Sonet despre taina luminii¹ (XVIII – ENGLEZ)

Murind, poetul a cerut lumină²,
Să poată să străbată întuneric,³
Spre calea-n cer⁴, senină şi divină⁵,
Spre un tărâm târziu, de vis feeric⁶.

Lumina din lumină oare naşte?⁷
Din sori, din pulbere de stele…⁸
Lumina naşte, ca în nopţi de paşte,⁹
Ca val uşor sau ca mătăsuri grele.¹⁰

Ca negre, strălucesc albele rânduri;¹¹
De ea, nimic nu poate să se-ascundă:
Tâlhar¹² sau fiară¹³, inimă¹⁴ sau gânduri¹⁵.
Dar eu mă-ntreb: corpuscul e sau undă?¹⁶

E blândă, caldă, rece sau văpaie:¹⁷
Doar inima curată o îndoaie.¹⁸

Sonet despre taina luminii¹ (XVIII – ENGLEZ) – Aventura cuvântului continuă prin ipostaza sa sub formă de lumină. Lumina e cuvânt, cuvântul e lumină. Atât lumina cât şi cuvântul luminează şi iluminează: Atât cuvântul , cât şi lumina cuvântează.

Murind, poetul a cerut lumină² – e vorba desigur de celebrele cuvinte Licht, mehr Licht (lumină, mai multă lumină) pe care le-ar fi spus Goethe, puţin înainte de a muri. Evident cuvintele sale au mai multe decodări. Puţin înainte de moarte poetul nu mai vedea, întunecându-i-se totul şi a cerut lumină. Într-o altă interpretare, oarecum apoteotică, în ipostază de poeta vates, Goethe cerea mai multă lumină pentru viitorime. Nu trebuie uitat şi că Goethe a scris un tratat despre lumină, mai exact despre culori. Cuvintele sale pot fi un îndemn pentru a căuta esenţa lucrurilor, lumina, aura lor.

Să poată să străbată întuneric ³ – rostul primordial al luminii este acela de a străbate şi învinge întunericul, luminându-l, făcându-l vizibil.

Spre calea-n cer⁴ – lumina este un traiect dublu: de la Dumnezeu pentru oameni (lumina divină) şi de la oameni spre dumnezeu (lumina umană, a învăţăturii, a rugii, a revelaţiei). Aici e vorba de lumina poetului, deci o lumină a revelaţiei

senină şi divină⁵ – ascensiunea spre ceruri este senină şi divină, fiind o aspiraţie şi orice aspiraţie e pură

vis feeric⁶ – lumina prin strălucirea ei dă sens şi rost oricărui spectacol uman., deci şi unui vis feeric. Există şi o altă posibilă interpretare. Visul sănătos, normal, este un vis în alb şi negru. Visele colorate sunt cele ale anormalităţii, ale nebuniei, dominând culorile calde, portocaliul, galbenul şi roşu. Un vis artificial, psihedelic e şi el un vis colorat.

Lumina din lumină oare naşte?⁷ – o întrebare esenţială despre originea luminii. Ce anume naşte lumina?

Din sori, din pulbere de stele…⁸ – lumina poate fi o ipostază a universului, o descătuşare de energii.

Lumina naşte, ca în nopţi de paşte ⁹ – lumina pascală nu are nici ea vreo explicaţie; e un miracol ritualic, anual, o autoaprindere, multiplicată apoi

Ca val uşor sau ca mătăsuri grele ¹⁰ – e vorba de cele două ipostaze mai cunoscute ale luminii: undă şi corpuscul, adică materialitate. Mătăsurile nu alungă unduirea, dar îi adaugă materialitate şi, implicit, valoare.

Ca negre, strălucesc albele rânduri ¹¹ – o comparaţie oximoron bazată pe valorile denotative şi conotative ale cuvântului „rânduri”

Tâlhar¹² – aici ambiguitate. Tâlharul nu se poate ascunde de lumină. Dar lumina a fost furată şi ea de la zei de un tâlhar celebru: Prometeu.

fiară¹³ – fiara deşi ascunsă în întuneric, se trădează prin ochi care sunt luminoşi, fosforescenţi.

inimă¹⁴ – inima este un foc, o pară, deci e luminoasă. Inima, strălucind ca în icoane mistice, nu se poate ascunde de lumină, fiind ea însăşi lumină.

gânduri¹⁵ –     există o triadă Cuvânt – Gând – Lumină, autoreferenţială, aflată în raport de inerenţă (interdependenţă). Cuvântul e gând şi lumină, gândul e cuvânt şi lumină, lumina cuvânt şi lumină. Formula Fiat lux (să fie lumină) le conţine pe toate: este gând şi enunţ, este cuvânt şi lumină, pentru că în toate reprezentările iconografice formula apare înconjurată de raze de lumină

corpuscul e sau undă?¹⁶ – dispută academică veche, tranşată „echidistant”: lumina e o realitate duală, corpuscul şi undă.

E blândă, caldă, rece sau văpaie ¹⁷ – aici vorbim de adjectivările luminii, contrastante sau complementare

Doar inima curată o îndoaie ¹⁸ –e vorba de un elogiu adus atât luminii, care cedează în faţa inimii, aşa cum cedează gravitaţiei. Lumina fiind dreaptă, singura ei cedare este curba.

 Lucian Strochi