GLOB TERESTRU (STAMPA) (2)

GLOB TERESTRU (STAMPĂ)

Cumpăr, pentru un prieten, un glob terestru, luminat

De dinăuntru, adică o veioză scumpă, de mână lucrat;1 –această stampă este de fapt scrisă sub formă de proză ritmată şi rimată. Are şi un epic destul de consistent, dar liricul se insinuează treptat şi tulburător. Globul terestru l-am cumpărat la Geneva şi e lucrat (pictat) de mână, mimând hărţi vechi şi ilustraţii cu monştri tereştri şi marini.

Printre meridiane şi paralele subtile, gratii se strecoară,

Specii de animale, azi dispărute, vii odinioară,2  – apar şi mamuţi  şi reptile preistorice.

Corăbiile lui Magellan sau Vasco da Gama, balene,3  – globul este şi un omagiu adus învingătorilor mărilor şi oceanelor, descoperitorilor şi cuceritorilor, cât şi corăbiilor cu pânze ale acestora. Nu puteau lipsi balenele – cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Terra.

Dospind de lene,4 –balenele sunt surprinse într-o postură de aşteptare.

Elefanţi şi o enormă broască ţestoasă,5 –aluzie la modul cum îşi reprezentau cei vechi pământul. Broasca ţestoasă este, într-adevăr, un animal cosmofor.

Cu un fel de carapace cât o casă,6 –hiperbolă augmentativă.

GLOB TERESTRU (STAMPA) (1)

Cumpăr, pentru un prieten, un glob terestru, luminat

De dinăuntru, adică o veioză scumpă, de mână lucrat;1

Printre meridiane şi paralele subtile, gratii se strecoară,

Specii de animale, azi dispărute, vii odinioară,2

Corăbiile lui Magellan sau Vasco da Gama, balene,3

Dospind de lene,4

Elefanţi şi o enormă broască ţestoasă,5

Cu un fel de carapace cât o casă,6

Pe care unii mai cred că s-ar sprijini pământul,7

AUTUMNALA (STAMPA)

Mă  amprentează1

O toamnă trează,2

Cu tinctura nucilor.3

Stele galbene cad,4

Din vârfuri de brad,5

În noaptea eunucilor.6

Dimineaţa, fără veste,7

Coroanele-au rămas fără zestre.8

E brumă pe statui9

Ecvestre.10

Miros de gutui11

Şi-un vis albastru, de pe creste,

Bate în ferestre.12

Lucian Strochi

Autumnală (Stampă)  

Mă  amprentează1 –şi această stampă o datorez unor imagini din copilărie. Tata nu mă lăsa să culeg „de pe jos” fructe, dintr-o mândrie pe care nu i-am înţeles-o niciodată. Ajuns sub un nuc într-o toamnă, am găsit câteva zeci de nuci, învelite încă în coaja lor verde, bătând spre negru. Am cules acele nuci, le-a curăţat, le-am spart şi am mâncat miezul lor dulce-amărui. Numai că degetele mele erau pline de tinctura iodului şi eu nu ştiam cum să mă spăl, ca să nu vadă nimeni „furtul”. Mă simţeam ca un hoţ, pus la poliţie să-şi lase amprenta degetelor pe hârtia albă. (Asta mai târziu însă). Degetele m-au trădat şi atunci am realizat că nu poţi ascunde ceva cu adevărat, fără să laşi vreo urmă.   Am fost convins că toamna procedează asemenea unui poliţist anchetator şi mă amprentează. De fapt, nu ştiam dacă nu cumva eu sunt hârtie, sugativa prin care, amprentându-se, toamna se mărturisea vinovată.

O toamnă trează,2 –cred într-o luciditate a naturii, implicit a toamnei. În faţa invaziei umane, ea se apără. Evident, e vorba de o personificare.

Cu tinctura nucilor.3 –sunt desigur multe tincturi, dar cea de iod e cea mai cunoscută.

Stele galbene cad,4 –în copilărie credeam că stelele sunt galbene, prin analogie cu soarele şi cu luna.

Din vârfuri de brad,5 –aveam senzaţia privind printre brazi, că unele stele cad în pădure şi-mi propuneam ca a doua zi să le caut.

În noaptea eunucilor.6 –noaptea este a eunucilor, întrucât ei sunt paznici perfecţi, totdeauna de gardă, nescăpând nici un amănunt din harem.

Dimineaţa, fără veste,7 –şi totuşi miracolul se produce noaptea, înşelând vigilenţa paznicilor. Frunzele cad.

Coroanele-au rămas fără zestre.8 –e vorba desigur de coroana copacilor.

E brumă pe statui9 –nu ştiu dacă e vorba de brumă sau de o oxidare sau mai degrabă o carbonatare a bronzului, carbonatul bazic de cupru fiind cel care înverzeşte statule.

Ecvestre.10 –statuile ecvestre sunt cele mai impresionante statui.

Miros de gutui11 –gutuiul este fructul specific toamnei. Are un miros unic, înecăcios.

Şi-un vis albastru, de pe creste,

Bate în ferestre.12 –nu cred că greşesc spunând că, toamna, cerul este mai albastru ca oricând.

Autumnală este un text redus ca dimensiuni. Totuşi întâlnim mai multe tipuri de rimă: împerecheată, îmbrăţişată, încrucişată.

STAMPA SFASIATA

De-aş crede în iubire,1

Chiar dacă fiecare sărutare a ta

Ar fi un fulg,2

Tot mi-ar fi frică să nu rămân

Îngropat sub troiene.3

Vântul crede: cuvintele sunt petalele timpului.4

Restul a alb.5

Moartea vine spre mine cu paşi de turnesol6

Şi nu crede nimic.7

Lucian Strochi

Stampă sfâşiată 

 De-aş crede în iubire,1 –deşi un text de mici dimensiuni, Stampă sfâşiată are mai multe surse de inspiraţia. Prima ar fi textul intitulat Poem de Nichita Stănescu apărut în volumul O viziunea a sentimentelor (1964), pe care îl citez în întregime: „Spune-mi, dacă   te-aş prinde-ntr-o zi/ şi ţi-aş săruta talpa piciorului,/ nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,/de teamă să nu-mi striveşti sărutul?”. O altă sursă de inspiraţie ar fi senzaţia teribilă pe care am avut-o privind troiene care întreceau în înălţime statura unui om. Atunci am realizat spaima de avalanşă, înţelegând că sub zăpadă se poate muri prin sufocare.

Chiar dacă fiecare sărutare a ta

Ar fi un fulg,2 – sărutul este unul dintre cele mai delicate şi mai profunde semne ale dragostei. Dar aşa cum un fulg de zăpadă pe obraz te arde pentru o clipă şi sărutul te poate marca precum o pecete, o rană.

Tot mi-ar fi frică să nu rămân

Îngropat sub troiene.3 –în cazul nostru figura de stil este hiperbola augmentativă.

Vântul crede: cuvintele sunt petalele timpului.4 –personificare, aforism, metaforă nominală. Toate într-un singur vers.

Restul a alb.5  – aluzie la: „restul e tăcere”. Albul are dintre culori poate cele mai multe semnificaţii, de la simbol al inocenţei, al purităţii până la simbol al morţii. Albul întăreşte orice culoare, dar o şi poate anula.

Moartea vine spre mine cu paşi de turnesol6 –titlul final al unei piese de teatru pe care am publicat-o, cu acest titlu, în revista „ASACHI”. Turnesolul m-a fascinat dintotdeauna. Nu înţelegeam cum o substanţă poate fi când albastră, când roşie. La fel moartea – despre care nu ştiu nici acum mare lucru. Moartea poate fi roşie, când e vorba de sânge, de un accident mecanic şi albastră când e vorba de cianozare. Pe alt plan, moartea poate fi un sfârşit,  dar şi un început. Dar moartea este un pseudonim al dragostei (şi invers!). Marile iubiri sfârşesc întotdeauna în/prin moarte. Moartea nemureşte iubirea.

Şi nu crede nimic.7 –vers enigmatic întrucât nu ştim cine este receptorul. Iubita? Moartea? Dacă e vorba de iubire, iubirea se crede nemuritoare, chiar dacă stă sub semnul efemerului. Dacă e vorba de moarte, ea nu alege omul după credinţă, idealuri, rasă, sex, vârstă. Moartea este unul dintre cele mai democratice lucru.

Această stampă nu este scrisă în rime, dar se aproape poate cel mai mult de definiţia primară a stampei, plecând de la o imagine „gravată”.

Dar imaginea ultimă a Stampei sfâşiate (şi a titlului) o datorez tocmai unei imagini apărute în Le Monde. Un om purtând un steag. Numai că pânza steagului apare din pielea jupuită a stegarului. Dacă memoria nu mă înşeală, grafica îi aparţinea lui Tudor Banuş (fiul poetei Maria Banuş), considerat un „Dürer al secolului XX”.

STAMPA IN BIBLIOTECA (COLECTIA: CARTI ALBUME, STAMPE, HARTI) (3)

Bibliotecase certa cu Aristotel33 –Aristotel (n.384-322 î.h.)  a fost unul dintre cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice. Disputa cu Dante este o trimitere fantezistă, ironică.

Pentru premiul Nobel.34 – evident, nici Dante, nici Aristotel nu auziseră de premiul Nobel.

Shakespeare35 –William Shakespeare (1564-1616) poet şi dramaturg englez, cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză, supranumit „bardul din Avon”. Autor al unor piese istorice şi comedii celebre. A scris valoroase Sonete. A publicat şi trei poeme narative: Venus şi Adonis, Violul Lucreţiei, Plângerile unui îndrăgostit.

Căuta un fir36 –aluzie poate la piesa „Hamlet”, care poate fi considerată şi o piesă poliţistă.

STAMPA IN BIBLIOTECA (COLECTIA: CARTI ALBUME, STAMPE, HARTI) (2)

Într-o noapte cu lună plină,1 –multe din întâmplările lirice se petrec pe lună plină, natura arătându-se complice, coparticipativă la tribulaţiile eroilor, ale poetului.

În biblioteca învelită în lumină

De sidef,2 –lumina de sidef are o strălucire se alb mat.

de argint,3 –evident şi lumina argintie e tot albă.

de pulberi de stele,4 –mai slab, dar şi pulberea stelelor poate lumina.

ODA DESPRE NATURA SI OM (2)

Mut de admiraţie,1 –această odă este o scriere curioasă, întrucât destinatarul e unul dublu: natura şi omul. În faţa naturii, omul ca fiu al ei, poate fi „mut de admiraţie”, încercând un sentiment de adulaţie mută.

despre natură,

Nu pot spune decât lucruri cu jumătate de gură,2 –uneori frumuseţea naturii este atât de copleşitoare, încât şi cuvintele par a o macula, răpindu-i din puritatea genuină.

ODA LIMBII ROMANE (2)

Ca să te-ascunzi cu fereală1, – această odă e scrisă ca fiind un poem în proză. O proză ritmată şi rimată. Am ales această formulă pentru că e încăpătoare, cuprinzând două aspecte ale limbii: proza şi poezia. Oda este de fapt un dialog cu ţara, când o proiecţia ideală, când personificată. Modelul poate fi opera lui Alecu Russo Cântarea României.

te-ai dat cu smoală2; – te-ai deghizat, te-ai mascat, de parcă îţi era ruşine să te arăţi aşa cum eşti.

erai când republicană,3 –limbajul politic este unul specializat. Într-un regim republican apar termeni precum cetăţean, preşedinte, parlament.