Un pictor la ora bilanţului: Gheorghe Vadana

Gheorghe_VadanaDe câţiva ani buni, Gheorghe Vadana ne-a obişnuit ca, de ziua lui, în februarie, să-i fim prin preajmă. Nu invitându-ne la somptuoase recepţii în saloane de cinci stele, nici în spelunci cu iz de boemă, ci într-o galerie de artă, povestindu-ne, nu cu verb, ci cu vervă, în culoare, desen şi compoziţie, ce a mai făcut el peste an.

Un bilanţ sentimental, necesar tuturor, pictorului în primul rând.

Totuşi, artistul se spovedeşte şi cu / în cuvinte, proclamându-şi adevărate arte poetice, adevărate mărturisiri de credinţă:

Semnificaţia formei în pictura mea este expresia emoţiei pe care modelul o declanşează şi se retrage pentru a lăsa loc stării de trăire care se desfăşoară pe fondul unei amintiri – urcuşuri şi coborâri în timp – încercări de a reda viaţa născută din viaţă. Caut să eliberez forma de tutela motivului real fără s-o opun acestuia, desenez obiectele şi fiinţele lumii, le pictez de acord cu simţirea momentului recepţiei, imaginea naturii în pictura mea constituindu-se ca o problemă ce exclude simpla plăcere rezultată din transfigurarea senzaţiilor în imagini stereotipe.”

Recenta expoziţie retrospectivă de la Galeriile Lascăr Vorel din Piatra Neamţ adună peste 40 de lucrări din aproape toate etapele sale de creaţie. Sunt reunite peisaje văzute caleidoscopic, dar nu cu o lumină descompusă, spectrală, ci tinzând spre monocromii, verdele otrăvit de galben fiind culoarea predilectă.

Paleta pictorului s-a deschis mult în ultimii ani, unui realism neguros substituindu-i-se acum un postimpresionism luminos. Gheorghe Vadana realizează semianamorfoze, peisajele sale fiind acum traversate de vârtejuri blânde, circulare, paralele cu axa pământului.

TABLOURI ŞI PICTORI DINTR-O EXPOZIŢIE

eugen_craciunO toamnă generoasă a permis plasticienilor nemţeni câteva expoziţii de răsunet între care cele organizate la Clubul de Protocol din Taşca de Ziua Cimentiştilor, la Sala Radio – Bucureşti şi, desigur, cea mai recentă, de la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ.

Frunze  desprinse din arborele Eternităţii, tablourile artiştilor din Neamţ au însemnat „culoare, suflet, retină”, dar şi experiment şi efort de intrare într-un imaginar propriu.

Plastica nemţeană poate începe cu splendida cultură a ceramicii de Cucuteni, o cultură a spiralei, mereu tăiate, astfel încât fiecare vas e un unicat, fiecare suprafaţă e unică (ca desen), având drept culori „de bază” ocrul, albul şi roşul. O cultură contemporană (chiar anterioară!) marilor culturi egipteană sau mesopotamiană, cu capodopere, între care Hora de la Frumuşica (dans păgân, solar, al unor fete, şase la număr), Soborul Zeiţelor (splendidă asumare a unei feminităţi orgolioase) şi Gânditorul de la Târpeşti (replică a la fel de cunoscutului Gânditor de la Hamangia) sunt cele mai celebre.

Din  Neamţ pornea, peste timp, Anastasie Crimca, cel care întemeiase la Mănăstirea Neamţu o şcoală de caligrafi şi de miniaturişti şi tot în Neamţ se pictau uluitoarele icoane de Văleni şi de Războieni (tempera pe lemn de tei sau de Paltin, datând din sec. XV-XVIII, rivalizând cu cele ale mult mai cunoscuţilor Andrei Rubliov sau Teofan Grecul).

IULIA HĂLĂUCESCU – ÎNTÂLNIRE CU ATLANTICUL

Iulia-Halaucescu-reflexele-bayonnului-in-l'adourCălătoria este un motiv literar tiranic: primele capodopere ale umanităţii sunt jurnale de călătorie; mitul eternei reîntoarceri presupune cel puţin două călătorii.

Lirică, epică sau dramatică, reală sau fictivă, solitară sau în grup, călătoria a fascinat şi fascinează încă.

Într-o excelentă carte – Călătoriile epocii romantice, (Univers, 1972) – Marian Popa este tranşant: „Posibilităţile călătoriei şi ale comunicării ei se reduc în ultimă instanţă la o problemă de raportare a experienţei la imaginaţie. Călătoriile variază între aspectul pur informativ, experienţial şi cel tinzând către ficţiunea pură” (p.464).

Expoziţia de acuarelă şi desene (tuş filtru şi pastel) a Iuliei Hălăucescu deschisă, la un an de la călătoria pe care a efectuat-o în Franţa (Bayonne-Biarritz – 2-9 iunie 1992), la Casa Prieteniei Neamţ –Champagne – Ardenne, începând cu 18 iunie 1993, stă sub semn ul călătoriei.

Genericul – Întâlnire cu Atlanticul se vrea fertil, mai ales în varianta franceză. Memoria afectivă a artistei e necruţătoare: de la reflexele Bayonnului în l’ Adour, până la felinarele din Saint Jean de Luz, pe ploaie; de la o stradă veche din Bidart, la palatul imperial din Biarritz, la casele basce din Anglet, la stâncile de pe coasta Atlanticului, de la un apus de soare până la curcubeu. Desenul e nervos, expresiv, notaţia definitivă.

RÂNDURI PENTRU UN ARTIST AL PENELULUI: IOAN POPEI

Ioan-Popei-IcoaneDespre Ioan Popei am scris în mai multe rânduri, îndeosebi despre perioada sa de început, când se manifesta aproape exclusiv ca iconar.

Scriam aşadar în 1993: „Un „iconar” este şi Ioan Popei, născut la 15 iulie 1954 în Agapia (loc celebru pentru icoanele lui Nicolae Grigorescu, dar nu numai. Şi astăzi măicuţele de la Agapia pictează unicele (ca tehnică) icoane cu „mărgele” („perlate”). Expune începând din 1975, iar din 1987 participă la toate saloanele anuale, judeţene şi municipale, organizate de cenaclul „Aurel Băeşu”. Din 1990 este membru al Asociaţiei artiştilor plastici profesionişti – Neamţ.

Premiile obţinute (1989 – Marele premiu pentru pictură – Botoşani şi Premiul I pentru portret la Concursul A. Verona) l-au determinat să participe cu „personale „ şi peste hotare: 1991 – Kinng s Linn (Anglia) şi 1992 – Bayonne (Franţa). Are lucrări în colecţii particulare din Anglia, Franţa, Belgia, Suedia, Italia, Olanda, Australia, S.U.A..

Expoziţia de icoane de la Casa Prieteniei Neamţ – Champagne-Ardenne (15 decembrie 1992 -15 ianuarie 1993) va fi un prilej pentru publicul pietrean de a lua contact cu o artă mai puţin cunoscută, mai puţin practicată, extrem de pretenţioasă.

Icoanele pe lemn ale lui Ioan Popei sunt aşchii din arborele Sfânt. Nici aurul veneţian, nici „patina” atât de iscusit obţinută, nimic din „secretele” unui bun artist nu contează, ci arta de caligraf, minuţia, credinţa şi iluminarea. Icoanele lui Popei sunt pictate direct cu raze de lumină. Unele icoane au graţia siluetelor găsite pe vase egeene. Altele au severitatea şi precizia icoanelor de Novgorod. Cu siguranţă că, pe Popei, însuşi Anastasie Crimca şi l-ar fi dorit ucenic sau chiar colaborator.”

Această perioadă a creaţiei sale a ţinut destul se mult, peste şapte ani, în anul 2000, scriind încă despre icoanele sale:

GHEORGHE VADANA – TRIUMFUL UNEI VIZIUNI

Gheorghe_Vadana_03Scriam, cu mai bine de un deceniu, despre Gheorghe Vadana: „De câţiva ani buni, Gheorghe Vadana ne-a obişnuit ca, de ziua lui, în februarie, să-i fim prin preajmă. Nu invitându-ne la somptuoase recepţii în saloane de cinci stele, nici în spelunci cu iz de boemă, ci într-o galerie de artă, de obicei Galeriile Lascăr Vorel din Piatra-Neamţ, povestindu-ne, nu cu verb ci cu vervă, în culoare, desen şi compoziţie, ce a făcut el peste an. Un bilanţ sentimental, necesar tuturor, pictorului în primul rând.”

Acum, în 2015, datele problemei s-au schimbat foarte puţin.

Gheorghe Vadana a rămas acelaşi rapsod al munţilor Neamţului, îmbinând lirismul cu narativul, descrierea cu invitaţia la dialog. Peisajele sunt văzute caleidoscopic, totuşi cu dominante (altădată verdele, apoi albastrul, acum galbenul şi chiar rozul). Vadana este un postpostimpresionist, lumina şi nu culoarea interesându-l ca primă instanţă.

Peisajul e de tip anamorfozic, se recompune după vârtejuri blânde, dar întreg tabloul are o unitate severă, inconfundabilă.

Portretele şi autoportretele, altădată măşti ale tristeţii metafizice, sunt acum măşti de sărbătoare, în universul artistului intrând acum tot mai decis ceremonialul, umanitatea strecurându-se astfel în natură firesc, fără vreo contrazicere sau împotrivire.

Deşi pare a avea un pact nescris, pictural cu natura, Gheorghe Vadana nu reţine decât melodia naturii, ritmul ei, practic numai ce convine personalităţii sale deosebite, sensibilităţii sale neobişnuite.

Pictorul nu istoriseşte, nu este contemporan cu o poveste, rapsodul din el are ambiţia relevării mitului, sacrului, ritualului.