Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul bibliotecarului nebun (XVI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul bibliotecatului nebunSONETUL BIBLIOTECARULUI NEBUN1 (XVI – ENGLEZ)

Ascuns în umbra albă2a-unei biblioteci3,
Te crezi în sumbru peisaj din Dante4,
Sau într-o peşteră de diamante,
Dar tu ai vrea să scoţi cuvinte din teci5

Şi vrei lumina, ca pe pisoi s-o-neci6,
S-asculţi din muzici, note doar andante7,
Să ai silabe pure ca amante8,
Sau versul sterp, calp, să îţi trăiască-n veci9.

Pe lumea toată ţi-ai vărsat veninul10,
În colţ tocit de frază, stai la pândă11;
Ai pune vers, poemul la osândă12:
Prin inimă-ţi cutreieră doar spinul13.

Nu-mparţi o dragoste ce se împarte14
Şi arzi nebun, în taină, sfântă carte15.

SONETUL BIBLIOTECARULUI NEBUN1 (XVI – ENGLEZ) – De data aceasta personajul este bibliotecarul, personaj tradiţional pentru Evul Mediu. Astrolog, vrăjitor, poet – bibliotecarul are un renume malefic tocmai datorită puterilor conferite de cărţile din bibliotecă la rândul lor vrăjite şi de cele mai multe ori malefice.

umbra albă2 –oximoron puternic, folosit şi de Eminescu. Are câteva decodări: dacă ne aflăm într-o lume de vis, lucrurile ne apar ca negativul lor, negrul devenind alb. Într-o altă accepţie biblioteca este tihnită, liniştită, ca o umbră în calea soarelui, a diurnului. Este albă din cauza cărţilor care iluminează fosforescent, aproape spectral o bibliotecă, un spaţiu limită.

a-unei biblioteci3 –biblioteca este un spaţiu limită, etimologic înseamnă „un loc unde se păstrează cărţi”, dar şi un simbol al infinitului, fiecare carte fiind şi ea infinită. Borges realizează cel mai convingător o bibliotecă infinită. Prin biblioteca din Alexandria biblioteca devine şi un „centru nervos al informaţiei”, bibliotecari fiind între alţii Tales din Milet şi Eratostene.

sumbru peisaj din Dante4 –bibliotecarul este un iniţiat care se iniţiază, aşa cum era Dante în Infern

ai vrea să scoţi cuvinte din teci5 – metafora cuvintelor ascunse în teci sugerează faptul că un cuvânt apără, dar şi poate răni, cuvintele putând fii uneori tăioase precum pumnalele.

Şi vrei lumina, ca pe pisoi s-o-neci6 – fiind nebun, bibliotecarul vrea să omoare   lumina, aşa cum oamenii îneacă pisoii proaspăt fătaţi pentru că sunt prea mulţi şi nu au ce face cu ei.

S-asculţi din muzici, note doar andante7 – bibliotecarul poate fi şi un muzician nebun şi interpretul îndeosebi un viorist putând fi vrăjit sau nebun.

Să ai silabe pure ca amante8- obsesia  bibliotecarului nebun e aceea de a fi un poet absolut, autorul unui ritm perfect, al unor silabe pute, probabil alcătuite doar din vocale.

Sau versul sterp, calp, să îţi trăiască-n veci9 – din păcate din cauza nebuniei, bibliotecarul poet nu mai poate face distincţia dintre un vers genial şi unul sterp şi calp, pe care îl proclamă nemuritor. E vorba deci de o confuzie a valorilor –care e un semn sigur de nebunie.

Pe lumea toată ţi-ai vărsat veninul10 – Nebunia se transformă într-o ură paroxistică, metafora transformându-se într-o hiperbolă augmentativă, generalizatoare.

În colţ tocit de frază, stai la pândă11–  Poetul bibliotecar se ascunde în orice imperfecţiune, aşa cum se ascund în imperfecţiuni, falduri, intrânduri, găuri toate forţele distructive. Ura sa devastatoare se îndreaptă împotriva versului, considerat o principală biruinţă a imaginaţiei omului.

Ai pune vers, poemul la osândă12 – a distruge poezia este un semn al nebuniei, al unui personaj transformat într-un terorist care nu mai are nimic sfânt în afara propriilor sale obsesii.

Prin inimă-ţi cutreieră doar spinul13 – ura se întoarce împotriva sa ucigând orice urmă de umanitate.

Nu-mparţi o dragoste ce se împarte14 – principala consecinţă este neiubirea, adică incapacitatea de a iubi, de a te dărui, de a împărţi cu cineva infinitul, timpul, destinul.

Şi arzi nebun, în taină, sfântă carte15 – cel pus să apere cartea, o incendiază. Imaginea este apocaliptică. Există însă încă cel puţin o decodare, de data asta  parabolică: bibliotecarul nebun este poetul submediocru, cel care distruge lumea prin versul său, el fiind convins că o salvează şi o înalţă. Bibliotecarul nebun îşi are drept corespondent real pe împăratul Nero, cel ce cânta pe versuri proprii, proaste dar, pe care el le credea inspirate, Roma incendiată.