SONETUL ANULUI NOU (15)

Lucian Strochi - aforismeCu greu  mă strecor acuma  printre  sfinți:  

Aureolă n-am, nici alte semne  

Și nici povețe, fapte sau îndemne,

Nu am  nici lacrimi, nici vreun  surâs,  n-am  dinți… 

Așa s-a potrivit să fiu pesemne:   

Cum  mă născură părinții din părinți…  

Ei, visători, gândindu-și noi biruinți  

Și vieți frumoase, luminoase, demne.  

Din dragoste și-au plămădit speranțe:   

Subtil poemul ce-i  țesut din stanțe,  

Tivit cu doruri  rătăcind hoinare…  

Sau m-am ivit în alte circumstanțe…  

Oricum sunt fără timp și n-am hotare 

Și ard încet, cum arde-o lumânare.

Lucian Strochi

SONETUL ADEVĂRATEI CREDINȚE (14)

Singurii credincioși cu adevărat  

Sunt copiii: ei văd ce nu se vede; 

Doar ei citesc, necitind, străvechi vede

Și au sufletul doar din aur curat.  

Doar ei văd în frunze arginți,  monede  

Și-n orice piatră un rubin sau agat   

În șotron un ducat pătrat un palat   

Și  – n-ai crede – în scaun  patrupede.  

Doar copii vorbesc cu o păpușă:  

Cred în sacra lucrurilor iubire 

Și în a cerului lunii privire,  

Că soarele însuși poate fi  mire, 

Că fiarele încap într-o mănușă.   

Doar ei schimbă lumea cu-o nuielușă…

Lucian Strochi

Sonetul craniului de cristal

sonet-tradus-3Traducere în limba rusă de Victoria Fonari

Sonetul craniului de cristal
Lucian Strochi
Cонет хрустального черепа
Лучиан Строки

Хрустальный череп впечатляет нас
И слышен наш беспомощный голос
Приходит к нам безмолвный свидетель
Желаемый богами, он бутон звезд.

Sonetul iubirii absolutului

sonet-tradus-2Traducere în limba rusă de Victoria Fonari
Sonetul iubirii absolutului
Lucian Strochi
Сонет абсолютной любви
Лучиан Строки

Если я любовь, то дай мне тело,
Если я песня, то дай мне меру,
Забывается слово, если душа не чело
Зима без воя волков не укрепляет веру

Sonetul otrăvii

sonet-tradus-1Traducere în limba rusă de Victoria Fonari

Sonetul otrăvii
Lucian Strochi
Сонет ядa
Лучиан Строки
Бешеная отрава загнана в меня:
Я не глина слепых бесцветна.
Откуда я пришeл чтоб корни впитывали не тая
Через мои поры молитвы света?

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul pocăitului (VIII-italian)

Lucian Strochi - Sonetul pocăituluiSONETUL  POCĂITULUI1   (VIII-ITALIAN)

L-am îngropat pe Dumnezeu în mine,2
Demult, în rugă,3  slovă4 sau tăcere,5
Nu ca să-mi caut blândă mângâiere,
Sau să înalţ lumină din lumină.6

Culeg pe buze lacrimă de miere7
Şi orb îmi cer căderea mea în mine
8
Prin degete-mi trec roiuri de albine:9
Iubirea, sacră, dreptul ei şi-l cere.

Mâna se roagă, ochiu – nchis îşi scrie10
Mărturisirea-n margini de hârtie11
Şi gura-n colţul umed de batistă.12

Fecioara are astăzi faţa tristă13
Şi înţeleg că mila mai există:14
Puteri îmi vin, dincolo de tărie.15

SONETUL VIII1

1 În penultima versiune s-a numit „Sonetul pocăitului”.

2 l-am îngropat pe dumnezeu în mine –  începutul acestui sonet provine dintr-o poezie foarte veche (fiind scurtă, o reproduc în întregime): demult l-am îngropat pe dumnezeu în mine / fără mânie fără recunoştinţă /  aşa cum îngropi / dintr-o solidaritate a cărnii / trupul acoperit de brumă /  al păsării  / dimineaţa-n grădină. Am scris acea poezie la 17-18 ani, ca ecou direct al unei morţi tragice, stupide, de neînţeles, petrecute în oraşul meu natal: un coleg şi-a împuşcat prietena, colegă şi ea cu noi (voit sau din imprudenţă), cu o puşcă de vânătoare. Poezia este desigur insolentă : Dumnezeu, redus,  prin analogie, la o pasăre fără viaţă, este înmormântat creştineşte, aşa cum îngropi trupul unei plăpânde păsări, moarte de frig sau de foame, în grădină. Ulterior, revenind asupra textului, mi-am dat seama că primul vers spune mult mai mult, că îngroparea lui Dumnezeu în mine înseamnă şi asumarea lui de către mine, nu doar negarea lui. Preluând versul pentru sonet, am preluat şi noile accepţii: în consecinţă, răzvrătitul a devenit pocăit.

3 în rugă – ruga este cea care permite contactul cu Dumnezeu. Cu toate acestea este doar prima etapă, prima treaptă a găsirii divinităţii. Prin rugă se trimite un mesaj divinităţii. Relaţia este univocă.

4 slovă – slova este un simbol ambiguu. Poate fi vorba de slova (cuvânt sau literă) pe care o scriu, ca poet, în sonet, încercând să mă apropii de Dumnezeu ; sau poate fi vorba de litera sfântă deja scrisă în/de Biblie. Scrierea, din primul caz, devine citire în cel de-al doilea. Faţă de rugă, slova are avantajul concentrării  şi al centrării  discursului.