LAUDĂ ŢĂRANULUI ROMÂN

taran_roman_anii-1600VIRTUOS ŞI VIRTUOZ, HÂTRU ŞI TĂCUT, IUBITOR DE FRUMOS ŞI DE FRUMOASE, HARNIC ŞI LENEŞ, PĂSTRĂTOR DE POSTURI CRÂNCENE, NEGRE ŞI DIMPOTRIVĂ, PREAIUBITOR DE LICORI DISTILATE, ÎN ALAMBICURI ZEIEŞTI, CE-I SPUN ŢUICĂ SAU VIN, ŢĂRANUL ROMÂN N-A MAI FOST IUBIT ÎN ULTIMA VREME.

Ţăranul român intră viforos în istorie de câteva ori în acest mileniu, fiind iubit, respectat, plâns şi înnobilat.

L-a iubit Ştefan cel Mare şi Sfânt atunci când, pe albele sale oase, risipite prea generos pe câmpul de bătălie, ctitorea o mănăstire-mausoleu, la Războieni.

L-a iubit femeia sa, când, din puţinul care îi mai rămăsese după război şi moarte, găsea puterea, energia şi mila creştină de a-şi da obolul pentru Mausoleul de la Mărăşeşti, pentru ca amintirea sa, eroismul său să ne fie pildă şi har pentru eternitate.

L-a iubit scriitorul român, care i-a dedicat pagini nemuritoare, fie că a fost vorba de Duiliu Zamfirescu, Vlahuţă, Slavici, Caragiale, Coşbuc, Alecsandri, Eminescu, Rebreanu, Sadoveanu, Blaga, Creangă, Preda, Goga, Voiculescu, Lăncrănjan, Fănuş Neagu, D .R. Popescu, Ştefan Bănulescu.

Aş spune chiar că nu există scriitor român important care să nu fi avut, ca personaj principal al operei sale, şi pe ţăranul român.

Chiar titlul acestor rânduri este identic cu cel al unui discurs de recepţie la Academia Română.