Sonetul Limbii române¹ (XXVI – ENGLEZ)

Ca într-o poveste² te-a scos în cale
Cineva³; eram mut, ca un vas de lut.⁴
Mă apărau cele şapte vocale⁵,
Le primisem, semn sacru, ca pe-un sărut.⁶

Te-nalţi la munte⁷, te cobori la vale,⁸
Învăluită-în pace ca într-un scut,⁹
Şi aflu că mătase este moale,¹⁰
Şi că durutul, Doamne, vai, m-a durut.¹¹

Te-a înmuiat fierarii¹² şi poeţii,¹³
Copiii te-au purtat mereu în gânduri,¹⁴
Pe cerul tău¹⁵ mai zboară, grav, ereţii,¹⁶
Şi toţi te urmărirăm rânduri, rânduri.¹⁷

Ţăranii te-au primit sfioşi în casă: ¹⁸
Şi pentru toţi¹⁹ rămâi mereu mireasă.²⁰

Sonetul Limbii române¹ (XXVI – ENGLEZ) – Cu acest sonet se încheie „sonetele engleze”. Firesc, ultimul sonet este dedicat limbii române, cuvântului.

Ca într-o poveste² – forţa limbajului o constituie naraţiunea. Limbajul are în principal trei scopuri: de a informa, de a emoţiona şi de a povesti. A povesti înseamnă a nara, dar şi a in forma şi a emoţiona. Întâlnirea cu limba este o şansă, o fatalitate, o întâmplare unică pentru oricine.

Cineva³ – limba este anonimă, la funcţionalitatea ei contribuind toţi oamenii care o vorbesc. Cineva poate fi oricine. Dar cineva, conotativ, înseamnă şi a fi o persoană importantă. Adică un vorbitor, un povestaş, un poet, un purtător de cuvânt.

eram mut, ca un vas de lut⁴ – rostul vasului de lut nu e acela de a vorbi, ci de a fi plin. Aluzie la importanţa faptei în raport cu cuvântul.

SONETUL MAMEI RUSIA¹ (XXV – ENGLEZ)

Taigaua² uriaşă, nesfârşite
Fluvii³ şi apoi, măreaţă câmpia⁴,
Lacuri şi mări⁵, podişuri infinite⁵:
Iubeşte şi moare Mama Rusia⁶.

Cetăţi, măreţe ziduri şi creneluri⁷,
Mestecenii⁸, suspinând a primăvară:
Poeţii ruşi duios mor în dueluri⁹,
Mama Rusia, necuprinsă ţară¹⁰.

Amurguri de foc, revoluţii încinse¹¹,
Peste toate se-aşterne războiul¹², pustia,
Victorii măreţe, suflete stinse:
Puternică, mare, Mama Rusia.

Peste pământ îşi trimite solia:¹³
Imens continent e Mama Rusia.¹⁴

SONETUL MAMEI RUSIA¹ (XXV – ENGLEZ) Dacă în sonetul precedent, închinat Indiei, vedetele erau cuvintele nume proprii, aici accentul cade pe adjective. Evident ele sunt din aceeaşi sferă semantică: uriaş, nesfârşit, măreţ ( – de trei ori, pentru fiecare din cele trei catrene), infinit, necuprins, imens etc. Sunt desigur şi câteva cuvinte cheie pentru Rusia: taigaua, mesteceni, poeţii ruşi, revoluţii… Sonetul are un aspect de imn, iar metafora este sintagma Mama Rusia.

Taigaua² – pădure boreală, ocupând 16% din suprafaţa terestră a Pământului. Impresionează pădurile de conifere: brazi, molizi, larici şi pini. Doar la extremităţi se întâlnesc plopul, mesteacănul şi arinul. Printre animale: tigrul siberian, elanul, râsul, multe animale cu blană foarte scumpă (samurul – de exemplu). Taigaua dă o primă impresie şi dimensiune a Rusiei infinite

nesfârşite /Fluvii³ – Obi, Lena, Ienisei, Amur, Volga – fluviile ruseşti au peste 4000 de kilometri lungime (Obi -5410 Km!). Volga cel mai mic fluviu din enumerare (doar 3530 km) este cel mai mare fluviu al Europei! Evident fiecare fluviu e „populat” cu legende, e prezent în cântece impresionante (Volga, Volga, mamă Volga/ Volga, Volga, fluviu rusesc…)

măreaţă câmpia⁴ – Marea Câmpie Rusă are mărimea unui continent…

SONETUL MĂREŢEI INDII¹ (XXIV – ENGLEZ)

În piept îmi simt lumina ca pe-o cange²,
Prin Kamasutra³ trăiesc divin, plenar,
Mă scald mereu, devreme-n Gange⁴,
Şi-n noapte prelungă, mă visez Akbar⁵.

Duşmanii i-am învins – sunt Chandragupta⁶,
Duşmanii cred că-s Şiva⁷, când aud de mine
Refuză chiar să mai înceapă lupta,
Şi se refugiază–n rugi, suspine.

Citesc străvechi Upanişade⁸, Vede⁹,
Mahabharata¹⁰, poate Ramayana¹¹.
Sunt Buddha Sakia Muni¹² – cel ce vede
Istoria, cum îşi învinge rana.

Dar, peste toate, fluvii, munţi şi ore,
Maharajah¹³ deplin e doar Tagore¹⁴.

SONETUL MĂREŢEI INDII¹ (XXIV – ENGLEZ)  – Acest sonet este o demonstraţie despre puterea cuvântului: cu doar douăsprezece cuvinte se încearcă şi cred că se reuşeşte descrierea spirituală a unui sub-continent – care este măreaţa Indie.

lumina ca pe-o cange² lumina şi căldura sunt insuportabile în India. În primul rând din cauza umidităţii. Dacă în alte ţări lumina poate fi blândă, lilială, diafană, spectrală, boreală, în India ea loveşte necruţător, aşa cum îl lovise şi pe Meursault din Străinul lui Camus. Numai că în India cuţitul e înlocuit de cange, deci aici materialitatea luminii e şi mai mare.

Kamasutra³ – Kama Sutra este un vechi text indian, lucrare de referinţă despre dragoste în literatura sanscrită. Veritabil tratat de sexologie, Kamasutra reprezintă o filozofie a vieţii, de la „spiritual la carnal”. Kamasutra este primul tratat erotic al omenirii.

Sonetul copilăriei¹ (XXIII – ENGLEZ)

Mă-ntreb de ce delfinul nu e peşte²,
De ce rechinul nu este mamifer³,
De ce nu cade-uşor, un nor, plâns, din cer⁴,
De ce, pe ţărmuri, marea scade, creşte⁵,

De ce cocoşul luptă vultureşte⁶,
De ce rugina muşc-un braţ de fier⁷,
De ce, de e fierbinte, crezi că-i prea ger⁸,
De ce-n covată, pâinea mai dospeşte⁹,

De ce nu mă mai bucur, ca-n alte dăţi,
Iarba de ce, sub mângâierea coasei
Suspină¹⁰, şi-i alb bradu-n faţa casei¹¹…
De ce se trag, grav, bunicii de mustăţi¹²?

Cad peste mine întrebările o mie¹³:
De ce copilăria nu învie¹⁴?

Sonetul copilăriei¹ (XXIII – ENGLEZ)  – dedicat copilăriei, acest sonet este în egală măsură şi un sonet al cuvântului. Două sunt atributele esenţiale ale omului: timpul şi cuvântul. Toate performanţele omului sunt legate de timp şi de cuvânt. Vorbim de întârziaţi mintali, dar şi de copii precoce. În acelaşi timp, copilul devine fiinţă umană după ce rosteşte primele cuvinte. A doua întâlnire a omului cu timpul şi cuvântul ca binom se produce în jurul vârstei de cinci ani, numită de psihologi „vârsta de ce-urilor”. Copilul pune enorm de multe întrebări, pentru a căpăta cât mai multe răspunsuri. Intuieşte că are nevoie de cuvânt, de sensuri, de adevăruri, de definiţii.

de ce delfinul nu e peşte² – sonetul foloseşte ca principale figuri de stil, anafora (de ce), enumeraţia şi desigur interogaţia retorică. Întrebările copilului sunt la vârsta primelor adevăruri contrazise: delfinul ar trebui să fie un peşte, are forma peştelui, trăieşte în mediul acvatic, se hrăneşte cu peşte etc., dar este un mamifer.

Sonetul muntelui zeu¹ (XXII – ENGLEZ)

Pe culmi² vin oameni, zeii să-i înfrunte³,
Şi, obosiţi⁴, ei, zeii-ar vrea să scape⁵,
Să-ngheţe-n stânci, în cer, în văi mărunte,
În şipot stins, târziu, de-argint de ape⁶.

Olimpu-i o cetate-n vârf de munte⁷,
Dar oamenii au început să sape⁸,
De jos şi până la creneluri crunte,
Sătui de crime, certuri şi agape⁹.

Cu-eroi destoinici puşi, făţiş, în frunte¹⁰,
Sfârşitul lumii pare mai aproape¹¹.
Vezi zei buimaci, înghesuiţi pe punte¹²,
Insecte incolore-n negre mape¹³.

Un singur zeu, în ţară şi în vatră¹⁴,
Păzit de-oşteni cu straiele de piatră¹⁵…

Sonetul muntelui zeu¹ (XXII – ENGLEZ) – Acest sonet e unul dintre cele mai dificile. Muntele înseamnă natură (poate cea mai semnificativă reprezentare a ei), înseamnă cuvânt, înseamnă relaţie om – natură împinsă la extrem. Simbolistica muntelui este extraordinară şi în acest comentariu nu ne putem opri decât la câteva semnificaţii; în caz contrar, dimensiunile textului ar distruge sonetul, prin sufocare.

culmi² – culmea este şi nu este un vârf. Culmea este un vârf tocit, domolit, aplatizat. Dar tocmai această suprafaţă mărită permite culmii să fie terenul unor miracole. E folosit pluralul pentru că muntele apare nu singuratic, ci ca masiv.

vin oameni, zeii să-i înfrunte³ – oamenii îşi dispută cu zeii proprietatea asupra sacralităţii vârfului, culmii, care este centru şi înălţime. Oamenii vor să alunge zeii din acest teritoriu fost sacru, desacralizat chiar de zei, prin comportamentul lor uman şi chiar subuman