CICATRICEA a avut mai multe lansări, cele mai importante fiind la Piatra-Neamţ, Bucureşti, Iaşi şi Tazlău.

Lansarea de la Piatra-Neamţ a fost comentată în mai multe publicaţii. Pentru exemplificare, reproducem textul din Realitatea nemţeană , nr. 278, luni, 23 decembrie 1996, p.7

Lansare de carte

CICATRICEA

de Lucian Strochi

• „Este o Carte a Cărţilor, un roman total ce se poate citi din orice punct spre orice direcţie” (criticul literar Valentin F. Mihăescu)
• „Lucian Strochi este un fin observator, un psiholog de profunzime” (dr. Răzeşu, editorul romanului „Cicatricea”)

Oana C. OPRIŞANU

 Lansarea romanului „Cicatricea” de Lucian Strochi a avut loc vineri, 20 decembrie.a.c., ora 17,00, la Casa Cărţii din Piatra-Neamţ. Într-un public foarte numeros, format din oameni de litere, artişti plastici, iubitori de cultură şi ziarişti, şi-au făcut remarcată prezenţă figuri ale vieţii politice din judeţul Neamţ: domnul Alexandru Ţibulcă (prefect), Ion Rotaru (primar) şi Gheorghe Dumitreasa (viceprimar).

Prezentarea a fost susţinută de domnul profesor Gheorghe Bunghez, director al SA Bibliopolis, care a apreciat: „Ne aflăm în faţa unui eveniment literar aparte, căci un astfel de roman nu apare în fiecare zi. Autorul a realizat un proiect extrem de dificil, unic în literatura română, şi anume acela de a aduna într-o singură carte miturile esenţiale ale universului literar românesc, însă într-o asemenea modalitate încât romanul poate fi citit nu ca o simplă rememorare a lor, ci având în permanenţă sugestia simbolicului ce ne poartă spre universuri intime, trezind în noi emoţie şi sentiment. Cartea are o structură arhetipală, este o ţesere de simboluri vii. Capitolele ei rescriu tipuri de proză contemporană şi mitică. Cred că acest roman va provoca multe discuţii şi ecourile lui se vor face simţite în universul literaturii, căci duce la o adevărată viaţă vie, spirituală.”

În continuare, domnul Valentin F. Mihăescu, autor al mai multor volume de critică şi laureat a numeroase premii, a spus: „Cartea CICATRICEA este excepţională în sensul că este o carte specială, scrisă în chip special, cu o miză foarte mare, extrem de orgolioasă, o Carte a Cărţilor, un roman total ce se poate citi din orice punct spre orice direcţie. Este un roman baroc, orgolios din punct de vedere al construcţiei şi subiectului, căci în el sunt aglutinate diferite zone ale tradiţiei româneşti, începând cu folclorul şi continuând cu zonele moderne. În carte există mai multe planuri: un plan al evenimentelor, un plan simbolic: mitologic, psihologic şi un plan arhetipal. Există personaje de baladă pe care le recunoaştem, naratorii sunt schimbaţi, stilurile sunt amalgamate. Aşadar, şi din punct de vedere tehnic, cartea este o performanţă. Dar marea şansă a romanului lui Lucian Strochi este că materia depăşeşte tehnicile narative şi se constituie într-o expresie a “sentimentului românesc al fiinţei” (Constantin Noica). În această elaborare minuţioasă, după un plan evident, Lucian Strochi posedă ştiinţa de a transforma cuvintele într-o “metaforă revelatorie” (Lucian Blaga). El este un scriitor de tip raţional, un constructor care are foarte clar în minte planul lucrării pe care urmează să o execute.”

Aproape de finalul prezentării a luat cuvântul însuşi autorul care a ţinut să mulţumească publicului şi tuturor acelora care, într-un fel sau altul, şi-au adus contribuţia la materializarea acestei cărţi şi „ca un gest de umilinţă, respect şi însingurare”, şi-a permis un „scenariu al autografului”, în care fiecare carte poartă semnătura sa. „N-aş putea da adevăratul cuvânt fiecăruia, după cum îl merită şi cum îl gândesc”, a spus Lucian Strochi. Din acest motiv, toţi aceia care doresc o dedicaţie, se vor întâlni cu autorul luni (n.r. –astăzi), între orele 9-12, la Casa Cărţii din Piatra-Neamţ. Din păcate, la actualul tiraj al cărţii, nu au putut fi asigurate judeţului Neamţ decât 500 de exemplare.

În finalul manifestării, actorul Cornel Nicoară a citit în faţa întregii adunări câteva pagini din carte, prin cuvintele cărora străbate viziunea pământului străveziu, a pământului înainte de păcat.

Am reprodus exact textul din Realitatea nemţeană şi se impun câteva precizări: au fost prezenţi 235 de oameni, număraţi de un bun prieten. Tirajul total al volumului a fost de 5000 de exemplare. Ideea cu autograful personalizat i-a venit domnului Bunghez care mi-a făcut şi un calcul simplu: „Un minut pentru un autograf înseamnă cam două ore. Oaspeţii, cei care aşteaptă partea a treia (trataţia), s-ar afla într-o situaţie ingrată: ori ar începe petrecerea fără autor, ori ar trebui să aştepte două ore, ceea ce înseamnă prea mult.” S-au vândut în acea seară 117 volume.

Un lucru neconsemnat în cronică a fost pana de curent, eveniment tragicomic. După un moment de stupoare, au apărut imediat lumânări aprinse; manifestarea avea loc la etaj, se ajungea acolo pe o scară în spirală, librăresele cu lumânări  urcând scara ofereau un spectacol rar, de aprindere a torţei olimpice sau a tortului aniversar. Le-am mulţumit fetelor, dar una dintre ele m-a readus la realitate: „Ne-am temut să nu se fure din cărţile aflate pe gondole.” A doua zi am aflat cu încântare că, spre cinstea publicului pietrean,nu fusese furată nicio carte.

***

Lansarea romanului la Iaşi a avut loc vineri, 21 februarie 1997, la clubul cultural Junimea, Casa V. Pogor. Organizator: Muzeul Literaturii Române. Moderatorul serii culturale a fost Lucian Vasiliu. Cartea a fost prezentată de Ioan Holban. Pagini din roman au fost recitate de actorul Cornel Nicoară. În legătură cu lansarea un episod semnificativ. Distinsul universitar Alexandru Husar s-a aşezat cuminte la coadă pentru a-şi cumpăra un volum. La protestele mele  (…nu se poate, pentru Dumneavostră am un exemplar cu autograf…) profesorul Husar mi-a replicat: „Cartea trebuie respectată, în primul rând de către noi.”

***

La Tazlău lansarea romanului a avut loc la Căminul cultural, care, de această dată   s-a dovedit neîncăpător. În atari condiţii, Maria Pâsoi, soţia haiducului Baltă (Toma-în roman) a ajuns în faţă cu o vorbă celebră: – Faceţi loc. Eu sunt personaj al cărţii. Şi cum poate fi lansată cartea fără personaj? Nedumeriţi şi amuzaţi, oamenii i-au făcut loc Mariei, personaj care trebuia să se întâlnească cu cartea. Al doilea moment – emoţionant şi unic pentru mine – a fost legat de insistenţa doctoriţei din comună de a-mi obţine un autograf. Era deja noapte, microbuzul cu care veniserăm de la Piatra-Neamţ se grăbea să ajungă acasă (avea a două zi dis-de-dimineaţă o cursă), când între farurile maşinii am avut următorul dialog: – Aş vrea foarte mult un autograf. – E târziu acum. Promit să revin în Tazlău în câteva zile şi  atunci… – Eu cartea asta o ţin pe noptieră, alături de Biblie. – Mă bucur, dar cred că exageraţi… – Nu, deloc. Nu aş fi crezut că un bărbat poate să scrie atât de bine despre naşteri. Uluitor… A trebuit să-i dau atunci pe loc un autograf. Tot drumul de întoarcere m-am gândit la spusele doctoriţei. Şi mărturisesc că am fost fericit.

***

Lansarea la Bucureşti a romanului s-a datorat lui Laurenţiu Ulici. El m-a invitat să lansez cartea la sediul Uniunii Scriitorilor, la Sala Oglinzilor. Prima surpriză a fost absenţa criticilor pe care contam, cu care vorbisem anterior. Unul era în spital, internat cu o zi în urmă. Altul a trebuit să se deplaseze de urgenţă la Piteşti.

A urmat un scurt dialog cu Laurenţiu: – Ce ne facem… unde îţi sunt criticii? I-am explicat situaţiile şi am găsit soluţia: – Mă prezint eu. Eventual intrăm în dialog. Doar ai citit cartea… Ulici a acceptat provocarea. A fost un moment de neuitat. Timp de două ore şi mai bine am vorbit despre carte, despre scris, despre condiţia scriitorului, despre mit. Publicul a fost şi el extraordinar. (Un martor de marcă la manifestare: marele actor Mircea Albulescu). Emoţionat şi el, Laurenţiu Ulici mi-a spus: -M-ai convins cu formula asta, pe care mărturisesc că am considerat-o la început, riscantă, trăsnită. De acum încolo vom lansa aici cărţile numai în această formulă…

Dar cel mai emoţionant fapt pentru mine a fost gestul Directorului General de la RIFIL, Ioan Strătilă. Neputând să vină la Bucureşti, şi-a trimis reprezentanţa din Bucureşti (o fată şi un băiat, îmbrăcaţi în violet, superbi, cred că erau voleibalişti) cu o orhidee mov, imensă, ca o coadă de păun. Nu ştiam ce să fac cu ea, era, într-adevăr, imensă, m-am temut să o duc până la Piatra-Neamţ şi atunci i-am dăruit-o lui Laurenţiu, pentru Doamna sa. Abia a intrat într-un Mercedes senatorial.