Aforisme – 1 iunie 2015
Maxima zilei: Dacă ar trebui să aleg între a fi rege sau scriitor, aş alege să fiu scriitor. Supuşii mei, personajele, nu se răscoală, nu am fraţi care să-mi râvnească tronul şi statutul, regatul meu e nesfârşit, iar pentru minuni nu trebuie să merg la circ.
A deveni nu este doar un verb copulativ, ci unul existenţial.
A scrie în propria ta limbă e gestul cel mai loial şi mai patriotic al unui scriitor faţă de ţara sa.
Animalele cu sânge rece sunt însetate de sânge cald. Reciproca nu e valabilă.
Arta, ca şi religia, nu se oferă oricui, deşi niciuna nu recunosc acest lucru.
Artistul sugerează, nu arată; dacă totuşi arată, nu dovedeşte; dacă totuşi dovedeşte, nu convinge; dacă nu convinge, sugerează altceva.
Bobocul visează să devină floare, floarea visează să redevină boboc.
Ce se întâmplă dacă într-un duel mor ambii adversari: se repetă duelul cu martorii?(din gândirea unui elev)
Cine înjură, se coboară imediat la nivelul vorbelor sale.
Cine ne sapă circumvoluţiunile? (din gândirea unui copil)
Cine nu are nimic de spus, vorbeşte cel mai mult.
Cu cât un personaj e mai diferit de mine, cu atât seamănă mai mult cu mine.
Dacă tot te-a prins o ploaie torenţială fără umbrelă, continuă să păşeşti liniştit prin băltoace. Îţi vei păstra astfel demnitatea şi ploaia va fi obligată să cedeze.
Dumnezeu nu a fost mulţumit de proiectul său cel mai ambiţios, omul, dar nu a mai avut ce face. Chiar el a dat porunca „să nu ucizi!”. Aşa că s-a resemnat pentru prima oară…
Dumnezeu nu-şi propune să fie nici etic, nici estetic.
E mai bine să fii la mijloc, decât să fii lăsat pe margine.
Este enervant că numai erorile pot fi corectate.
Există un braţ al forţei, dar nu şi un cap al ei.
Fericirea este măsura cu semnul plus al tuturor lucrurilor.
Fiecare femeie e nemulţumită de cum arată, dar va urî pe cel care va îndrăzni să nu o laude îndeajuns.
Gelozia este o ură care mimează iubirea.
Îmi plac personajele, pentru că nu aleargă după prozeliţi.
Între Dumnezeu şi om există un raport de inerenţă, întrucât fiecare se defineşte prin celălalt.
Între un bărbat şi o femeie, dacă nu există dragoste, prietenia e mai puternică decât cea dintre două femei sau doi bărbaţi.
Într-o călimară poate fi mai multă viaţă decât într-un ocean.
Înţeleptul trebuie să îndeplinească două condiţii pentru a fi înţelept: să aibă gânduri şi să le poată stăpâni.
La ciocnirea dintre două personalităţi artistice uriaşe se produce efectul de supernovă. Adică, în primă instanţă, o lumină orbitoare.
Leneşul e bun doar ca o contragreutate oarecare.
Libertatea e limitată; de aceea nu ajunge la toţi.
Libertatea înseamnă şi dreptul de a refuza, de a te opune, de a alege şi de a accepta altceva.
Mă deranjează să ajung în rai, mă îngrijorează că vei ajunge în iad şi încă nu am aflat dacă există sau nu purgatoriu.
Mă tem mai mult de levitaţie, decât de prăbuşire.
Mulţimea cea mai puternică este mulţimea vidă, întrucât nu are nici un element care poate fi corupt.
Omul seamănă cu un arc de oţel. Îndoit sau încordat are mai multă putere.
Paradoxul educaţiei: pe cel bun îl face mai bun, pe cel rău îl face mai rău.
Prietenia este un fel de purgatoriu al sentimentelor.
Printre lucruri măreţe, ori te simţi un pitic, ori un uriaş.
Punctul final al unei iniţieri nu se află niciodată pe margini. Aşa că nu te mulţumi să atingi limitele.
Scriitorul încearcă să spună lucrurilor pe nume, reuşeşte, dar nu trebuie uitat că totul e o ficţiune.
Soarele morţilor e întotdeauna palid şi roşu.
Superstiţia se dezvoltă odată cu progresele civilizaţiei. Dar e adevărat că o superstiţie e înlocuită de o altă superstiţie.
Tandreţea e o corcitură dintre o iubire şi o prietenie, fiind şi una şi alta şi nefiind nici una, nici alta.
Toate hărţile, inclusiv cele ale cerului, sunt aproximative. Oricând se poate ivi o cometă sau descoperi o pată albă.
Toate măsurile cu caracter social sunt populiste.
Toţi promit un viitor fericit, nimeni nu ne propune un trecut fast, cât despre prezent ce să mai vorbim.
Ţapul ispăşitor nu e nici ţap, nici ispăşitor.
Umanismul se referă mai mult la oameni şi mult mai puţin la unanim.
Un om cu adevărat politicos respectă şi lucrurile, nu doar semenii.
Uneori o odă e mai patriotică şi mai utilă decât o şarjă de cavalerie reuşită.
Uneori şi în cimitire găseşti personaje vii.
Uneori şi un hoţ poate deveni erou. Să ne amintim de pildă de Prometeu, cel care a furat focul de la zei.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.