DESPLETITE PLOI

E-o lege-a firii fructul şi sămânţa:

Lumină şi-ntuneric le desparte;

E albă şi e neagră sfânta carte.

Nădejde, adevăr, iubire-s toate.

A mirosind a viaţă e-albastrul de Săpânţa.

 

Tânjim, visăm, gândim ce nu se poate;

Inimi zvâcnind în ritmul grav, în arte;

Mirări ne vin de-aproape, de departe.

O limpede privire tristeţea ţi-o împarte:

Fii deci pe veci, pe drept aceea ce desparte

Timpuri, răstimpuri, vremuri noi…

E-n noi speranţa unor despletite ploi…

Lucian Strochi

PEISAJ GRI SPRE ALBASTRU (PASTEL)

Mă despart dureros de cuvinte,3

Nu mi-au aparţinut vreodată,4

Calm, fiul se desparte de tată5,

Gri, gândul se desparte de minte.6

 

Mă despart de culori, sunt o pată

De zăpezi… ce a fost înainte?7

Mă despart fumegând  şi fierbinte,8

Cristalizând în prismă ciudată.9

 

Un sânge străveziu ne-nconjoară,10

Frunze, pietre, reptile şi aştri,11

– pregătită-i oglinda să moară –12

 

De cenuşă-n vis se prăbuşesc pilaştri:13

Cuvintele-ncep să se doară,14

Între mări albastre, munţi albaştri.15

Lucian Strochi

PEISAJ GRI1 – gri este culoarea preferată a pictorilor din ultimul secol. Cineva spunea că „pictura modernă a fost înecată într-un ocean de griuri”.

SPRE ALBASTRU2 (PASTEL)– albastrul este o culoare fundamentală, alături de roşu şi verde.

Mă despart dureros de cuvinte,3realizăm că este vorba de un fals pastel, descrierea fiind una interioară.

Nu mi-au aparţinut vreodată,4cuvintele nu sunt decât vremelnic în posesia noastră. Avem asupra lor doar un drept de folosinţă.

Calm, fiul se desparte de tată5, – aluzie la o parabolă biblică.

Gri, gândul se desparte de minte.6 –griul este o culoare neutră. Gândul care se desparte de mine devine independent, dar rămâne incolor, inodor, insipid.

Mă despart de culori, sunt o pată

De zăpezi… ce a fost înainte?7memoria noastră ancestrală nu ne poate ajuta întotdeauna.

Mă despart fumegând  şi fierbinte,8adică trăind, arzând, luptând.

Cristalizând în prismă ciudată.9dintr-un anume punct de vedere, putem fi consideraţi cristale, forme îngheţate în comparaţie cu formele mereu schimbătoare. Aluzie şi la faptul că gândirea la rândul ei are mii de nuanţe.

Un sânge străveziu ne-nconjoară,10 –sângele străveziu este expresia morţii sau al unui alt tip de viaţă.

Frunze, pietre, reptile şi aştri,11viaţa, natura, lumea se prezintă sub o infinitate de forme. Sunt inventariate regnurile: vegetal, geologic, animalier şi un supraregn, care este cel cosmic.

– pregătită-i oglinda să moară –12 –suntem într-o lume mată, care nu reflectă şi nu se reflectă

De cenuşă-n vis se prăbuşesc pilaştri:13 –pilaştri ard ca într-un imens incendiu.

Cuvintele-ncep să se doară,14doar un cataclism poate reporni durerea, poate revitaliza un sentiment.

între mări albastre, munţi albaştri.15albastrul speranţei, al infinitului, al spaţiilor siderale devine absolut, înlocuind griul iniţial.

Pentru a evidenţia falsul, acest pastel este realizat sub forma unui sonet italian, spre deosebire de celelalte pasteluri care sunt compuse din catrene.

HIBERNALA (PASTEL)

Curând, cu iarna vine şi uitarea…1

În fum albastru se ascunde zarea;2

Poteca hibernează sub pământuri;3

Foste răscruci acum sunt patru vânturi.4

 

O singură lumină la ferestre….5

Şi gerul a venit ca-ntr-o poveste;6

Tresaltă focul îndârjit în vatră;7

Departe, fantomatic, trece-o şatră.8

 

Copiii au plecat din nou la joacă…9

Şi mângâie o creangă-n promoroacă;10

Tata s-a dus să cerceteze stupii;11

În cor sinistru se îndeamnă lupii…12

Lucian Strochi

HIBERNALĂ

Curând, cu iarna vine şi uitarea…1  – dacă primăvara înseamnă dezlănţuirea elanurilor vitale, vara – triumful naturii asupra ei înseşi, dacă toamna înseamnă melancolie şi infinite nuanţe şi culori, iarna este metafizică. Iarna este egala morţii, chiar dacă e vorba de  o „moarte aparentă”. Ninsoarea, ca expresie directă a iernii, democratizează obiectele, ascunzându-le, făcându-le uitate pentru o vreme.

În fum albastru se ascunde zarea;2 –albastrul e culoarea depărtărilor şi a infinitului.

Poteca hibernează sub pământuri;3 –personificare. Poteca se ascunde  şi ea, acoperită de zăpadă.

Foste răscruci acum sunt patru vânturi.4  – doar vântul scapă acestei capcane albe. Aluzie poate şi la titlul unui   celebru roman, La răscruce de vânturi.

O singură lumină la ferestre5 – doar omul, ascuns în cuibul său, supravieţuieşte acestei terori albe.

Şi gerul a venit ca-ntr-o poveste;6 – gerul e totuşi simpatizat de copii. Există chiar Moş Gerilă, venind din rusă în încercarea zadarnică a comuniştilor de a-l înlocui ideologic pe Moş Crăciun.

Tresaltă focul îndârjit în vatră;7 –aţâţat cu vătraiul, focul pare a primi forţe noi.

Departe, fantomatic, trece-o şatră.8cu toate că activitatea umană se restrânge mult, viaţa continuă, adesea imprevizibil şi/sau romantic.

Copiii au plecat din nou la joacă…9singurii care se bucură de iarnă sunt copiii, care găsesc în acest anotimp noi „prilejuri de joacă.”

Şi mângâie o creangă-n promoroacă;10o creangă încărcată de promoroacă pare o creangă dintr-un vis.

Tata s-a dus să cerceteze stupii;11albinele trebuie protejate şi iarna.

În cor sinistru se îndeamnă lupii…12  – animalul iernii este lupul, iar urletul lui este lugubru.

Pastelul are trei catrene, iar rima este împerecheată.

AUTUMNALA (PASTEL)

Copacii dorm sub propria lor coajă;1

Amurgul, sonor, e cuprins de vrajă;2

Râul mai suspină plin de regrete;3

Dealul e năpădit de margarete.4

 

Vinul fumegă roşu într-o carafă;5

Timpul şi-a prins tristeţea cu agrafă;6

E o toamnă aurită, târzie;7

Câmpul cu brazdă neagră se scrie:8

 

Norii negri vor acum să străpungă

Însuşi cerul prăvălit într-o dungă;9

Câinii înfricoşaţi încă mai latră:10

Satul adoarme în cântec de piatră.11

Lucian Strochi

AUTUMNALĂ

Copacii dorm sub propria lor coajă;1 –copil fiind am citit nişte versuri eminesciene despre sufletul copacilor ascuns sub coajă. Am purtat această imagine ani la rândul.

Amurgul, sonor, e cuprins de vrajă;2 –o prietenă din adolescenţă – Marianne Schiller – îmi spunea că nemţii au pentru „amurg sonor” un singur nume: Dämmerung. Am scris şi o poezie cu acest titlu. Redau primele versuri: „cum bubuie pământul la marginea luminii noaptea/convoaie de nevăzute trenuri alergând spre oriunde”. (Din volumul „Imposibila dungă”).

Râul mai suspină plin de regrete;3 –personificare. Râul „regretă” faptul că se duce la cale, curge inexorabil precum timpul.

Dealul e năpădit de margarete.4 – margareta poate fi un simbol al câmpului, al dealului. Este şi o floare a îndrăgostiţilor, aceştia smulgându-i şi numărându-i petale, încearcând să afle dacă sunt iubiţi.

Vinul fumegă roşu într-o carafă;5 – toamna e anotimpul mustului şi a vinului. Mustul şi vinul fierb, dau impresia că fumegă.

Timpul şi-a prins tristeţea cu agrafă;6 –vers frumos, personificare.

E o toamnă aurită, târzie;7 – timpul devine personajul principal al  pastelului, încadrat într-un decor pe care tot el l-a construit.

Câmpul cu brazdă neagră se scrie:8 – e vorba de arăturile de toamnă.

Norii negri vor acum să străpungă

Însuşi cerul prăvălit într-o dungă;9 –atunci când apar norii negri, vijelia este impresionantă, transformându-se într-o veritabilă tornadă.

Câinii înfricoşaţi încă mai latră:10  – atunci câinii latră de spaimă, nu pentru a-şi apăra teritoriul sau stăpânii.

Satul adoarme în cântec de piatră.11 –mai mult ca oricând, satul pare etern, dar împietrit. A dispărut noaptea de vară, atât de agitată. Pastelul era trei catrene, cu rimă împerecheată.

PLOAIE DE VARA (PASTEL)

E miezul verii1: soarele ucide2

Balaurul ascuns la umbră verde.3

Doar cumpenele au rămas lucide4

Şi apa în ţărână nu se pierde.5

 

Cocoşii nu mai cântă-n bătătură,6

Găinile buimace  însă ouă.7

De mult n-a fost asemenea căldură,8

Dar oameni supţi privesc în sus să plouă.9

 

Caii respiră ritmic – uriaşe foale-.10

Refuză zahăr, iarba, chiar şi fânul.11

Refuză-n grajduri chiar să se mai scoale12

Urechile ciulesc  doar când aud  stăpânul.13

 

Sonor, un tunet brusc se aude-n văi14

Şi parcă-a fulgerat cumva în zare…15

Un fum răzleţ,  uşor, pornit  spre clăi:16

Dar plouă, plouă, plouă-n disperare…17

Lucian Strochi

TRIUMFUL PRIMAVERII (PASTEL)

Amorul se trezeşte primăvara2

Aşa cum luna ne apare seara.3

Afară, dimineaţa arde-n ruguri4

Şi oarbă, viaţa pipăie cu muguri.5

 

Coclitul verde vrea să se ascunză,6

În cuib aplaudat de creangă, frunză.7

Trezită, iarba mângâie blând cerul8

Şi – n reavăn pământ, intră  fierul.9

 

Ne-mbie razele fierbinţi de soare,10

Pe câmpuri este iarăşi sărbătoare.11

Sunt astăzi fericit şi am motive,12

Natura e gătită ca în picturi naive.13

 

Învie firea peste altă fire14

Şi nu ştiu cum să-i spun decât iubire.15

E-atâta fericire, că am uitat de noapte;16

E veselă livada, deşi vorbeşte-n şoapte…17

Lucian Strochi

PASTEL FALS, IDILIC

O casă albă, cu sălcii pe un mal,2

O apă calmă, ce n-are nici un val.3

În spate, vânăt, decupat un munte4

Şi la portiţă doi copaci, drept punte.5

 

Un cer albastru, liniştit şi tandru6

Şi-n curte latră brav un căţelandru.7

Un miel stingher, prin iarba-naltă saltă8

Şi gâşte potcovite pleacă-n baltă.9

 

Bălţata vacă pleacă spre păşune,10

Mai rumegă-o idee, dar n-o spune;11

Un cal nechează, mândru, suveran12

Şi-aprobă că-a trecut încă un an.13

 

Găini se ceartă gureş în poiată,14

Şi-un basm începe cu „A fost odată…”15

Afară iese bunicul în  ilic…16

Să recunoaştem: e-un tablou idilic.17

Lucian Strochi

PASTEL CU FAUN

Copacul doarme răsucit  şi aiurea,2

Himeră, cântecul lut al lui Paciurea.3

Copacul doarme ostenit şi întors,4

Ca un picior de femeie sau un tors.5

 

Aici e un faun ascuns printre spini,6

Aici se ascunde o vină-ntre vini,7

Aici mere rotunde, fierbinţi, ca sâni,8

Aici dovlecii ne apar aprigi spâni.9

 

Copacii se tăvălesc leneş prin iarbă10

Şi în silvani, sângele stă să fiarbă.11

Aici în tablou, apare şi-o stâncă:12

O iubire mai veche mă urmăreşte încă.13

Lucian Strochi

PEISAJ INTREPATRUNS ANTROPOMORF

Un tablou priveşte calm pe fereastră,2

O floare e pictată pe o glastră,3

O garoafă  ţi-a înflorit în mână,4

O iederă îţi creşte-n loc de vână.5

 

În iris creşte un iris albastru;6

Pe umeri îţi răsare, alb, un astru;7

Tăcut furnirul se prelinge-n nuc.8

Şi înfloresc, ca lauri, florile de stuc.9

 

Părul bătut pare-un clopot în dungă10

Şi străzile, ciudate, mierlele alungă.11

Şi toate astea-ar trebui să-ajungă:12

În mine creşte-un sentiment de junglă.13

Lucian Strochi

PASTELUL IUBITEI VAZUTA ARCIMBOLDIAN

Şi când te privesc, simt un imbold, o!2

Mut, surd să îţi vorbesc de Arcimboldo.3

Nimfă să fii4, grădină de legume,5

Fructe, bustul să ţi-l transforme-n glume.6

 

Şi când te văd, văd cum din tine creşte7

O sepie sau crabi cu cap de peşte.8

Hlamida-i peticită cu stele, sori9

Pe frunte-ţi înfloresc ca flori ninsori.10

 

Şi crengile în mâini ţi se transformă,11

Pari un copac străin sau altă formă.12

Nu mai sunt legi, nici dogme, nicio normă:13

În vis de văd, te uit, te cânt enormă.14

Lucian Strochi