MADRIGAL DESPRE VARSTA NESCHIMBATOARE A FEMEII

Cândva erai abia blondă copilă,2

Dar viaţa-ntoarce filă după filă.3

Când ne-am iubit, mi-ai fost dulce soţie,4

Acum eşti ninsă, mamă grijulie.5

Lucian Strochi

 MADRIGAL DESPRE VARSTA NESCHIMBATOARE A FEMEII

MADRIGAL1  – madrigalul este o formă de muzică de cameră, de obicei polifonică, neacompaniată muzical, apărută în Italia, în secolele XVI-XVII. Madrigalul este o poezie de dimensiuni reduse, cel mai adesea un catren (de fapt e considerat sa fiind o epigramă galantă, non corosivă, non caricaturală), dar poate fi şi dublu catren (la Petrarca, în Canţonierul său). Obiectul madrigalului este femeia şi, de cele mai multe ori, dragostea. În general eul liric, vocea auctorială este masculină, tocmai pentru a descrie femeia în toate ipostazele.

 Cândva erai abia blondă copilă,2  – într-un singur catren, prin ochii îndrăgostitului, o femeie trece prin toate ipostazele. Mai întâi este blondă copilă, neştiutoare, dar plină de viaţă şi drăgălăşenii.

Dar viaţa-ntoarce filă după filă.3   – acest vers este unul meditativ, tonul devenind grav, conţinând un aforism.

Când ne-am iubit, mi-ai fost dulce soţie,4  – copila îi devine dulce soţie şi înţelegem că  iubitul încearcă a stare de beatitudine, de deplină fericire conjugală.

Acum eşti ninsă, mamă grijulie.5 –dar vârstele se aştern peste noi, femeia trecând într-o altă ipostază, cea de bunică. Dragostea rămâne însă eternă, indiferentă faţă de timp.

Rima este împerecheată: AABB

PANTUMUL FECIOAREI TRISTE

Fecioara are astăzi pleoape triste1

Şi lacrimi prinse-n colţuri de batiste;2

Plină de gânduri negre pesimiste,3

Dădea din buze-n şoaptă acatiste.4

 

Şi lacrimi prinse-n colţuri de batiste:5

Era cu ochii ca două ametiste.6

Dădea din buze-n şoaptă acatiste;7

Se întreba cât poate să reziste.8

 

Era cu ochii ca două ametiste:9

Nu-i nimeni în durere s-o asiste;10

PANTUMUL VIETII CA BASM

Astfel trăim mereu într-o poveste:1

C-un zmeu, c-o împărăţie drept trofeu,2

Cu apă, vie moartă – panaceu3

Cu munţi cărunţi bătându-se în creste.4

 

C-un zmeu, c-o împărăţie drept trofeu,5

Cu fete de-mpărat luate neveste,6

Cu munţi cărunţi bătându-se în creste,7

PANTUMUL MEU

A timpului străvezie fractură,1

Eu sunt între durere şi plăcere,2

Stăpân trufaş al marilor mistere,3

Monadă pentru monada natură.4

 

Eu sunt între durere şi plăcere…5

Ştiu: sunt tăios, a timpului cenzură;6

Monadă pentru monada natură,7

PANTUMUL EXISTENTELOR CENUSII

E drept: se poate trăi şi-n colivii.1

Da, se poate trăi şi după moarte,2

Şi poţi lăsa pe alţii mândria să ţi-o poarte;3

Există-apoi, printre noi, şi morţii vii.4

 

Da, se poate trăi şi după moarte,5

Da, până şi viaţa se poate împarte.6

Există-apoi, printre noi, şi morţii vii,7

Blând trăiesc în existenţe cenuşii.8

 

Da, până şi viaţa se poate împarte.9

Prin lume te strecori şi fără carte,10

Blând trăiesc în existenţe cenuşii,11

RONDELUL RONDELULUI

Vreau versul meu să treacă prin inelul

Perfect1, cum trece oul sau cercelul,2

Vreau rima să-şi aplice, fin, rimelul,3

Să fie ritmul viu, precum crenelul4

Şi cunoscut, cum este muşeţelul.5

Imaginile-şi ţină ferm penelul.6

Vreau versul meu să treacă prin inelul

Perfect7, cum trece oul sau cercelul,8