Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul Limbii române (XXVI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul Limbii româneSonetul Limbii române1 (XXVI – ENGLEZ)

Ca într-o poveste2 te-a scos în cale
Cineva3; eram mut, ca un vas de lut.4
Mă apărau cele şapte vocale5,
Le primisem, semn sacru, ca pe-un sărut.6

Te-nalţi la munte7, te cobori la vale,8
Învăluită-în pace ca într-un scut,9
Şi aflu că mătase este moale,10
Şi că durutul, Doamne, vai, m-a durut.11

Te-a înmuiat fierarii12 şi poeţii,13
Copiii te-au purtat mereu în gânduri,14
Pe cerul tău15 mai zboară, grav, ereţii,16
Şi toţi te urmărirăm rânduri, rânduri.17

Ţăranii te-au primit sfioşi în casă: 18
Şi pentru toţi19 rămâi mereu mireasă.20

Sonetul Limbii române1 (XXVI – ENGLEZ) – Cu acest sonet se încheie „sonetele engleze”. Firesc, ultimul sonet este dedicat limbii române, cuvântului.

Ca într-o poveste2 – forţa limbajului o constituie naraţiunea. Limbajul are în principal trei scopuri: de a informa, de a emoţiona şi de a povesti. A povesti înseamnă a nara, dar şi a in forma şi a emoţiona. Întâlnirea cu limba este o şansă, o fatalitate, o întâmplare unică pentru oricine.

Cineva3 – limba este anonimă, la funcţionalitatea ei contribuind toţi oamenii care o vorbesc. Cineva poate fi oricine. Dar cineva, conotativ, înseamnă şi a fi o persoană importantă. Adică un vorbitor, un povestaş, un poet, un purtător de cuvânt.

eram mut, ca un vas de lut4 – rostul vasului de lut nu e acela de a vorbi, ci de a fi plin. Aluzie la importanţa faptei în raport cu cuvântul.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul Mamei Rusia (XXV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul Mamei RusiaSONETUL MAMEI RUSIA1 (XXV – ENGLEZ)

Taigaua2 uriaşă, nesfârşite
Fluvii
3 şi apoi, măreaţă câmpia4,
Lacuri şi mări5, podişuri infinite5:
Iubeşte şi moare Mama Rusia6.

Cetăţi, măreţe ziduri şi creneluri7,
Mestecenii8, suspinând a primăvară:
Poeţii ruşi duios mor în dueluri9,
Mama Rusia, necuprinsă ţară10.

Amurguri de foc, revoluţii încinse11,
Peste toate se-aşterne războiul12, pustia,
Victorii măreţe, suflete stinse:
Puternică, mare, Mama Rusia.

Peste pământ îşi trimite solia:13
Imens continent e Mama Rusia.14

SONETUL MAMEI RUSIA1 (XXV – ENGLEZ) Dacă în sonetul precedent, închinat Indiei, vedetele erau cuvintele nume proprii, aici accentul cade pe adjective. Evident ele sunt din aceeaşi sferă semantică: uriaş, nesfârşit, măreţ ( – de trei ori, pentru fiecare din cele trei catrene), infinit, necuprins, imens etc. Sunt desigur şi câteva cuvinte cheie pentru Rusia: taigaua, mesteceni, poeţii ruşi, revoluţii… Sonetul are un aspect de imn, iar metafora este sintagma Mama Rusia.

Taigaua2 – pădure boreală, ocupând 16% din suprafaţa terestră a Pământului. Impresionează pădurile de conifere: brazi, molizi, larici şi pini. Doar la extremităţi se întâlnesc plopul, mesteacănul şi arinul. Printre animale: tigrul siberian, elanul, râsul, multe animale cu blană foarte scumpă (samurul – de exemplu). Taigaua dă o primă impresie şi dimensiune a Rusiei infinite

nesfârşite /Fluvii3 – Obi, Lena, Ienisei, Amur, Volga – fluviile ruseşti au peste 4000 de kilometri lungime (Obi -5410 Km!). Volga cel mai mic fluviu din enumerare (doar 3530 km) este cel mai mare fluviu al Europei! Evident fiecare fluviu e „populat” cu legende, e prezent în cântece impresionante (Volga, Volga, mamă Volga/ Volga, Volga, fluviu rusesc…)

măreaţă câmpia4 – Marea Câmpie Rusă are mărimea unui continent…

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul măreţei Indii (XXIV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul măreţei IndiiSONETUL MĂREŢEI INDII1 (XXIV – ENGLEZ)

În piept îmi simt lumina ca pe-o cange2,
Prin Kamasutra3 trăiesc divin, plenar,
Mă scald mereu, devreme-n Gange4,
Şi-n noapte prelungă, mă visez Akbar5.

Duşmanii i-am învins – sunt Chandragupta6,
Duşmanii cred că-s Şiva7, când aud de mine
Refuză chiar să mai înceapă lupta,
Şi se refugiază–n rugi, suspine.

Citesc străvechi Upanişade8, Vede9,
Mahabharata10, poate Ramayana11.
Sunt Buddha Sakia Muni12 – cel ce vede
Istoria, cum îşi învinge rana.

Dar, peste toate, fluvii, munţi şi ore,
Maharajah13 deplin e doar Tagore14.

SONETUL MĂREŢEI INDII1 (XXIV – ENGLEZ)  – Acest sonet este o demonstraţie despre puterea cuvântului: cu doar douăsprezece cuvinte se încearcă şi cred că se reuşeşte descrierea spirituală a unui sub-continent – care este măreaţa Indie.

lumina ca pe-o cange2 lumina şi căldura sunt insuportabile în India. În primul rând din cauza umidităţii. Dacă în alte ţări lumina poate fi blândă, lilială, diafană, spectrală, boreală, în India ea loveşte necruţător, aşa cum îl lovise şi pe Meursault din Străinul lui Camus. Numai că în India cuţitul e înlocuit de cange, deci aici materialitatea luminii e şi mai mare.

Kamasutra3Kama Sutra este un vechi text indian, lucrare de referinţă despre dragoste în literatura sanscrită. Veritabil tratat de sexologie, Kamasutra reprezintă o filozofie a vieţii, de la „spiritual la carnal”. Kamasutra este primul tratat erotic al omenirii.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul copilăriei (XXIII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul copilarieiSonetul copilăriei1 (XXIII – ENGLEZ)

Mă-ntreb de ce delfinul nu e peşte2,
De ce rechinul nu este mamifer3,
De ce nu cade-uşor, un nor, plâns, din cer4,
De ce, pe ţărmuri, marea scade, creşte5,

De ce cocoşul luptă vultureşte6,
De ce rugina muşc-un braţ de fier7,
De ce, de e fierbinte, crezi că-i prea ger8,
De ce-n covată, pâinea mai dospeşte9,

De ce nu mă mai bucur, ca-n alte dăţi,
Iarba de ce, sub mângâierea coasei
Suspină
10, şi-i alb bradu-n faţa casei11
De ce se trag, grav, bunicii de mustăţi12?

Cad peste mine întrebările o mie13:
De ce copilăria nu învie14?

Sonetul copilăriei1 (XXIII – ENGLEZ)  – dedicat copilăriei, acest sonet este în egală măsură şi un sonet al cuvântului. Două sunt atributele esenţiale ale omului: timpul şi cuvântul. Toate performanţele omului sunt legate de timp şi de cuvânt. Vorbim de întârziaţi mintali, dar şi de copii precoce. În acelaşi timp, copilul devine fiinţă umană după ce rosteşte primele cuvinte. A doua întâlnire a omului cu timpul şi cuvântul ca binom se produce în jurul vârstei de cinci ani, numită de psihologi „vârsta de ce-urilor”. Copilul pune enorm de multe întrebări, pentru a căpăta cât mai multe răspunsuri. Intuieşte că are nevoie de cuvânt, de sensuri, de adevăruri, de definiţii.

de ce delfinul nu e peşte2 – sonetul foloseşte ca principale figuri de stil, anafora (de ce), enumeraţia şi desigur interogaţia retorică. Întrebările copilului sunt la vârsta primelor adevăruri contrazise: delfinul ar trebui să fie un peşte, are forma peştelui, trăieşte în mediul acvatic, se hrăneşte cu peşte etc., dar este un mamifer.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul muntelui zeu (XXII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul muntelui zeuSonetul muntelui zeu1 (XXII – ENGLEZ)

Pe culmi2 vin oameni, zeii să-i înfrunte3,
Şi, obosiţi4, ei, zeii-ar vrea să scape5,
Să-ngheţe-n stânci, în cer, în văi mărunte,
În şipot stins, târziu, de-argint de ape6.

Olimpu-i o cetate-n vârf de munte7,
Dar oamenii au început să sape8,
De jos şi până la creneluri crunte,
Sătui de crime, certuri şi agape9.

Cu-eroi destoinici puşi, făţiş, în frunte10,
Sfârşitul lumii pare mai aproape11.
Vezi zei buimaci, înghesuiţi pe punte12,
Insecte incolore-n negre mape13.

Un singur zeu, în ţară şi în vatră14,
Păzit de-oşteni cu straiele de piatră15

Sonetul muntelui zeu1 (XXII – ENGLEZ) – Acest sonet e unul dintre cele mai dificile. Muntele înseamnă natură (poate cea mai semnificativă reprezentare a ei), înseamnă cuvânt, înseamnă relaţie om – natură împinsă la extrem. Simbolistica muntelui este extraordinară şi în acest comentariu nu ne putem opri decât la câteva semnificaţii; în caz contrar, dimensiunile textului ar distruge sonetul, prin sufocare.

culmi2 – culmea este şi nu este un vârf. Culmea este un vârf tocit, domolit, aplatizat. Dar tocmai această suprafaţă mărită permite culmii să fie terenul unor miracole. E folosit pluralul pentru că muntele apare nu singuratic, ci ca masiv.

vin oameni, zeii să-i înfrunte3 – oamenii îşi dispută cu zeii proprietatea asupra sacralităţii vârfului, culmii, care este centru şi înălţime. Oamenii vor să alunge zeii din acest teritoriu fost sacru, desacralizat chiar de zei, prin comportamentul lor uman şi chiar subuman

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul naturii (XXI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul naturiiSONETUL NATURII1 (XXI – ENGLEZ)

Puternică şi peste toţi stăpână2,
Apare cerşetoare3 sau mireasă4,
Prea tânără5, adesea prea bătrână6,
Când câmpuri sterpe7, când pădure deasă8.

Învinsă-n văi9, în munţi biruitoare10,
Când leneşă11, când prea grăbită este12;
Iubeşte tainic, verde,13 mândrul soare14,
Iubirea lor e demnă de-o poveste15.

Adesea se ascunde-n crengi şi muguri16,
Şi toamna – în fructele aflate-n pârg17,
Pe dealuri ard târziu, albastru, ruguri18,
Speriate, casele se ascund în târg19.

E întuneric pur şi e lumină20,
Femeie măritată21 şi virgină22.

Sonetul naturii1 (XXI – ENGLEZ)  – Acest sonet urmează firesc logic sonetelor dedicate luminii, întunericului (nopţii) şi iernii. Aşa cum se va observa sonetul e construit pe antonime, antiteza fiind procedeul artistic uzitat. Am găsit că doar în acest mod pot surprinde natura, o pot înţelege şi eventual descrie. În acelaşi timp, natura este şi cuvânt. De fapt doar ea, în complexitatea ei imensă, supremă, se poate opune cuvântului tiranic, cel care dă nume şi se lipeşte de orice obiect.

Puternică şi peste toţi stăpână2 – nu e vorba de panism, ci de o recunoaştere a forţei naturii. Cutremurele, vulcanii, dar şi inundaţiile sau alte cataclisme dau măsura forţei impresionante, unice a naturii.

cerşetoare3 – natura ne cerşeşte dragostea, implicarea, coabitarea.

mireasă4 – natura este, în oferta ei, în frumuseţea ei, imposibil de descris, o mireasă perpetuă.

tânără5 – natura reînvie mereu. Pare a se naşte în urma noastră, lăstarii mugurii, pui nou-născuţi, formarea norilor pe cer, roua, deschiderea unui boboc în floare, fructul sunt atribute ale tinereţii

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul iernii (XX – englez)

Lucian Strochi - Sonetul ierniiSONETUL IERNII1 (XX – ENGLEZ)

Iarna coboară în suflet, decisă2;
Eu cad în somn, o scurtă hibernare3;
De vis4, culoarea e-n fine ucisă5
Şi gândul meu, întors,6 n-are hotare7.

În inocenţa ei, poate să curme
Vieţi prăbuşite noaptea în zăpadă8.
Cruzimea ei nu lasă roşii urme9,
Căci nu e suflet, dramele să vadă.

E prefăcută: fulgii par păpădie10,
Sau puf de pasăre albă, măiastră11
Şi cântec toarce blândă monodie12
Cu cerul se confundă, e albastră13.

Chiar moartea de aduce, pare vis14,
Şi mori, zâmbind la floarea de cais15.

SONETUL IERNII1 (XX – ENGLEZ) – Sonetul iernii se bazează pe o personificare, dar şi pe un raport interesant Om-Natură.

Iarna coboară în suflet, decisă2  – iarna descrisă este o iarnă interioară, contând mai mult resorturile intime, psihologice. Iarna e văzută ca fiind o stare de spirit.

scurtă hibernare3  – comportamentul fiinţelor vii se schimbă, hibernarea fiind o cauză-efect al acestei schimbări. Iarna înseamnă somn şi uitare.

vis4 – visul este o consecinţă directă a somnului.

culoarea e-n fine ucisă5   – visul sănătos este incolor; doar coşmarurile, visele bolnave sunt colorate.

gândul meu, întors 6 – în vis, gândul nu are nicio restricţie. Pentru mulţi visul este o retrăire, deci şi o regândire a faptelor trăite în cursul zilei.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul nopţii magice (XIX – englez)

Lucian Strochi - Sonetul nopţii magiceSONETUL NOPŢII MAGICE1 (XIX – ENGLEZ)

Sunt stele ugere pline de lapte2,
Iar luna nară-adâncă, de jivină3.
Planetele par mere roşii, coapte,4
Murate-n siderala lor lumină5.

Pădurile-s imperiul ferm al fricii6,
În care locuiesc silvani7 şi iele8,
Ca ochi de pradă parcă, licuricii9
Se-ascund amar, în cetini verzi şi grele10.

În case, toţi copiii lumii vag-adorm11,
Părinţi lor vorbesc puţin, în şoapte12.
Şi peste tot pluteşte cav, clar, enorm,
Un negru pur, lucid, muiat în noapte13.

E noaptea dealurilor, ogoarelor14:
Aricii poartă–n herb, iarba fiarelor15.

SONETUL NOPŢII magice1 (XIX – ENGLEZ) – După lumină, este firesc ca întunericul să aibă şi el un sonet. Un întuneric polidimensional este noaptea. Sonetul nopţii magice are o structură ideatică severă: primul catren e dedicat nopţii siderale, al doilea nopţii în natură, în pădure, al treilea nopţii în universul casnic, iar distihul se vrea o ridicare în stemă prin arici, animal nocturn şi prin iarba fiarelor, vizibilă doar la lumina lunii.

Sunt stele ugere pline de lapte2 – aluzie la calea lactee, dar şi o încercare de apropiere, de umanizare a stelelor, o foame de concret

luna nară-adâncă, de jivină3 – şi în alte poezii apare luna văzută ca o nară (Marele câine), adică nu sferică, ci dimpotrivă, o gaură luminoasă. Copil, aşa am perceput-o întâia oară.

Planetele par mere roşii, coapte 4 – viziunea este domestică, bucolică, un kitsch imagistic. Toate par a fi la locul lor, sferele sunt coapte, rotunde, roşii.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonet despre taina luminii (XVIII – englez)

Lucian Strochi - Sonet despre taina luminiiSonet despre taina luminii1 (XVIII – ENGLEZ)

Murind, poetul a cerut lumină2,
Să poată să străbată întuneric,3
Spre calea-n cer4, senină şi divină5,
Spre un tărâm târziu, de vis feeric6.

Lumina din lumină oare naşte?7
Din sori, din pulbere de stele…8
Lumina naşte, ca în nopţi de paşte,9
Ca val uşor sau ca mătăsuri grele.10

Ca negre, strălucesc albele rânduri;11
De ea, nimic nu poate să se-ascundă:
Tâlhar12 sau fiară13, inimă14 sau gânduri15.
Dar eu mă-ntreb: corpuscul e sau undă?16

 

E blândă, caldă, rece sau văpaie:17
Doar inima curată o îndoaie.18

 

Sonet despre taina luminii1 (XVIII – ENGLEZ) – Aventura cuvântului continuă prin ipostaza sa sub formă de lumină. Lumina e cuvânt, cuvântul e lumină. Atât lumina cât şi cuvântul luminează şi iluminează: Atât cuvântul , cât şi lumina cuvântează.

Murind, poetul a cerut lumină2 – e vorba desigur de celebrele cuvinte Licht, mehr Licht (lumină, mai multă lumină) pe care le-ar fi spus Goethe, puţin înainte de a muri. Evident cuvintele sale au mai multe decodări. Puţin înainte de moarte poetul nu mai vedea, întunecându-i-se totul şi a cerut lumină. Într-o altă interpretare, oarecum apoteotică, în ipostază de poeta vates, Goethe cerea mai multă lumină pentru viitorime. Nu trebuie uitat şi că Goethe a scris un tratat despre lumină, mai exact despre culori. Cuvintele sale pot fi un îndemn pentru a căuta esenţa lucrurilor, lumina, aura lor.

Să poată să străbată întuneric 3 – rostul primordial al luminii este acela de a străbate şi învinge întunericul, luminându-l, făcându-l vizibil.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul heraldic (XV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul heraldicSONETUL HERALDIC 1 (XV – ENGLEZ)

Mai râd şi-acum în scuturi sfâşiate2,
Culori vestite2 şi regeşti metale4,
Bătrâne fiare îmbrăcate-n zale5,
Creneluri vechi, de piatră, de cetate6.

Trist cavaler din vremuri triumfale,7
Eşti însetat de luptă şi dreptate8
Ce vălmăşag de arme e în spate:9
Un inorog10 semeţ îţi iese-cale,

O acvilă11, din zămisliri alpine,
Şi urşi măreţi12, cu nume vechi de burguri13,
Lei afrontaţi14, privesc viclean spre tine,
Vin să-şi devore15 prada, în amurguri.

Oştean, orfan de mamă şi de tată,16
Ţi-e inima străpunsă de-o săgeată.17

SONETUL HERALDIC 1 (XV – ENGLEZ)  Acest sonet dezvoltă un limbaj paralel: mimează descrierea heraldică, tehnică, extrem de precisă şi de restrictivă şi în acelaşi timp dă frâu liber imaginarului, fiind text literar, cuvânt şi sintagmă.

scuturi sfâşiate2   -„termenul de „sfâşiat” atât de dramatic în literar, defineşte în heraldică un scut „despicat” şi „tăiat”, adică un scut împărţit în patru câmpuri (cartiere). Un scut despicat este un scut despărţit în două câmpuri în urma unei linii verticale; un scut tăiat are două câmpuri tăiate de o linie orizontală.