Victoria FONARI (3)

Iubirea înseamnă anularea oricărui egoism, intrarea în metamorfoză: „Respirația ta mi-a scos cercelul din ureche/L-am căutat printre Frunze/Umbrele l-au ascuns///Respirația ta oferea culoare coroanelor de copaci/Iar umbra metamorfoza frunzele în fluturi/Care au început să zboare/Un fluture mi s-a așezat în brațe/Cuminte s-a transformat în cercel” Fluturii – umbre de frunze.

A treia temă a poetei este timpul şi Victoria Fonari dedică acestui „apriorism” multe versuri inspirate. Pentru a ne acomoda cu ideea de timp trebuie să trecem întâi prin copilărie, singura vârstă pe care omul o trăieşte cu detaşare, cu inconştienţă, cu adevărat liber: „Zâmbetul este jocul celor mici /de a pune aripile lor de fluturi/ în palme celor mari/ Zâmbetul unui nou-născut este zâmbetul universului/Care înflorește indiferent de e observat sau nu”. 20.07.17 Ave, Viață.

Victoria FONARI (2)

Cuvântul are şi el nevoia de autodefinire: „Cuvântul  e transparența materiei/o așchie de antimaterie/ ce plonjează din lumea/ spiritului absolut/De unde atâta individualitate/  în evantaiul contextelor?” Sculptură din lacrimi.

Ultimul sens al cuvântului pleacă de la începutul divin al acestuia: cuvântul înseamnă lumină: „Se scrie cuvântul/ lumină fără de lumină?/Se scrie lumină prin tăierea albului/în litere?/ Lumina are tipare?/Dacă nu, atunci/ să nu ne mire că totul /se prelinge continuu în lumină/și haina continuă/și genele nu se sfârșesc/și aripile își desfac evantaiul pentru zbor/Lumina adoarme în negru/Și mângâie umbra lumina/Și pleacă și vineri/Umbra? Lumina?/Coboară lumina/Urcă în întuneric/Străbate Despică”9.12.2016, 14.30 Semnul luminii.

Înţelegând acest lucru, ne putem întoarce la poezie:„Cariatidele s-au dezbrăcat de poezie/S-au coborât spre izvoare/Și-au sorbit apă vie/Piatra s-a transformat în iele//A început să zboare/Printre mașini și semafoare/Concurând cu cântece/De pe tronsoane//Vântul în frunze dansează/Le strânge, apoi le aruncă/Cariatidele reverberează//Ecoul lunecă/În unde de culori se împletesc/Prin ochi de manechin ielele privesc”  17.10.2015 Ora 14.38, București Cariatide.

Poezia înseamnă şi autenticitate, natural, firesc, trăire reală: „butoanele nu pot înlocui/atingerile frunzelor/palparea ecranului/nu conține pigmenții degetelor oamenilor dragi/imaginile nu conțin/ respirația emotivă/bătăile de inimă/trăiește dorul tălpilor de pământ –/dulcele negru/înflorește lumina/prin genele căprioarei” deSkTOP.

Dar poezia nu poate fi despărţită de autorul ei fizic şi moral şi poeta îşi ia ca lampadofor un poet cu adevărat important al literaturii române, GRIGORE VIERU,  omagiindu-l în frumoase litanii: „Plânge soarele/Tace izvorul/Încremeneşte ploaia/Plină de culori/A murit… sau trăieşte?/ Maşina încă duce poetul la cititori…/Atât timp cât versurile sunt şoptite, strigate, pălmuite,/Cât în melodie se aud bătăile inimii/Grigore Vieru trăieşte” ECOUL TĂCERII; Scrise la moartea poetului Grigore Vieru: „Carnea e lut!? /Dar sufletul are carnea lui /care doare mai mult /decât fibrele de muşchi, /decât vine şi oase./Cum să opreşti durerea?/Prezentul lacrimă/Prea mult pentru a fi înţeles,/ Prea tăcut pentru a fi auzit./Prea invizibil… în interiorul copilăriei noastre./Vreau să trăiesc!/Doresc să depăşesc!/Cruzimea ce mă devorează,/Forţa ce mă crispează,/Vocea ce urlă,/Cuvântul ce înjunghie./Cum?/Prin vers/.Dorinţa cuvântului va învinge voinţa altora/Regret că liniştea nu se vede./E prea dură calea… aleasă în aşteptare/Tăcere. Lumini de tăcere!/Dormi în pace, Grigore Vieru./ LUMINI DE TĂCERE; „Poeziile lui Grigore Vieru/Sădesc flori/Care trec prin zăbrele/Prin poemele lui cuvintele limbii române/(dor, doină, Meșterul Manole)/Tresar în limbile străine.” Trepte din versuri.

Dar poezia înseamnă şi muzică, iar muzica înseamnă şi vals şi muzician şi poeta se opreşte la marele compozitor Eugen Doga : „Treptele de pe portativul muzical/Colorate în alb și negru asemenea clapelor de la pian/Transformă degetele în aripi, iar sufletul – un corifeu/Nu-și mai știe locul pe scena vieții/ Timpul se oprește/Însuflețiți trăim ce am uitat să trăim,/Vedem ce am pierdut capacitatea să vedem/Auzim cum galaxiile se mișcă în undele apelor/Gândim în tăceri muzicale/și sufletul începe să zboare/ 1.03.2017, ora 3:38 Eternitatea din clape; „Muzica ne deschide ochii/Simțim ce am uitat că putem simți./Muzica ne aruncă pe pietrele uitărilor noastre/Undele ne învăluie/Simțim marea/Muzica ne aduce aroma florilor/Din unde fotonice/Simțim viața/Muzica ne vorbește cu eternitatea///Și noi depășim spațiul din firea noastră/Și ne culegem din firele de rouă de pe păienjenișul destinului./Între coloanele în care se citesc cărți/Scrise cu cuvinte și note muzicale/Cu binecuvântarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt”.       1 martie 2017, Ora 3:55 Muzica și revelația trăirii

După ce a fost poezie şi muzică, cuvântul se poate întoarce devenind din nou eu liric: „Azi sufletul meu e de mătase/Mă învăluie/Mă alintă/Îmi pasă/Mâine sufletul meu va citi lumina/Iar acum prin întuneric/ Mi-e bine…” Mătasea din cioburi de lumină.

Şi tot cuvântul asigură trecerea spre o altă temă majoră a poetei, convertindu-se în iubire: „Mărgăritarul ascuns/ în monstru/să fie oare tangoul din contratimp/care dezvăluie/șerpuiri de pași/a tingeri suave/pasiune care fortifică iubirea /voalează dragostea/ Mărgăritarul din monstru.

Iubirea înseamnă esenţializare a raporturilor umane, până când devine element heraldic: „Eu scriu, iar el citește/Eu strig, iar el sărută/Eu mușc, iar el îmi atinge/ Durerea din suflet/Și simt cum aceasta se cicatrizează/De la săruturile lui/Mă sfâșii de neștire/Și îmi aduce apă/Apoi mă ia în brațe/Și mă transformă-n roza/Din stema lui Ștefan cel Mare/Devin secret cu lună fără soare.”7.11.2017, 1.50 Uniți în contradicții.

Iubirea înseamnă sfidarea aritmeticii, pentru că în iubire „doi” înseamnă  „unu”:„Am plecat împreună/Prinşi de mână/Am venit fiecare cu eul său în buzunar///Am plecat  încălţaţi în aripi/ Cu priviri dilatate/Am venit ferecaţi în propriile gânduri/ Clipe sigilate. Sau: „Iubirea/ e liniştea tăcerii/din scârţâitul de constelaţii/e foaia toleranţei/ divagate/de plăcere/Iubire/fulgi fierbinţi/ce pătrund/în noi/în cifra doi/ Iubirea.

Prof. dr. Lucian STROCHI

Victoria FONARI (1)

Poetă cu experienţă, autoare a unor eseuri extrem de percutantedes pre poezie, traducătoare, cadru universitar şi doctor în filologie, participantă la multe „întâmplări” literare europene,  Victoria Fonari este în primul rând o conştiinţă lirică, implicată.

Poezia sa e concentrată în câteva blocuri semnificante, în câteva câmpuri semantice, generând teme, subteme şi motive literare ale poeţilor autentici din toată lumea. Cele trei câmpuri semantice detectate în acest volum au ca nucleu timpul, iubirea şi cuvântul, aceste teme despletindu-se permanent, aproape fractalic. Astfel Timpul are ca motive anotimpul, o parte a zilei, dar şi considerarea acestui apriorism ca fiind un arhetip, o forma mentis.

Cuvântul se va deghiza în literă, în poezie, în artă poetică, într-o stare lirică, în mit(ologie), în conştiinţă, în protest sau pamflet.

Iulia Stoleriu – IN SPATELE OGLINZII (2)

Din iubire şi cuvânt, poeta obţine, vectorial, lumina, cuvânt ce ascunde şi descoperă o lume, având fizic o natură duală (corpuscul şi undă) şi metafizic fiind divină şi lumească: Caută-mă întotdeauna/ pentru că știu: mai departe de mine, mai departe de tine/ e o mare de lumină… (Pentru tine); Azi sunt pasăre.// Numai în aer pasărea pare lipită de cer într-un desen nemișcat/ captat de retină… Ea se consumă în aer, precum mirosurile frumoase/ primăvara.// Prin nopțile lumii, aripile păsării luminează ca niște lumânări pe zăpadă… (Despre mine); Dă-mi Doamne,/ lumină în ochiul meu visător (Rugă); Din când în când, mă trage-n jos dorul/ Sidef de lumină-mi curăță aripile/ Cenușa se-mprăștie pe pământ discret și lin. (Cred); Copacii rup lumina/ și-o dau frunzelor/ care strălucesc în bătaia vântului,// frunzele aurii de lumină/ visează zborul păsărilor/ și plonjează pe pământ,/ iar timpul pregătește nașterea altor copaci… (Imaginație); Mi-am dorit odată lumină,/ și copacii bătrâni au rupt lumina pentru mine (Dorință); Aș vrea să fiu copac,/ din ramuri să-mi fac,/ cuiburi pentru păsări de lumină…/ Aștept să vină cineva,/ din mine pasăre de lumină/ ar putea să facă/ Să m-arunce-n Lume,/ și zborul să-nceapă (Aș vrea); n-o sa te aprob, voi trage de la ușă al tău zăvor!/ La un cer cu mult mister, mă voi ruga,/ să-ți lumineze cu iubire inima (Ar fi păcat…); Aici lumina are motive întemeiate când apare, și scaldă toată lumea mea; (Scrisoare…); Aprinde lumina,/ găsește-mi întrebările grele… (Împreună); Sufletul e doar lumină și singurul care poate să zboare! (Schimbare); Am încercat demult să descifrez o taină/ Am încercat cheia de la ușa misterelor…/ Am încercat să pășesc în camera unde nu ne e permis/ să călcăm, decât atunci când vine timpul…/ Am încercat să dezleg taina unui suflet învăluit de lumină/ și să gust din fructul oprit… Într-o zi am știut:/ în pântecele meu era un suflet de lumină învăluit/ Și pentru că vremea aceea a venit/ am știut că exist! (Maternitate); Iubesc lumina şi culorile, așa că am spart zidurile și am lăsat să intre lumina, frumusețea vieții. Știu că mi-am privit sufletul și am ieșit din nou în lume. Știu că inimii mele i s-a pus o carapace pentru că doar așa va face față celor care au uitat că „realitatea cea mai de preț a fiecăruia dintre noi este sufletul” (Căutare).

Iulia Stoleriu – IN SPATELE OGLINZII (1)

TRIADELE IUBIRII

Perfecţionistă, amânând parcă nepermis de mult o apariţie editorială, Iulia Stoleriu şi-a gândit volumul de debut sub forma unor triade, plecând poate din modelul slav: Vera – Nadejda – Liubovi (Adevăr – Speranţă – Iubire). A schimbat uşor primii doi termeni – în locul Adevărului a pus Credinţa, în locul Speranţei –Lumina, păstrând intactă Iubirea. Primul text din volum este edificator, chiar… statistic: în 8 versuri apare de 9 ori cuvântul lumină, cred apare de 6 ori, iar am iubit de 2 ori. Să recunoaştem că e o frecvenţă neobişnuită, generând anafore, repetiţii, asigurând poemului o eufonie subtilă, dar pregnantă. Triada, tradusă geometric prin triunghi este cea mai stabilă figură, iar unghiurile interne au în total 180 de grade, adică atât cât poate (cu)prinde privirea.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (3)

cronica-literara-listanLigia Stan simte acut nevoia de autentic: Cuvintele profesorului nostru de limba română/erau dulci și amare! /Mi s-a părut c-am descins/ dintr-un solstițiu cu lună nebună; /colegele erau plecate cu capul în nori, /aveau pletele de dor amețite: /le sărutase poetul Nichita Stănescu pe buze! //„Copii priviți-mă atenți /începem lecția de limba română!” //În fereastră /am văzut strălucind inorogul, /în sufletul meu lăcrima un colind!… (SOLSTIȚIU)

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (2)

listan-2Cineva observa cu luciditate şi tristeţe faptul că umanitatea şi-a structurat,  de câteva milenii bune, masculin, cultura.

De aici câteva consecinţe: numărul artistelor este infim în comparaţie cu cel al artiştilor.

Dacă totuşi o artistă reuşea să supravieţuiască unui mediu ostil, trebuia să treacă prin câteva metamorfoze: lirică impersonală, luciditate, invenţie verbală.

Cu alte cuvinte femeia trebuia să împrumute şi să poarte haine bărbăteşti, să imite ticurile „masculului matur”.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (1)

cronica-literara-listan Nota autoarei

Ligia Stan, născută la 4 mai 1969 în Piatra Neamț, Absolventă a Facultății de Drept.

Debut: Revista Ateneu,  1988 cu un grupaj de versuri însoțit de un cuvânt de laudatio din partea regretatului poet Sergiu Adam.

A publicat în mod frecvent în aproape toate revistele literare : Convorbiri literare, Ateneu, Tomis, Familia, Flacăra, Cronica, Luceafărul, Amfiteatru și altele.

POETUL ADAPOSTIT IN METAFORA

cronica-14-oct-2016Dacă în alte volume (SPADA ŞI ARMURA LUI ARES – de exemplu) protagonistul poeziei lui Victor Stan era Timpul, acum, în TERAPIE TERESTRĂ, poetul se arată un amant fidel al  unei singure iubiri, Metafora, chiar dacă aceasta  – capricioasă, imprevizibilă, uneori ingenuă -, nu i se predă necondiţionat şi imediat poetului.

Metafora mi se pare a fi deci supratema obsedantă a acestui volum şi deschiderea e generoasă, atât în planul

UN PROZATOR PENTRU LINIŞTEA ŞI NELINIŞTEA NOASTRĂ: CRISTINA COSTOV

UN-PROZATOR-PENTRU-LINISTEA-SI-NELINISTEA-NOASTRA-CRISTINA-COSTOVLiteratura basarabeană intră destul de târziu în conştiinţa românilor. Existau, desigur, scriitori care veniseră din Basarabia şi care se integraseră perfect peisajului literar românesc, influenţându-l chiar ideologic, mai puţin literar, cu notabile excepţii totuşi: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Constantin Stere ş.a.

Basarabia era cunoscută mai mult prin scrierile autorilor români de dincoace de Prut, uneori prin scrieri de valoare, capodopere chiar (cum ar fi Rusoaica lui Gib Mihăescu). Prin Eminescu, Creangă, dar mai ales prin Stamati şi Alecu Donici se (p)uneau punţi de simţire şi rostire românească, dar masiv scriitorii basarabeni pătrund în literatura română mai întâi prin poeţi: după Alexei Mateevici, citat îndeosebi prin Limba noastră, urmând ulterior poeţi valoroşi precum Grigore Vieru, Liviu Damian, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Nicolae Esinencu, Iulian Filip, Anatol Ciocanu, Gheorghe Vodă, Ion Vatamanu etc.