SONETUL SONETULUI¹ (IV – italian)

Pentru poem un vers² (îi e corsetul³)
Şi rima-mbrăţişată (sulimanul)⁴.
Un rând a pus un rid (sau poate anul)
Pe-obrazul foii (gânditor) poetul⁵.

Ca un sărut fugar (aşa-i sonetul⁶),
O barcă ce-a muşcat nisip (limanul⁷),
Oglindă mişcătoare (pelicanul
Îşi netezeşte grijuliu penetul⁸).

O viaţă deci întreagă (ce palpită⁹)
Cristalizată-n cuburi (de pirită¹⁰)
Şi vineţi colţi sălbatici (de ametist¹¹).

Larvă celestă¹², cheag de cuvinte¹³ (chist¹⁴)
Mătase  verde¹⁵, urmă (de copită)¹⁶:
Dar¹⁷  ochii-şi beau lumină¹⁸  (logodită)¹⁹.

SONETUL IV¹

¹ În penultima versiune s-a numit „Sonetul sonetului”.

² pentru poem un vers – dacă în primele trei sonete era vorba de elementele ideatice ale operei: nume (autor) – idee (conţinutul operei) – inefabil (alcătuirea secretă, „obscură” a operei), acest al patrulea sonet încearcă să surprindă creaţia în diacronia ei, în chiar devenirea ei. Ideea fundamentală a acestui sonet este aceea că sonetul se construieşte singur. Se impun totuşi câteva precizări în legătură cu sonetul. Termenul provine din franceză: „sonnet ”,  fiind adus în acestă limbă din italiană şi anume din sonetto – „ton mic, sonet”. În italiană provine din latinescul „sonare” (a suna ). Iniţial, în provensală sonnet  denumea un text recitat şi/sau cântat , acompaniat de instrumente muzicale. Orice sonet are 14 versuri, scrise în endecasilab (în română, italiană, spaniolă), în alexandrin (12 silabe) (în franceză) sau în decasilab (în engleză). Rima sonetului clasic sau regular  este îmbrăţişată în catrene (abba / baab) ; în terţine (terţete), rima este în variaţie liberă, deşi putem vorbi şi aici de o formulă de rimă clasică: cdc / dcd. În sonet există regula ca nici un cuvânt să nu se repete (cu excepţia elementelor de legătură: prepoziţii, conjuncţii, verbe auxiliare). Ultimul vers trebuie să fie conclusiv, sintetic, sau, în cazuri mai rare, să contrazică ideatic, antitetic,  conţinutul de până atunci al sonetului. Sonetul apare la început la curtea din Palermo a lui Frederic al II-lea, regele Siciliei, el însuşi poet remarcabil, în secolul al XIII-lea, avându-şi originea în folclorul sicilian încă din secolele X-XI (sonetul are, deci, peste o mie de ani !) şi se desăvârşeşte sub influenţe arabe şi provensale. Sonetul este ilustrat între alţii de trubadurii Jacopo da Lentini, Pier delle Vigne (secolul XIII), din celebra „şcoală siciliană”, apoi de Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.