Ca orice mare creator de valori, Vasile Voiculescu ar putea fi revendicat de  „sectari “: miticii, metafizicii, tradiţionaliştii, sămănătoriştii chiar, pot aduce oricând argumente care să le pledeze cauza. Şi nu numai ei. Voiculescu este un realist (chiar în accepţia cea mai restrânsă a termenului), un analist, un oniric, un vizionar, un artizan, un stilist mergând până la calofilie.

De fapt, cu proza sa, Voiculescu a ambiţionat să reconstituie, ferm şi iluzoriu, o matrice stilistică românească. Cred că acesta este sensul  ultim, înalt şi simplu, al scrisului său.

Am făcut aceste scurte notaţii, întrucât analizând „fantasticul în opera lui Vasile Voiculescu”,  alte calităţi majore ale scrisului, operei sale, nu ne vor interesa.

Totuşi, conştiinţa că o operă poate fi (şi trebuie să fie !) iluminată din cît mai multe unghiuri posibile, speranţa că poţi rosti ceva esenţial, inedit despre o operă pot justifica o mutilare şi mai gravă decît aceasta.

Aşadar nuvelele „Behaviorism “, „Farsa “, „Fata din Java “, „Amintiri despre pescuit “, „Chef  la mânăstire “, „Limanul “, „Proba “, „ Ciobănilă “, „Ispitele părintelui Evtichie “, „Pescarul Amin “, „Taina gorunului “, „Alcyon sau Diavolul alb “ etc. – unele de o excepţională valoare literară, nu vor intra în discuţia noastră, nefiind nuvele fantastice, neavând măcar câteva elemente care să ne intereseze.

Fantasticul nu ocupă decât cel mult o jumătate din totalul povestirilor lui Voiculescu; totuşi el trebuie luat în consideraţie, tocmai pentru că, am văzut mai înainte, nu există scriitor „pur “ fantastic.

„Lostriţa “ este cea mai fantastică (dacă fantasticul are grade de comparaţie) dintre povestirile lui Vasile Voiculescu. Firul epic este extrem de subţire. Un flăcău, Aliman, pescar pătimaş, urmăreşte de multă vreme, un peşte unic, o lostriţă de dimensiuni neobişnuite, extrem de agilă, fără să reuşească să o prindă. După o vreme, peştele dispare. Apare în schimb o fată de care băiatul se îndrăgosteşte imediat. Idila e curmată de apariţia soacrei care îşi ia „prada înapoi “. Resemnat, flăcăul acceptă nunta cu o altă fată. În ziua nunţii, lostriţa apare, flăcăul se aruncă în ape, dar se îneacă. Aceasta ar fi o „decodare“ realistă a povestirii, nesatisfăcătoare însă.  În fond, nu e vorba numai despre un peşte sau despre o fată. Permanent, o trinitate în unitate violentează realul. Peştele este o creaţie a diavolului, a Satanei. (Prima fisură în real).