Iulia Stoleriu – IN SPATELE OGLINZII (2)

Din iubire şi cuvânt, poeta obţine, vectorial, lumina, cuvânt ce ascunde şi descoperă o lume, având fizic o natură duală (corpuscul şi undă) şi metafizic fiind divină şi lumească: Caută-mă întotdeauna/ pentru că știu: mai departe de mine, mai departe de tine/ e o mare de lumină… (Pentru tine); Azi sunt pasăre.// Numai în aer pasărea pare lipită de cer într-un desen nemișcat/ captat de retină… Ea se consumă în aer, precum mirosurile frumoase/ primăvara.// Prin nopțile lumii, aripile păsării luminează ca niște lumânări pe zăpadă… (Despre mine); Dă-mi Doamne,/ lumină în ochiul meu visător (Rugă); Din când în când, mă trage-n jos dorul/ Sidef de lumină-mi curăță aripile/ Cenușa se-mprăștie pe pământ discret și lin. (Cred); Copacii rup lumina/ și-o dau frunzelor/ care strălucesc în bătaia vântului,// frunzele aurii de lumină/ visează zborul păsărilor/ și plonjează pe pământ,/ iar timpul pregătește nașterea altor copaci… (Imaginație); Mi-am dorit odată lumină,/ și copacii bătrâni au rupt lumina pentru mine (Dorință); Aș vrea să fiu copac,/ din ramuri să-mi fac,/ cuiburi pentru păsări de lumină…/ Aștept să vină cineva,/ din mine pasăre de lumină/ ar putea să facă/ Să m-arunce-n Lume,/ și zborul să-nceapă (Aș vrea); n-o sa te aprob, voi trage de la ușă al tău zăvor!/ La un cer cu mult mister, mă voi ruga,/ să-ți lumineze cu iubire inima (Ar fi păcat…); Aici lumina are motive întemeiate când apare, și scaldă toată lumea mea; (Scrisoare…); Aprinde lumina,/ găsește-mi întrebările grele… (Împreună); Sufletul e doar lumină și singurul care poate să zboare! (Schimbare); Am încercat demult să descifrez o taină/ Am încercat cheia de la ușa misterelor…/ Am încercat să pășesc în camera unde nu ne e permis/ să călcăm, decât atunci când vine timpul…/ Am încercat să dezleg taina unui suflet învăluit de lumină/ și să gust din fructul oprit… Într-o zi am știut:/ în pântecele meu era un suflet de lumină învăluit/ Și pentru că vremea aceea a venit/ am știut că exist! (Maternitate); Iubesc lumina şi culorile, așa că am spart zidurile și am lăsat să intre lumina, frumusețea vieții. Știu că mi-am privit sufletul și am ieșit din nou în lume. Știu că inimii mele i s-a pus o carapace pentru că doar așa va face față celor care au uitat că „realitatea cea mai de preț a fiecăruia dintre noi este sufletul” (Căutare).

Iulia Stoleriu – IN SPATELE OGLINZII (1)

TRIADELE IUBIRII

Perfecţionistă, amânând parcă nepermis de mult o apariţie editorială, Iulia Stoleriu şi-a gândit volumul de debut sub forma unor triade, plecând poate din modelul slav: Vera – Nadejda – Liubovi (Adevăr – Speranţă – Iubire). A schimbat uşor primii doi termeni – în locul Adevărului a pus Credinţa, în locul Speranţei –Lumina, păstrând intactă Iubirea. Primul text din volum este edificator, chiar… statistic: în 8 versuri apare de 9 ori cuvântul lumină, cred apare de 6 ori, iar am iubit de 2 ori. Să recunoaştem că e o frecvenţă neobişnuită, generând anafore, repetiţii, asigurând poemului o eufonie subtilă, dar pregnantă. Triada, tradusă geometric prin triunghi este cea mai stabilă figură, iar unghiurile interne au în total 180 de grade, adică atât cât poate (cu)prinde privirea.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (3)

cronica-literara-listanLigia Stan simte acut nevoia de autentic: Cuvintele profesorului nostru de limba română/erau dulci și amare! /Mi s-a părut c-am descins/ dintr-un solstițiu cu lună nebună; /colegele erau plecate cu capul în nori, /aveau pletele de dor amețite: /le sărutase poetul Nichita Stănescu pe buze! //„Copii priviți-mă atenți /începem lecția de limba română!” //În fereastră /am văzut strălucind inorogul, /în sufletul meu lăcrima un colind!… (SOLSTIȚIU)

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (2)

listan-2Cineva observa cu luciditate şi tristeţe faptul că umanitatea şi-a structurat,  de câteva milenii bune, masculin, cultura.

De aici câteva consecinţe: numărul artistelor este infim în comparaţie cu cel al artiştilor.

Dacă totuşi o artistă reuşea să supravieţuiască unui mediu ostil, trebuia să treacă prin câteva metamorfoze: lirică impersonală, luciditate, invenţie verbală.

Cu alte cuvinte femeia trebuia să împrumute şi să poarte haine bărbăteşti, să imite ticurile „masculului matur”.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (1)

cronica-literara-listan Nota autoarei

Ligia Stan, născută la 4 mai 1969 în Piatra Neamț, Absolventă a Facultății de Drept.

Debut: Revista Ateneu,  1988 cu un grupaj de versuri însoțit de un cuvânt de laudatio din partea regretatului poet Sergiu Adam.

A publicat în mod frecvent în aproape toate revistele literare : Convorbiri literare, Ateneu, Tomis, Familia, Flacăra, Cronica, Luceafărul, Amfiteatru și altele.

POETUL ADAPOSTIT IN METAFORA

cronica-14-oct-2016Dacă în alte volume (SPADA ŞI ARMURA LUI ARES – de exemplu) protagonistul poeziei lui Victor Stan era Timpul, acum, în TERAPIE TERESTRĂ, poetul se arată un amant fidel al  unei singure iubiri, Metafora, chiar dacă aceasta  – capricioasă, imprevizibilă, uneori ingenuă -, nu i se predă necondiţionat şi imediat poetului.

Metafora mi se pare a fi deci supratema obsedantă a acestui volum şi deschiderea e generoasă, atât în planul

UN PROZATOR PENTRU LINIŞTEA ŞI NELINIŞTEA NOASTRĂ: CRISTINA COSTOV

UN-PROZATOR-PENTRU-LINISTEA-SI-NELINISTEA-NOASTRA-CRISTINA-COSTOVLiteratura basarabeană intră destul de târziu în conştiinţa românilor. Existau, desigur, scriitori care veniseră din Basarabia şi care se integraseră perfect peisajului literar românesc, influenţându-l chiar ideologic, mai puţin literar, cu notabile excepţii totuşi: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Constantin Stere ş.a.

Basarabia era cunoscută mai mult prin scrierile autorilor români de dincoace de Prut, uneori prin scrieri de valoare, capodopere chiar (cum ar fi Rusoaica lui Gib Mihăescu). Prin Eminescu, Creangă, dar mai ales prin Stamati şi Alecu Donici se (p)uneau punţi de simţire şi rostire românească, dar masiv scriitorii basarabeni pătrund în literatura română mai întâi prin poeţi: după Alexei Mateevici, citat îndeosebi prin Limba noastră, urmând ulterior poeţi valoroşi precum Grigore Vieru, Liviu Damian, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Nicolae Esinencu, Iulian Filip, Anatol Ciocanu, Gheorghe Vodă, Ion Vatamanu etc.

SORIN MĂRCULESCU – OBSESIA UNITĂŢII

SORIN-MARCULESCU-CARTE-SINGURAObsesia unităţii pare a fi mitul personal al lui Sorin Mărculescu detectabil în ultima sa carte (Carte singură, editura Cartea Românească”, 1982).

Unitatea e relevabilă atât prin unicitate (titlul cărţii e semnificativ în această privinţă – unicul e unitar şi solidar cu el însuşi, etalonul oricărei măsurători), cât mai ales prin act (nunta) văzut ca proces şi prin rezultatul actului (sâmburele).

Arderea e tot o unitate şi urna nu înseamnă cenuşa, restul şi lestul, ci amprenta (şi ea, bineînţeles, unică).

Această obsesie a unităţii nu poate fi tradusă decât în (prin) cuvânt. Cuvântul e, în acelaşi timp, nuntă, urmă şi sâmbure.

Se pot desface evident şi alte simboluri(nu sunt simbolurile eufemizarea unui mit?): sâmburele este ochiul, iar nunta şi urna, lumina şi întunericul, întreg cosmosul(obţinut prin ritmarea haosului, prin cuvânt, într-un regim diurn sau nocturn).

Carte singură nu este numai realizarea exemplară a ştiutei obsesii mallarméene, cât mai ales o implicită lecţie de poetică, autor şi cititor trecând prin iniţiere de la stadiul de outsider la cel de insider.

Cunoaşterea realităţii în (prin) cuvânt ni se pare a fi sensul ultim, major, al acestei cărţi unice.

Imagistic, cartea e o panoramă spaţio-temporală lipsită de orice prejudecăţi: se întâlnesc aluzii antice, eline sau latine, hieratisme bizantine, ecouri medieval –occidentale, caligrafii nipone sau chineze.

Senzualismul subtil şi baroc al lui Tagore, puritatea lui Dante, savant discursive obsesii purtând marca unor T.S.Eliot, R.M.Rilke, sau chiar Ezra Pound.

Se logodesc aici precizia şi fervoare barbiană cu acea aureolă cu care îşi înconjoară şi patinează cuvintele Blaga.

MARTIN ABRAMOVICI –DIN ZORII IADULUI PÂNĂ ÎN GROTA ÎNGERILOR

Scriam, în iulie 1999 (în ASACHI, nr.125, p.13) despre Martin Abraham (Martin Abramovici) şi despre volumul său Decalog liric: „Surpriza o oferă calitatea, valoarea intrinsecă a „materialului” propus cititorului: o auto antologie, o operă de o viaţă, excelent articulată, cu univers modern, nervos tăiat, cu o înţelepciune(şi o profunzime) venită din Talmud, căpătând virtuţile aforismului. Metafora e revelatoare, iar siguranţa poetului – dezarmantă.”

Martin Abramovici „recidivează”, în acelaşi an(1999) şi la aceeaşi editură, Universal Dalsi, cu un volum de poeme, intitulat Din zorii iadului până în grota îngerilor. E firesc să mă întreb ce anume din afirmaţiile şi etichetările mele anterioare rămân, ce surprize ne mai oferă acum autorul.

Minus prefaţa (cam grăbită, cam orgolioasă) semnată de Vasile Baghiu (3 pagini), volumul de azi are exact acelaşi număr de pagini ca precedentul (208p.). Simplă „potriveală” sau ironie? O aluzie la Patul lui Procust? Greu de spus.

Să pornim de la titlu: din două oximoroane (zorii iadului şi grota îngerilor), Martin Abramovici obţine un chiasm, volumul putându-se citi şi Din grota iadului până în zorii îngerilor, dar ar fi fost, desigur, banal.

De fapt, în întreg volumul, poetul procedează astfel, amendând sau reabilitând metafore lexicale, expresii. Un exemplu: de la expresia „tace ca mortul în popuşoi”, Martin Abramovici construieşte un poem opus celebrului „Le reveur du val” al lui Arthur Rimbaud, dar la fel de impresionant: „Mort în popuşoi /trăiesc/cu un călcâi pe lună/am aerul, în cămaşa umflată ca o paraşută / am aerul de a fi /boem „ (p.190).

Ironic, poetul lansează graţioase „lapalisade”, cu adevăruri gen „Oul lui Columb”: „Nu poţi câştiga la loterie/fără să cumperi măcar un bilet.”(p.9).

Atâta doar că ironia devine brusc autoironie, cu reflexe tragice.

MIHAI HANGANU SAU POLIVALENŢA NECESARĂ

mihai-hanganuDacă ar fi ca aceste rânduri să poarte un titlu, l-aş alege probabil pe acesta: Polivalenţa necesară. Aşa cum un matematician este deopotrivă şi geometru, şi iubitor de numere descoperind aritmetica, şi iubitor de cifre şi litere pledând cauza algebrei, şi studiind proiecţiile sub toate unghiurile, făcându-ne să iubim farmecul lilial al trigonometriei. Mai adăugăm şi geometria analitică şi calcului probabilităţilor şi tot atâtea alte suprafeţe ale unui poliedru pe care trebuie să le cunoască şi stăpânească un om al ştiinţelor exacte.

Mihai Hanganu este un matematician cu acte în regulă şi, aplicând principiul unei simetrii necesare (gândiţi-vă la emisferele… cerebrale), matematicianul va găsi, răsfrânt într-o magică oglindă, poetul, prozatorul, eseistul, ziaristul, posibil dramaturgul. Sau, fractalic vorbind, poetul va fi nostalgic, livresc, alchimist, polemist, epigramist, culegător de folclor.

Niciun cititor/cunoscător al operei sale nu va putea anticipa următoarea carte (titlu, gen, specie, tematică).

Mereu imprevizibil şi în acelaşi timp consecvent cu el însuşi, Mihai Hanganu e altul de la carte la carte, rămânând, paradoxal, acelaşi.

Iată câteva fragmente din comentariile mele care i-au însoţit cărţile, sub formă de prefeţe sau postfeţe: „Ca structură se apropie de Ciprian Porumbescu şi de Nicolae Labiş, poezia sa având ca linii de forţă recursul la copilărie, la universul domestic şi infantil, (unde totul, absolut totul e important, primordial şi plin de consecinţe ca într-un ritual, ca într-un mit); dragostea (monogamă, nu şi monocordă, îndrăgostitul fiind fidel muzei sale pe care şi-o doreşte soţie) şi justiţia socială, poetul polemizând cu falsitatea, strâmbătatea, cu tot ce îi alterează imaginea unei societăţi (structuri) ideale. (…) Într-o vreme când poezia e interesată de sintagme, de asonanţe, de dizarmonii, Mihai Hanganu scrie o poezie cu cuvinte. Acordurile pot fi minore, dar nostalgia nu poate fi trăită (şi scrisă) decât într-un asemenea registru tonal.” (Nostalgii, 2004); „…în Bucoavnele bucolicei Bucovine lirica sa se deschide mult, adăugând temelor amintite altele noi: arta poetică (justificarea actului poetic, descrierea propriului univers liric, imensa responsabilitate pe care o presupune scrisul), panismul şi bucolismul. Atitudinea nu este însă doar una contemplativă, ci adesea interactivă, sinestezică, dinamică, inducând ludicul (extins la toate vârstele omului, nu doar la copilărie), tonul oracular, urieşesc, de poeta vates.