Aforisme – 19 mai 2015
Maxima zilei: Uneori raţiunea nu se mai exprimă în litere şi cifre, ci se refugiază în note muzicale. Muzica este deci ultima raţiune a omului. Dincolo de ea ne rămâne haosul.
A trăi fără idealuri înseamnă a supravieţui în forme primare: vierme, moluscă…
Adevărul şi minciuna au totuşi ceva în comun: pot jigni.
Alcoolul dezinfectează. Da, dar mai întâi arde.
Apa este mult mai periculoasă decât vinul. Număraţi înecaţii şi îmi veţi da dreptate. Aproape nimeni nu se îneacă în vin.
Arta înseamnă proporţii.
Avem nevoie permanent de martori: nu pentru a convinge pe alţii, ci pe noi înşine.
Banul e preţios în două situaţii: când nu îl ai sau când îi ai în exces.
Ca să reuşeşti în viaţă, ai nevoie de două lucruri: să-ţi găseşti drumul tău şi să nu te abaţi sub nici un motiv de la el.
Când unui sculptor nu-i iese degetul unei statui, construieşte catedrale.
Cu o chintă roială mă simt orice, chiar un republican plebeu.
Dacă un cuvânt nu este egal cu fapta, el rămâne o simplă vorbă. Adică un sunet, asemănător cu cel al unei frunze uscate.
Dacă vrei să învingi, aşteaptă momentul când conştiinţa va fi adormită şi acţionează. În primul rând îţi vei învinge remuşcările.
Dacă vrei să măguleşti un scriitor, nu-i spune că i-ai citit nu cărţile, ci manuscrisele. Nu te va crede, dar nu te va contrazice.
Dumnezeu Atoateştiutorul nu e altceva decât un narator omniscient şi omniprezent, adică o instanţă narativă destul de comună.
Există o contradicţie logică în legătură cu sfinţii şi îngerii: dacă sufletele lor sunt atât de uşoare, pentru ce mai au nevoie de aripi? (din gândirea unui copil)
Există un moment în viaţa unui om când acesta vrea să găsească o comoară sau vicii ascunse.
Femeia îmbătrâneşte atunci când primeşte asigurări de peste tot că arată foarte bine şi foarte tânără.
Fericirea ar trebui să fie normalul şi nu excepţia în viaţa omului. Adică a ta.
Floarea singură nu înseamnă primăvara. Copacul singur nu înseamnă pădurea. O zi, oricât de importantă, nu înseamnă tot anul.
Forţa e invers proporţională cu inteligenţa.
Intelectualii se feresc de munca fizică. Salahorii sunt însă îngroziţi de posibilitatea de a face o muncă intelectuală.
Îmi doresc mai mult un Dumnezeu Atoateignorant decât unul Atoateştiutor.
În artă, copia poate fi egală cu originalul, dar nu are nicio valoare.
Limba este spada, dar şi scutul gândirii.
Mi se pare iadul mult mai democratic decât raiul. Raiul e prea exclusivist şi, prin urmare, prea snob.
Muzica este singura artă unde concentrarea nu înseamnă economie.
Nu cred că acum suntem pregătiţi pentru nemurire. Dar va veni în curând şi vremea aceea.
Nu există măsură nici pentru sentimente, nici pentru defecte, nici pentru calităţi. Există doar pedepse şi recompense, dar acestea sunt extrem de subiective.
Nu există o pedeapsă mai cumplită pentru un deţinut decât aceea de a fi obligat să ţină un jurnal.
Nu înseamnă că, chiar dacă nu ai luat nimic, nu eşti dator cu ceva.
Nu poate fi fericit cine nu a gustat suferinţa. Altfel spus: de la suferinţă se pleacă spre limanul fericirii.
Nu poţi ajunge singur la un ideal. Şi chiar dacă, prin absurd, ai ajunge singur la el, datoria ta de om, îţi cere să împarţi cu alţii, idealul tău.
Nu-ţi căuta rădăcinile în cer.
Oamenii se deosebesc între ei prin idei şi sentimente, dar ei sunt convinşi că prin lucruri şi acţionează ca atare.
Oamenii sunt atât de obişnuiţi cu băutura, încât se folosesc de orice ocazie pentru a bea în cinstea ei.
Omul a început prin a fi visul blând al lui Dumnezeu şi a sfârşit prin a fi coşmarul său.
Omul e cel mai crud animal: de cele mai multe ori ucide fără a fi nevoie.
Omul se îndepărtează tot mai mult de copilărie dar nu ştie că viaţa e un cerc.
Paradisul e locul geometric al oamenilor care nu şi-au găsit un refugiu sau un azil în altă parte.
Poezia este o virgulă, niciodată un punct.
Ridurile sunt urmele lăsate de dalta timpului.
Singurul defect major al unui scriitor este acela că, deşi nemuritor, moare până la urmă. Prin urmare, e inutil să-l mai cauţi pentru un interviu.
Statistica mimează adevăruri matematice pentru a ne oferi minciuni credibile.
Tot ce trebuie să învăţăm pe la natură este iubirea. Fără ea, nu am putea supravieţui.
Trândăvia e lascivă chiar şi în singurătate.
Umorul trezeşti umori. (din gândirea unui elev)
Un om care nu a minţit niciodată a dispărut demult, înainte de a înventa vorbirea articulată.
Uneori, în lupta cu moartea, viaţa mai are un singur sprijin: dragostea.
Virtutea este o metodă infailibilă pentru a rămâne singur. E ca şi cum te-ai dezbrăca de tot la un bal simandicos.
Vremea a ajuns atât de schimbătoare, încât a ajuns să semene mult cu omul.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.