Maxima zilei: Anotimpurile au fost inventate de Dumnezeu pentru a arăta oamenilor că timpul se schimbă, deşi rămâne neschimbat.

---

Infinitul nu prea are rude, deci nici arbore genealogic. Dar s-ar putea să aibă rădăcini undeva.

Dacă natura vrea să se contrazică, dă naştere unui geniu sau unui monstru.

Dintre toate titlurile pe care le-aş putea primi cel mai mult m-ar onora cel de „Servitor devotat al cuvântului”.

Nu recunosc decât lucrurile pe care le-am creat eu. Restul mi se par ciudate, străine, meschine sau geniale.

Ochii vorbesc cea mai curată limbă. (din gândirea unui copil)

Cunoştinţele sunt ca seminţele: se răspândesc. Unele chiar încolţesc. Nu în sol, ci în inimă şi cuget.

Oare un sfânt înjură de toţi sfinţii? (din gândirea unui copil)

Bilanţul de la sfârşitul zilei va da întotdeauna o virgulă sau un rest.

Atât ştiinţele cât şi artele sunt datoare vândute fanteziei.

Îmi plac potecile pentru că sunt mai puţin aglomerate decât autostrăzile.

Cazurile de congruenţă ale triunghiului conjugal sunt: bărbat – femeie – bărbat, femeie – bărbat – femeie. Celelalte posibilităţi sunt perversităţi.

Era atât de pervers, încât a cerut să fie plătit per vers.

Pol vine de la jumătate sau de la douăzeci. Nu înţeleg de ce intră în discuţie Polul Nord şi Polul Sud, de vreme ce jumătatea e la ecuator, iar gradele sunt nouăzeci şi  nu douăzeci.

Între un criminal şi un sinucigaş, prefer criminalul. Primul mai are ca scuză legitima apărare.

S-a sinucis, dar a fost iertat, întrucât s-a constatat că era în legitimă apărare.

A fost dată o lege a nucului. Se aşteaptă şi o lege a cucului.

Destinul este cel mai mare scriitor, pentru simplul motiv că el stabileşte deznodământul tuturor personajelor.

Ce s-ar întâmpla dacă soarta s-ar mărita cu destinul?

Mă întreb dacă stilul este sufletul sau trupul scrisului. Sau poate amândouă?!?

De ce sunt atât de luminoase gazele inerte?

Uneori semnul de întrebare seamănă uimitor de mult cu cârligul unei undiţe.

Punctul este cel mai tiranic semn de ortografie şi de punctuaţie. Se bagă peste tot: în două puncte, în punctele de suspensie, în punct şi virgulă, în semnul întrebării, în semnul exclamării, decapitează cuvintele, şi pune punct oricărei propoziţii şi discuţii. Până şi virgula e un punct care se deplasează încet…

Ancora are de multe ori forma inimii.

Impulsivul nu poate impune adevărul, pentru că nu are răbdare să-l caute şi  să-l găsească.

Darul e o investiţie pe termen lung, atât pe lumea aceasta, cât şi pe cealaltă.

Se poate muri de inimă din dragoste. În romane, desigur.

În romanele de dragoste, vei întâlni o iubire sinceră şi sigură: a autorului pentru el însuşi. Şi în plus, o demonstraţie a faptului că se poate iubi şi din interes.

Viermele are impresia că el contribuie decisiv la coacerea fructelor.

Nu poţi fi prieten sau duşman cu timpul, întrucât el se poartă la fel cu fiecare: aparent blazat, niciodată indiferent.

Uneori căutăm umbra şi nu lumina.

Trandafirul fără spini e o floare banală. E ca o dragoste calmă, fără vreo înfruntare între parteneri.

Dacă trupul ar fi nemuritor, cu siguranţă  sufletul ar muri de bătrâneţe.

Cere şi vei primi o rezoluţie!

Înţeleptul nu cunoaşte tristeţea, dar nici bucuria.

Vedem efectele timpului, nu şi cauza lui.

Există şi tăceri superficiale şi tâmpe, nu doar tăceri adânci şi înţelepte.

Tăcerea nu e altceva decât umbra cuvântului.

Ştiinţa a răspuns la atâtea întrebări, încât oamenii ezită de la un timp să-şi pună întrebări. Noroc cu copiii şi cu vârsta „de ce”- urilor.

Ochiul are un singur defect major: îl obligă pe om să privească în  afara sa.

Oglinda orbului şi toba surdului – iată două obiecte cu adevărat inutile.

Răul e întotdeauna majoritar, dar nu învinge aproape niciodată. Iată o minune dumnezeiască.

Omul e generos în două situaţii: când are prea puţin sau când nu are deloc.

Anotimpurile au fost inventate de Dumnezeu pentru a arăta oamenilor că timpul se schimbă, deşi rămâne neschimbat.

Ghinionistul cade din groapă în groapă mergând pe un drum fără gropi.

Înţeleptul pricepe mai greu începutul, iar prostul sfârşitul.

Hiperbola e o figură de stil, dar nu exagera folosind-o.

Între a auzi şi a asculta e diferenţa dintre a vorbi şi a cuvânta.

Fiecare îşi doreşte ce nu are. E şi asta o definiţie, e drept cam cinică, a dragostei.

Nu cărămizile, ci mortarul susţine construcţia. Nu cuvintele, ci ideile susţin propoziţia.

Nu mă interesează atât de mult infinitul, ci acel ceva necunoscut şi nedefinit care este după el.

Păpuşile sunt cei mai ascultători copii. Suportă orice, inclusiv injecţiile fără ac.