SONETUL  POCĂITULUI¹   (VIII-ITALIAN)

L-am îngropat pe Dumnezeu în mine,²
Demult, în rugă,³  slovă⁴ sau tăcere,⁵
Nu ca să-mi caut blândă mângâiere,
Sau să înalţ lumină din lumină.⁶

Culeg pe buze lacrimă de miere⁷
Şi orb îmi cer căderea mea în mine⁸
Prin degete-mi trec roiuri de albine:⁹
Iubirea, sacră, dreptul ei şi-l cere.

Mâna se roagă, ochiu – nchis îşi scrie¹⁰
Mărturisirea-n margini de hârtie¹¹
Şi gura-n colţul umed de batistă.¹²

Fecioara are astăzi faţa tristă¹³
Şi înţeleg că mila mai există:¹⁴
Puteri îmi vin, dincolo de tărie.¹⁵

SONETUL VIII¹

¹ În penultima versiune s-a numit „Sonetul pocăitului”.

² l-am îngropat pe dumnezeu în mine –  începutul acestui sonet provine dintr-o poezie foarte veche (fiind scurtă, o reproduc în întregime): demult l-am îngropat pe dumnezeu în mine / fără mânie fără recunoştinţă /  aşa cum îngropi / dintr-o solidaritate a cărnii / trupul acoperit de brumă /  al păsării  / dimineaţa-n grădină. Am scris acea poezie la 17-18 ani, ca ecou direct al unei morţi tragice, stupide, de neînţeles, petrecute în oraşul meu natal: un coleg şi-a împuşcat prietena, colegă şi ea cu noi (voit sau din imprudenţă), cu o puşcă de vânătoare. Poezia este desigur insolentă : Dumnezeu, redus,  prin analogie, la o pasăre fără viaţă, este înmormântat creştineşte, aşa cum îngropi trupul unei plăpânde păsări, moarte de frig sau de foame, în grădină. Ulterior, revenind asupra textului, mi-am dat seama că primul vers spune mult mai mult, că îngroparea lui Dumnezeu în mine înseamnă şi asumarea lui de către mine, nu doar negarea lui. Preluând versul pentru sonet, am preluat şi noile accepţii: în consecinţă, răzvrătitul a devenit pocăit.

³ în rugă – ruga este cea care permite contactul cu Dumnezeu. Cu toate acestea este doar prima etapă, prima treaptă a găsirii divinităţii. Prin rugă se trimite un mesaj divinităţii. Relaţia este univocă.

⁴ slovă – slova este un simbol ambiguu. Poate fi vorba de slova (cuvânt sau literă) pe care o scriu, ca poet, în sonet, încercând să mă apropii de Dumnezeu ; sau poate fi vorba de litera sfântă deja scrisă în/de Biblie. Scrierea, din primul caz, devine citire în cel de-al doilea. Faţă de rugă, slova are avantajul concentrării  şi al centrării  discursului.