Gabi Martin pare „veriga slabă” a acestui volum. În realitate sunt aici câteva lucruri interesante de remarcat: un fantastic de ecou, de obiect pus între două oglinzi paralele. Fantasticul se transformă în absurd (v. incidentele de la graniţă, precum şi „compunerea”. Ingenioase şi anumite pretexte. (Eugeniu ZLOTEANU)

Inedită prin conţinut, frizând absurdul, naraţiunea „Gabi Martin” suscită interesul cititorului, mai ales pentru a vedea, în final, cum rezolvă autorul această ambiguitate rezultată din atribuirea aceloraşi nume şi prenume mai multor persoane. Totodată, L. S. oferă, ca o recompensă, pentru cititor, mai multe etimologii interesante ale unor prenume. (Constantin Tomşa)

Obsesia numelui. O dezvoltare liniară, dar şi abisală, a problematicii identităţii. Despre asemănări şi deosebiri identitare, dar şi despre pierderea identităţii, care poate avea consecinţe nebănuite, dramatice. (Cornel PAIU)

Cică trebuie să fim atenţi cum ne alegem numele ca şi cum noi l-am alege şi nu părinţii noştri încă înainte ca noi care-l purtăm să fi venit pe lume. Numai că sunt coincidenţe despre care nu putem şti dacă sunt întâmplătoare. Numele ne dă o identitate pe care dacă o pierdem putem trăi drame nebănuite, dar  poate aduna uneori de pe întregul mapamond sute de persoane. E aceasta o simplă întâmplare? Se pare însă că nimic nu este întâmplător. (Ion DOBREANU)

În Gabi Martin numele este o obsesie. Totul pleacă de la ambiguitatea prenumelui, Gabi fiind o prescurtare, un alint pentru Gabriel şi Gabriela. Martin este şi el un nume comun, universal, pe care l-am putea găsi fără prea mare efort la orice popor. Personajul principal, Gabi Martin, ea este cea care declanşează nebunia numelor.

Comedia are unele valenţe dramatice: rigidă, administraţia nu poate gestiona corect şi eficient cazul, a se vedea scenele de pe aeroporturi, după cum pierderea această a identităţii poate provoca unele drame în viitor, acum acestea fiind doar incipiente.

Coincidenţa poate genera imposibilul, iar acesta fantasticul.

Povestirea pare adesea neverosimilă, dar coerenţa ei nu poate fi contrazisă uşor, niciun fapt narat necontrazicând posibilul.

Există, în fond, persoane care au acelaşi nume, chiar soţ şi soţie, aceştia pot avea gemeni, gemenii pot avea reacţii, curioase pentru noi, normale pentru ei şi anume dorinţa de a cunoaşte alţi gemeni şi chiar a se căsători cu aceştia, după cum nu putem rămâne indiferenţi dacă cel din faţa ta poartă acelaşi nume cu tine.

Meritul principal al naraţiunii este acela de a se fi făcut posibilă şi, într-un fel, acceptată. În anumite secvenţe, cum ar fi compunerea copilului, absurdul devine suveran.

Uşor anecdotică, povestirea are şi o morală, din fericire implicită: atenţie la cum va alegeţi numele, pentru că ele ne reprezintă, şi, cum se spunea undeva în text, ne apără. (Lucian STROCHI)

O aură de tandreţe şi iubi re se simte în această propoziţie simplă: „Mă numesc Gabi Martin”. El şi ea. Un băiat şi o fată. O fată şi un băiat. Aici e surpriza. În respectul capacităţilor de sorginte divină care există în fiecare dintre noi.

Gabriel este un mesager celest al regatului Domnului. Imaculat. Şi adevărat, ascultând mereu de vocea interioară. În căutarea dragostei lui Eli.

Un  singur conflict aparent pe calea de urmat:între ceea ce ştim că este bine şi ceea ce intuim că ţine de adevăr. (Vladimir TESCANU)