Ancadierul

Lucian-Strochi-Ancadierul2În viaţa literară apar din-când-în-când cărţi care de la prima întâlnire te fascinează şi te fac să revii, să le re-vezi, să le re-citeşti, să te bucuri de ele ca de o taină, ca de un aşteptat noroc. O asemenea carte-document este Ancadierul semnat de poetul Lucian Strachi, apărut la editura  „Cetatea Doamnei” din Piatra Neamţ în 2014.

Cartea, de o ţinută majestuoasă, format A4, conţinând poezii cu formă fixă existente în literaturile lumii, de la odă, glossă, sonet, rondel, canţonă, până la bocet, baladă, rubaiat, gazel, pantum, bestiar, lucansă, haiku, tanka etc, etc, până la ancadă (formulă poetică inventată de L.S. plecând de la Anca Dana (soţia poetului – căreia îi este dedicată această neobişnuită tipăritură) şi ducând la Ancadierul – titlul volumului în cauză.

RADU CÂRNECI- AMINTIRI DIN PARADIS

radu-carneci-005Interviul este o formă de expunere, asemenea descrierii şi naraţiunii. Într-un fel se confundă cu dialogul, dar, fără îndoială, e mult mai elitist decât acesta. Dar interviul presupune atât naraţiunea, de obicei la persoana I şi descrierea, mai ales dacă e vorba de portret sau de stări interioare.

Interviul satisface setea noastră de cunoaştere, curiozitatea; încercăm să aflăm câte ceva despre ceea ce ne este nouă inaccesibil. Când nu mai e vorba doar despre un om, ci despre o personalitate devenită instituţie, interviul devine un document literar, cultural, existenţial, un reper moral, o pagină de (bio)bibliografie.

RADU CÂRNECI – Biblioteca de sentimente

radu-carneci-biblioteca-de-sentimenteVolumul Biblioteca de sentimente semnată de Radu Cârneci are aparenţa unei automonografii, o carte de autor, de amintiri şi de sentimente.

În realitate volumul este structurat sever şi neutral, în zece capitole, fiind când jurnal confesiv, când cronică (semi)oficială, când un album (chiar ilustrat) de amintiri, când o încercare de „gâlceavă” a poetului cu lumea şi cu el însuşi, când un bildungsroman, când un divan (cu accepţie persană a termenului).

La prima vedere un volum eclectic, destul de generos nu doar cu opera, dar şi cu viaţa autorului. Dar oare viaţa noastră nu e una eclectică? Poate spune cineva că viaţa sa a cuprins numai clipe astrale?

Aşadar un prim merit al cărţii îl constituie tocmai eclectismul ei, prin firescul şi omenescul prezent peste tot, transformând acest volum într-o Carte a Vieţii. (Am încercat acest sentiment doar la Târpeşti, la muzeul lui Nicolae Popa, un muzeu total atipic, dar atât de uman.)

Biblioteca de sentimente nu este o carte despre (alte) cărţi, despre (alte) opere, despre scriitori, nu e nici măcar „un documentar bio-bibliografic ilustrat”, cum se subintitulează.

În esenţă este o carte despre iubire şi despre prietenie. Cartea are desigur şi un protagonist. Dar a comentat cineva tristeţea protagonistului, atunci când acesta s-a rupt brutal de cor?