SONETUL  OCULTULUI SONET¹  (III-ITALIAN)

Pătratul sfânt cabalei e perfecta
Îngemănare-a minţii şi a firii²,
Aşa cum pentru noapte jură mirii³,
Şi pentru înc-un zeu îngână secta⁴.

Zaruri de vis⁵  sunt poate trandafirii,
Dar litera rămâne predilecta;⁶
Alegi însemn⁷: o pasăre⁸, insecta⁹
Parolă¹⁰, chei¹¹, poarta mărturisirii.¹²

Ochi în triunghi¹³  înţelepciunea fie;
Dintr-un cuvânt, poţi naşte sută, mie:
Trei versuri pot fi suflet de terţină¹⁴.

Din întuneric, poţi să tai lumină.¹⁵
Poţi forma, de-o cunoşti, s-o faci divină:¹⁶
Un vers pe file moarte-acum învie. ¹⁷

SONETUL III¹

¹ În penultima versiune  s-a numit „Sonetul ocultului sonet”

² firii – primele două versuri ale acestui sonet trebuie citite împreună, pentru a fi înţelese mai uşor. O definiţie atotcuprinzătoare a cabalei nu se poate da, cabala fiind revendicată de mai multe culturi. Am ales o definiţie dată de dr. Franz Hartmann : „Cabală = Ştiinţă al cărei obiect îl constituie relaţiile existente dintre partea vizibilă şi cea invizibilă a naturii; caracteristicile lucrurilor şi ale formelor lor din punct de vedere al greutăţii, numărului şi măsurii; cunoaşterea legilor armoniei din univers. ” (Dicţionar de termeni oculţi, p. 52). În: Simbolurile secrete ale rozacrucienilor, Bucureşti, Editura Ilma, 1996. Figura centrală a cabalei este pătratul, ca figură geometrică perfectă. Primul vers poate fi citit în două feluri : Pătratul sfânt al cabalei sau Pătratul sfânt cabalei. Şi într-un caz, şi în celălalt, pătratul este o îngemănare a minţii şi a firii, o realitate duală, fiind atât un produs al raţiunii, o expresie matricială a ideii, cât şi al firii, al existenţei, prin posibilitatea practică de a modifica realităţi ştiute, de a asigura iniţierea, de a modifica esenţa lucrurilor, de a avea, cu alte cuvinte, o funcţie magică. Sonetul italian este însă alcătuit din două catrene şi două terţine, iar grafic şi geometric din două pătrate şi două triunghiuri. Structura sonetului este perfectă: pătratul  se oglindeşte şi deci apare ca duplicat; triunghiul, de asemenea. Numeric, un sonet italian este de structura 4+4+3+3 = 14 ; citit altfel, el este (4+3) x 2 = 14, adică 7 x 2 = 14 (dar 7 este cifră magică, cifra iniţierii) ; avem în / prin  sonet de a face cu o dublă iniţiere. Sonetul este perceput şi considerat a fi regele (regina) poeziei de formă fixă, o piatră de încercare pentru cel care încearcă să intre în domeniul poeziei. Insist asupra acestor structuri pentru că ele apar în text doar ca expresie a unei realităţi întoarse: conţinutul creează forma şi nu invers. Sonetul apare deci ca o umbră a ideilor conţinute în text.

³ mirii – taina căsătoriei este un act iniţiatic, întărit prin cuvânt (jurământ), efectuat de un cuplu (mirii); actul iniţiatic, fizic şi psihic, se va produce noaptea (vorbim de noaptea nunţii), noaptea fiind superioară zilei, prin statutul ei dual, de increat-creat, lumină-întuneric etc.

⁴ secta – orice sectă are ambiţia declarată de a propune adevărul suprem, zeul absolut, soluţia unică. Discursul („îngână”) nu este, nu poate fi clar: dacă o sectă ar reuşi ceea ce îşi propune, ea ar înlocui toate celelalte secte (religii). Altfel spus, dacă un poet ar găsi, prin sonet, esenţa poeziei, el ar anula celelalte forme de poezie (fixe sau nu).

⁵ zaruri de vis – pătratul devine, prin spaţializare, cub, din figură perfectă, formă perfectă. Dar aşa cum pătratul cabalei conţinea iniţiere, joc, mister şi hazard, tot aşa şi cubul trebuie să devină zar. Dar o formă perfectă poate fi apreciată, etalonată ca atare, numai într-un sistem închis. Este posibil ca, în alt sistem, trandafirul să fie forma perfectă, conţinând involtul, capacitatea de a de multiplica. În fond trandafirul este un tip de fractar, o explozie (prin petale) a unei forme perfecte, tocmai din cauza capacităţii de a prolifera, de a se multiplica (la infinit).

⁶ dar litera rămâne predilecta – litera (şi nu cuvântul) are o funcţie magică, datorită faptului că ea este ultimul element inanalizabil, chiar dacă „la început a fost cuvântul ”. Nu întâmplător alfa şi omega sunt începutul şi sfârşitul, între ele definindu-se domeniul cunoaşterii, al credinţei şi al magiei.

⁷ însemn – (în)semnul este un simbol; simbolul se defineşte aici nu ca o „eufemizare a unui mit ”(Gilbert Durand) (ca o permanentă degradare a acestuia), ci ca o chintesenţă, o sumă  a sensurilor unui obiect sau nume.

⁸ o pasăre – e greu de spus care este această pasăre: ibisul, vulturul, porumbelul, pescăruşul…

⁹ insecta – la fel; deşi s-ar putea să fie scarabeul sau scorpionul.

¹⁰ parola – iniţierea cere o parolă, un cuvânt care poate deschide orice poartă; numai iniţiaţii ştiu această parolă, care poate fi o literă, un cuvânt, o formulă magică etc.

¹¹ chei – folosirea pluralului nu exclude simbolul cheilor încrucişate ale Vaticanului.

¹² poarta mărturisirii – în multe religii, iniţierea este precedată de o spovedanie, de o mărturisire a păcatelor: nu poţi intra într-un teritoriu sacru, cum este cel al sonetului, fără un asemenea act de penitenţă. Chiar autorul, atunci când scrie, se roagă (mâna se roagă, dar scrie poemul). Ne aflăm în catren, deci în pătratul magic, chiar dacă acest pătrat este virtual, obţinut prin expunerea primului în oglindă. Am putea spune chiar că al doilea catren (pătrat) este de două ori magic (din cauza oglinzii), ceea ce şi explică imposibilitatea însăşi a autorului de a veni cu precizări ferme pentru anumite cuvinte.

¹³ ochi în triunghi – triunghiul este un simbol al înţelepciunii, dar şi al divinităţii, fiind cea mai stabilă figură geometrică. În plus, cifra trei este sacră (v. sfânta treime). Raţiunea poate construi adevăruri noi, fără ca, aparent, să folosească materie (dintr-un cuvânt poţi naşte sută, mie ). Fascinaţia unui sonet rezidă şi din faptul că, în ciuda unor canoane formale extrem de severe, interpretările pe care le oferă fiecare vers, fiecare cuvânt sunt infinite.

¹⁴ terţină– sonetul nu este însă numai gândire pură, ci şi sentiment (suflet). Unele din cele mai tulburătoare poezii de dragoste ale lumii s-au scris în terţine (inclusiv „Divina commedia”).

¹⁵ din întuneric poţi să tai lumină – abia după ce a fost trecut şi acest prag, cel al iubirii (sentimentului), după cel al gândirii, poţi aspira la o operă demiurgică.

¹⁶ poţi forma de-o cunoşti s-o faci divină – acelaşi lucru, altfel spus; în plus, un îndemn adresat poetului de a se (auto)perfecţiona continuu, pentru stăpânirea perfectă a formelor; acum forma va determina conţinutul.

¹⁷ un vers pe file moarte-acum învie – dacă în primul sonet versul era o aripă de înger, dacă în al doilea sonet ideea îngheţa în vers cuvântul pentru a rămâne întreagă, acum, prin realizarea operei (sonetului), viaţa învinge moartea, printr-o altă viaţă, cea a operei. Cu alte cuvinte, opera supravieţuieşte creatorului ei, rămânând, prin permanentele interpretări ulterioare, date de diverşi cititori, vie. Spiritul triumfă asupra materiei.

Primele trei sonete alcătuiesc un triunghi dinamic: nume – idee – sonet, pregătind intrarea în operă. Triunghiul poate fi substituit de altele: autor – conţinut – formă, om – idee – creaţie, fiecare element  (latură) condiţionându-le pe celelalte.

Intenţia autorului nu a fost aceea de a da o antologie de poezie de formă fixă (în cazul de faţă: sonetul italian), ci de a propune o operă iniţiatică, citită oarecum diacronic. Comentariul nu se va opri deci spre acele aspecte formale, vizibile (analiza rimei – de exemplu, decât dacă acest lucru este revelator), ci spre cele mai obscure, unele chiar necuprinse în text (cazul variantelor). Cu toate că fiecare sonet este independent, el este lanţ şi verigă într-un sistem şi trebuie citit şi înţeles ca atare, chiar dacă cititorul nu aderă, total sau parţial, la varianta propusă de autorul-cititor.

Lucian Strochi