SONETUL  IUBIRII IMPURE¹ (XIII-ITALIAN)

Topindu-ne ca apa-n şevalete,²
Să mai muşcăm o dată cornul lunii;³
Să ne iubim cum se iubesc nebunii,⁴
Mai disperat, să ne sunăm schelete.⁵

Uscat gâtlejul, când priviri sunt bete,⁶
Ne devastăm, ne năvălim ca hunii;⁷
Pe trupul alb îţi înfloresc petunii:
La naiba cu privirile discrete.

Nimic nu se rosteşte,⁸ n-are nume,⁹
Când, sufocat, cuvântul cade-n noi,
E o tăcere de-nceput de lume.¹⁰

Doar bucuria are glas de tunet:¹¹
Când ne inundă-n tropicale ploi,¹²
Ne-ngenunchează fără trup sau sunet.¹³

SONETUL XIII¹

¹ În penultima versiune s-a numit „Sonetul iubirii impure”.

² şevalete – acest sonet este diferit ca ton şi ca mişcare de toate celelalte anterioare. O precipitare ieşită din comun, o pasiune dincolo de orice limite, mergându-se până la (auto)negare, o dorinţă de contopire aproape naturalistă, o devorare absolută – iată câteva din liniile de forţă ale acestui sonet. Nimic conceptual: vocea care narează actul de iubire ezită între invectivă şi un mod conjunctiv care se vrea imperativ absolut. Primul vers nu anunţă stihia, chiar dacă verbul a topi nu este bun prevestitor. Şevaletele pot deruta: s-ar putea crede că imaginea, gândul, mâna, ochiul sunt  cele grăbite, nu întreg trupul. Şevaletul e, în genere, pentru pictura în ulei, nu pentru acuarelă, guaşă sau tempera; pentru pictura de atelier, nu pentru cea en plein air.

³ cornul lunii – o metaforă facilă, salvată însă de verbul a muşca. Traducerea versului e simplă: să ne mai iluzionăm încă o dată.

⁴ să ne iubim cum se iubesc nebunii – sensul este ironic; orice îndrăgostit este un nebun, pentru simplu motiv că iese din starea de normalitate, cea a unui echilibru indiferent.

⁵ să ne sunăm schelete – ironia se păstrează, dar versul anunţă deja ciclonul; cu alte cuvinte, acest vers  este un ochi de ciclon.

⁶ uscat gâtlejul când priviri sunt bete – tehnica din acest vers e shakesperiană, bazându-de pe oximoron lax : beţia presupune consumarea unui lichid ; udul s-ar opune antagonic, antonimic uscatului. Numai că aici e vorba de un sens figurat, nu este vorba de beţia provocată de alcool, ci de pasiune. Iubirea este un drog; efectele drogului sunt aceleaşi, întotdeauna, indiferent de drog.

⁷ ne devastăm, ne năvălim ca hunii – amintirea ancestrală a unor popoare presupune evocarea unor popoare migratoare; pentru poporul român, spaima colectivă i-a reţinut pe huni, pe  turci, pe tătari sau pe cazaci. Iată un exemplu dintr-o poezie cântată de copii: tiri biri turca za / prinde musca n-o lăsa. Cercetători serioşi au arătat, cu argumente, la fel de serioase, că primul vers s-ar traduce: ţine-te bine (vin) turcii şi cazacii… Vorbim desigur de vandalism, de faptul că nu dau turcii. În plus, toţi aceşti migratori veneau călare. Într-un anume sens, călărirea se aseamănă, ca mişcare, cu actul sexual.

⁸ nimic nu se rosteşte – limbajul cu cuvinte  este anulat de limbajul gestual.

⁹ n-are nume – lucrurile îşi pierd, din cauza tensiunii, pasiunii, semnificaţiile obişnuite, comune. Din acest motiv chiar numele lor este pus în pericol.

¹⁰ e o tăcere de-nceput de lume – un vers celebru, care, cu mici variaţii, poate fi întâlnit la foarte mulţi poeţi români. Între ei, la Arghezi: e o tăcere de-nceput de leat. (Belşug).

¹¹ doar bucuria are glas de tunet – bucuria care are glas de tunet. O posibilă aluzie la fericirea care este anunţată din cer prin trâmbiţe.

¹² tropicale ploi – ploile tropicale sunt cele mai devastatoare, dar şi cele mai fertile. Prin ultimele trei versuri (versurile 11-13), iubirea îşi depăşeşte cadrul obişnuit, devenind cosmică.

¹³ ne-ngenunchează fără trup sau sunet – se revine la un sentiment aproape religios. Aici e o ilustrare a triadei lui Kierkegaard etic – estetic – religios, transfigurarea  aflându-se pe ultima treaptă, în religios. Dacă în primul vers aluzia era la estetic, ultimul vers readuce mentalul la sentimentul religios. Iubirea înseamnă atât cunoaştere, cât şi iniţiere. Iniţierea permite accesul la valorile supreme ale sacrului, ale divinului.

Lucian Strochi