Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul prinţului negru (VII-italian)

Lucian Strochi - Sonetul printului negruSONETUL  PRINŢULUI NEGRU1  (VII-ITALIAN)

Mi-e sângele coclit2,  ducând povara
De-alese neamuri, seminţii păgâne.3
În gânduri vin, de-aceea, să se-ngâne
Blestem şi-alint, cântarea şi ocara.4

Icoane arse-mi sunt de-atunci stăpâne,5
Iar braţul ros de-atâtea lupte:6 nara7
Adulmecă din trestii prada, fiara,8
Dar somnul poartă amintiri de zâne.9

Se-nvălmăşesc banchete10  şi turnire,11
Tocite cărţi12 în turn de mănăstire,13
Castele,14 munţi,15 câmpiile asire,16

Fiorduri clare,17 râuri, lacrimă18 şi ştire,19
Amant tăcut,20 logodnic,21 frate,22 mire23
Şi toate – aşteaptă-n versuri mântuire.24

SONETUL VII1

1 În penultima versiune s-a numit „Sonetul prinţului negru”.

2 sângele coclit – cocleala  este un carbonat bazic de cupru, de culoare verde, cu un gust extrem de neplăcut, toxic. Sintagma sânge coclit  mi-a venit, în copilărie, din două direcţii: prima, atunci când am auzit expresia sânge albastru. Am luat această expresie ad litteram şi mă întrebam cum de poate exista, la un om, un asemenea sânge. Mi s-a explicat că e un sânge nobil, că e o expresie, dar că, de fapt, şi nobilii au sângele tot roşu. Curios, dar, pe atunci, credeam că a avea sânge albastru  este un defect, nu o calitate; a doua impresie (direcţie) mi-a fost dată de tulpinile florilor pe care le rupeam: îmi lăsau în mână un soi de sânge verde. În fine, în anii din urmă, suferind de o dislipidemie, la/pentru analize mi se recolta un sânge aproape negru. De aici, din diferitele culori pe care le poate avea sângele, s-a născut sonetul VII. Coclit  se asociază sonor şi cu clocit. Impresia este de ceva prea vechi, lăsat (uitat) prea multă vreme,  fără vreo utilizare.

3 de-alese neamuri, seminţii păgâne – un sânge vechi  este un sânge obosit, încărcat de prea multe amintiri, chiar dacă el a fost purtat de neamuri alese sau de conducători ai unor seminţii păgâne.

4 blestem şi-alint, cântarea şi ocara – există, la multe popoare, credinţa că sângele vorbeşte. Nu mă refer, desigur, la sângele prelevat ca probă judiciară, la gene, la amprente etc. Sângele vorbeşte: trebuie doar să ştii să-l asculţi. O spune impresionant Shakespeare; o spune inspirat şi Lucian Blaga, în câteva poeme. Există şi expresia glasul sângelui.

5 stăpâne – sângele nu vorbeşte numai cu/prin cuvinte, ci şi prin imagini. Icoanele arse care sunt stăpânele imaginaţiei poetice (poetului); provin tocmai dintr-o prea veche memorie, atât de veche, încât dispar şi contururile, nu doar culoarea, cea care se estompează prima. Amintirea este, desigur, temporală ; ea funcţionează şi spaţial, întocmai ca depărtarea şi apropierea de un obiect de un alt obiect.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul mirelui (VI-italian)

Lucian Strochi - Sonetul mireluiSONETUL  MIRELUI1 (VI-ITALIAN)

Lumina crudă-n ochii tăi se strânge:2
Pentru iubire-i ultimă cascadă…3
În mână port un trandafir4 sau spadă5
Sau, altfel spus, un evantai de sânge.6

Trădării i-am căzut şi eu azi pradă:7
O lume poate ura ta constrânge.8
În mine-ngenunchiată piatră plânge9
Şi versu-mi trist e tragică dovadă.10

Mai pot aprinde-o lacrimă plăpândă,11
Mai vrea privirii-un zâmbet să se vândă
Şi simţurile treze sta la pândă.12

Săgeţii firii 13 sunt, umil, străpunsul,14
Chiar dacă timpul n-a citit răspunsul:15
Speranţei,16 mire,17 prin cuvânt18, sunt unsul.19

SONETUL VI1

1 În penultima versiune s-a numit „Sonetul mirelui”. Unul dintre cele mai ermetice, dar şi dintre cele mai frumoase sonete, după cum se va vedea.

2 lumina crudă-n ochii tăi se strânge – un vers dificil, deoarece nu putem şti ce este „lumina crudă”: ar putea fi lumina virginală ; o lumină prea puternică (expresia există în limba română); o lumină antagonică faţă de lumina lină ; sau, pur şi simplu, o lumină crudă, plină de ură. O a doua dificultate o constituie verbul reflexiv „se strânge”. Categoric, el este legat de lumină, dar asta doar gramatical, întrucât, imagistic, se strâng şi ochii, care, la rândul lor, strâng lumina. Şi ce înseamnă, până la urmă, lumină crudă strânsă în ochi ? Deocamdată e prematur de răspuns la această întrebare. Oricum, versul conţine o remarcă a unui eu către un tu  poetic.

3 pentru iubire-i ultimă cascadă – un vers şi mai misterios. Să fie vorba de un sonet de iubire ? În acest caz, ultima cascadă poate însemna lumina frântă de împotrivirea trupului iubitei (rotunjimile trupului formează cascade de lumini); ultima cascadă este lumina crudă din ochi: acolo începe şi sfârşeşte orice iubire.

4 un trandafir – trandafirul este un simbol al infinitului, al iubirii (dacă este roşu), al geloziei (dacă este galben), al speranţei. El este şi un simbol sexual pur (feminin); o floare a iniţierii ; o floare a heraldicii. (v. războiul celor două Roze). În mitologia indiană roza cosmică Triparasundarî este o expresie a frumuseţii Mamei divine. Trandafirul este o cupă a vieţii, a sufletului, a inimii, a dragostei. Este o mandala şi este considerată un centru mistic. Roza este pentru Occident ceea ce este lotusul pentru Orient şi porumbul pentru America de Sud şi Centrală. În iconografia creştină, trandafirul este cupa în care se strânge sângele lui Christos ; petalele sale pot fi picături din sângele Mântuitorului. Simbolul Rozcrucienilor  este compus din cinci trandafiri, unul în centru şi ceilalţi pe fiecare din braţele crucii. Roza mistică e roza litaniilor creştine, simbol al Fecioarei. Trandafirul de aur  este un simbol al creşterii puterii şi instrucţiei spirituale, dar şi un simbol al învierii şi al imortalităţii. La Saadi din Şiraz trandafirul este un simbol al contemplaţiei. Cicatricile sunt comparate cu două roze de către  Abd Ul Kadir Gilani. La greci, trandafirul era o floare albă, dar, după rănirea mortală a lui Adonis, protejatul Afroditei, aceasta s-a înţepat cu un spin şi a picurat din sângele ei pe floare, colorând-o. Ca simbol al regenerării, trandafirii se depun pe morminte (anticii numeau această ceremonie rosalia) (în luna mai). Hecate, zeiţa Infernului este câteodată reprezentată încinsă cu o ghirlandă de trandafiri cu cinci petale. Amorul paradisiac este, după Dante, comparat cu centrul unei roze. Trandafirul este floarea barocului, datorită învoltului (v. Blaga). Este şi floarea preferată a alchimiştilor. În fine, trandafirul albastru este simbolul imposibilului. Pentru a reveni la text: iubitul poartă în mână un trandafir sau o spadă. Aparent, ele sunt simboluri din recuzita cavalerului medieval. În realitate, avem de a face cu simboluri antagonice.  

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul craniului de cristal (V-italian)

Lucian Strochi - Sonetul craniului de cristalSONETUL CRANIULUI DE CRISTAL1   (V-ITALIAN)

Un craniu de cristal2  uimirii noastre
Şi neputinţei dându-i glas, expus e;
Martor tăcut venind din vremi apuse,
Visat de zei, e mugure de astre. 3

E fructul viu al flăcării albastre;
O gură fără grai4 luminii spuse:
Magul cel nou5  pentru cel vechi6  aduse
Oul perfect al păsării măiastre”.7

El poate să-ncolţească crud oracol,8
În secolul acesta – tabernacol, 9
Cum explodează blând nuferi10 în altă

Lume: tu mângâi tâmpla sa înaltă;11
Nu-i semn de foc,12 nici de tăiş de daltă;13
Geniul cel rău14 e zestre15  şi miracol.16

SONETUL V1

1 În penultima versiune s-a numit „Sonetul craniului de cristal”.

2 un craniu de cristal – este interesantă istoria acestui sonet. Cu ani în urmă, într-o emisiune televizată, s-a anunţat descoperirea unui craniu de cristal, aparţinând culturii maya. Datele esenţiale ar fi cam acestea: respectivul craniu, perfect conservat, avea probabil o funcţie magică; nu se ştie modul cum a fost făcut, întrucât nu putea fi turnat, din cauze tehnologice; nu este prelucrat cu dalta; nu pare fi atins de mână omenească. Analizat în laboratoare din Marea Britanie, craniul de cristal şi-a păzit cu străşnicie misterul. Ulterior s-au adăugat noi date, misterul rămânând însă intact. În ceea ce priveşte semnificaţiile pe care le are craniul  în cultura umanităţii, ele sunt multiple. Întâi de toate, craniul este sediul gândirii, cel mai important dintre cele patru centre care rezumă macrocosmosul uman. (Celelalte centre sunt situate în regiunea plexului solar, în ombilic şi în sex). În societatea iniţiatică Koré, patru oale, pline cu apă celestă, culeasă din prima şi ultima ploaie a anului, figurează cele patru puncte; oala centrală, reprezentând craniul, conţine cele patru pietre ale tunetului (trăsnetului) care materializează focul celest, expresie a spiritului şi al inteligenţei (lui Dumnezeu ), avatarul său microcosmic, creierul uman, forma de ou cosmic şi matricea cunoaşterii. În unele legende europene şi asiatice, craniul uman este considerat ca omologul bolţii cereşti. Astfel, într-o legendă islandeză, craniul uriaşului Ymir devine, după moartea sa, bolta cerească. Simbolismul craniului se interferează cu cel al capului, capul fiind considerat la unele popoare un preţios trofeu de luptă (probabil ca o probă de netăgăduit a victoriei asupra unui adversar (omul nu poate trăi fără creier)). Alchimiştii foloseau craniul, considerându-l un receptacol al vieţii, pentru operaţiile lor de transmutare. În francmasonerie, craniul simbolizează ciclul iniţiatic : moartea fizică, a corpului, ca preludiu al unei renaşteri la un nivel de viaţă (spirituală) superior.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul ocultului sonet (III-italian)

Lucian Strochi-Sonetul ocultului sonetSONETUL  OCULTULUI SONET1  (III-ITALIAN)

Pătratul sfânt cabalei e perfecta
Îngemănare-a minţii şi a firii2,
Aşa cum pentru noapte jură mirii3,
Şi pentru înc-un zeu îngână secta4.

Zaruri de vis5  sunt poate trandafirii,
Dar litera rămâne predilecta;6
Alegi însemn7: o pasăre8, insecta9
Parolă10, chei11, poarta mărturisirii.12

Ochi în triunghi13  înţelepciunea fie;
Dintr-un cuvânt, poţi naşte sută, mie:
Trei versuri pot fi suflet de terţină14.

Din întuneric, poţi să tai lumină.15
Poţi forma, de-o cunoşti, s-o faci divină:16
Un vers pe file moarte-acum învie. 17

SONETUL III1

1 În penultima versiune  s-a numit „Sonetul ocultului sonet”

2 firii – primele două versuri ale acestui sonet trebuie citite împreună, pentru a fi înţelese mai uşor. O definiţie atotcuprinzătoare a cabalei nu se poate da, cabala fiind revendicată de mai multe culturi. Am ales o definiţie dată de dr. Franz Hartmann : „Cabală = Ştiinţă al cărei obiect îl constituie relaţiile existente dintre partea vizibilă şi cea invizibilă a naturii; caracteristicile lucrurilor şi ale formelor lor din punct de vedere al greutăţii, numărului şi măsurii; cunoaşterea legilor armoniei din univers. ” (Dicţionar de termeni oculţi, p. 52). În: Simbolurile secrete ale rozacrucienilor, Bucureşti, Editura Ilma, 1996. Figura centrală a cabalei este pătratul, ca figură geometrică perfectă. Primul vers poate fi citit în două feluri : Pătratul sfânt al cabalei sau Pătratul sfânt cabalei. Şi într-un caz, şi în celălalt, pătratul este o îngemănare a minţii şi a firii, o realitate duală, fiind atât un produs al raţiunii, o expresie matricială a ideii, cât şi al firii, al existenţei, prin posibilitatea practică de a modifica realităţi ştiute, de a asigura iniţierea, de a modifica esenţa lucrurilor, de a avea, cu alte cuvinte, o funcţie magică. Sonetul italian este însă alcătuit din două catrene şi două terţine, iar grafic şi geometric din două pătrate şi două triunghiuri. Structura sonetului este perfectă: pătratul  se oglindeşte şi deci apare ca duplicat; triunghiul, de asemenea. Numeric, un sonet italian este de structura 4+4+3+3 = 14 ; citit altfel, el este (4+3) x 2 = 14, adică 7 x 2 = 14 (dar 7 este cifră magică, cifra iniţierii) ; avem în / prin  sonet de a face cu o dublă iniţiere. Sonetul este perceput şi considerat a fi regele (regina) poeziei de formă fixă, o piatră de încercare pentru cel care încearcă să intre în domeniul poeziei. Insist asupra acestor structuri pentru că ele apar în text doar ca expresie a unei realităţi întoarse: conţinutul creează forma şi nu invers. Sonetul apare deci ca o umbră a ideilor conţinute în text.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul ideii (II italian)

SONETUL   IDEII1   (II-ITALIAN)Lucian Strochi - Sonetul ideii

Cu răsuciri de vidră2, treci uşure
Prin versuri şi împarţi lumină lină3;
Nu ştiu de eşti păgână sau divină4,
Abur astral5, icoană6  sau pădure7.

Izbeşti8  în lucruri alb9 muşcând secure:
Împarţi dreptate, har, iertări şi vină;10
Şi, de mi-l frângi în blestem şi lumină,
Se-nalţă trupul din desişuri sure11.

Un foc înfricoşat12, un dans de iele13,
Destinul14  ce capriciul15 tău îl leagă
În funii de mătase16, flori17, nuiele;18

Un diamant19, ca marmura de vagă20  –
Lege21 unind iubire, moarte, stele;22
Îngheţi cuvânt, ca să rămâi întreagă. 23

SONETUL II1

1 În penultima versiune s-a numit „Sonetul ideii”.

2 vidră – am ezitat îndelung între acest cuvânt şi „hidră”. Cred că ideea nu este pură: ea este  un complex sinestezic, cu o zonă centrală, nucleoidă şi reziduuri (acestea din urmă putându-se prelungi, asemeni unor tentacule). Diferenţa este cea dintre lumina laserului şi o lumină emanată de o sursă oarecare. Concret, imaginea unei hidre devenea, mental, una convenabilă. Există însă două argumente care m-au făcut să înclin balanţa în favoarea vidrei: faptul că hidra aparţine doar mediului acvatic, spre deosebire de vidră, care traversează toate mediile (acvatic, aerian şi terestru); (or, ideea trebuie să aparţină tuturor mediilor) şi, poate lucrul cel mai important, hidra este lentă, contrazicând mişcarea, mult mai rapidă, pe care trebuie să o aibă ideea. Vidra are o formă aerodinamică, apodinamică, se poate răsuci cu uşurinţă.