Sonetul Limbii române¹ (XXVI – ENGLEZ)

Ca într-o poveste² te-a scos în cale
Cineva³; eram mut, ca un vas de lut.⁴
Mă apărau cele şapte vocale⁵,
Le primisem, semn sacru, ca pe-un sărut.⁶

Te-nalţi la munte⁷, te cobori la vale,⁸
Învăluită-în pace ca într-un scut,⁹
Şi aflu că mătase este moale,¹⁰
Şi că durutul, Doamne, vai, m-a durut.¹¹

Te-a înmuiat fierarii¹² şi poeţii,¹³
Copiii te-au purtat mereu în gânduri,¹⁴
Pe cerul tău¹⁵ mai zboară, grav, ereţii,¹⁶
Şi toţi te urmărirăm rânduri, rânduri.¹⁷

Ţăranii te-au primit sfioşi în casă: ¹⁸
Şi pentru toţi¹⁹ rămâi mereu mireasă.²⁰

Sonetul Limbii române¹ (XXVI – ENGLEZ) – Cu acest sonet se încheie „sonetele engleze”. Firesc, ultimul sonet este dedicat limbii române, cuvântului.

Ca într-o poveste² – forţa limbajului o constituie naraţiunea. Limbajul are în principal trei scopuri: de a informa, de a emoţiona şi de a povesti. A povesti înseamnă a nara, dar şi a in forma şi a emoţiona. Întâlnirea cu limba este o şansă, o fatalitate, o întâmplare unică pentru oricine.

Cineva³ – limba este anonimă, la funcţionalitatea ei contribuind toţi oamenii care o vorbesc. Cineva poate fi oricine. Dar cineva, conotativ, înseamnă şi a fi o persoană importantă. Adică un vorbitor, un povestaş, un poet, un purtător de cuvânt.

eram mut, ca un vas de lut⁴ – rostul vasului de lut nu e acela de a vorbi, ci de a fi plin. Aluzie la importanţa faptei în raport cu cuvântul.

Mă apărau cele şapte vocale⁵ – dintre limbile romanice, doar limba română are şapte vocale, celelalte având doar cinci. Cele şapte vocale permit un triunghi vocalic perfect, având vârful în jos,a acolo unde se află „a” –cea mai deschisă vocală. Limba te apără, te salvează, te impune, te face om, respectiv român.

Le primisem, semn sacru, ca pe-un sărut ⁶ – există o sacralitate a literei pe care am explicat-o altădată. Sacralitatea vocalei e şi mai mare decât cea a consoanei.

Te-nalţi la munte⁷ – e vorba de dialecte, dar şi variaţiile provenite din transhumanţă, din câmpuri semantice diferite (v. oieritul, exploatarea lemnului, dar şi nevoia de ecou)

te cobori la vale ⁸ – limba are altă valoare la câmpie, e mai aspră, mai aproape de pământ.

Învăluită-în pace ca într-un scut⁹ – o posibilă definiţie metaforică a limbii, limba liniştind, conciliind firile prea aprige

Şi aflu că mătase este moale¹⁰ –aici e vorba de forţa extraordinară a cuvântului, a limbajului de a oferi concreteţe, de a crea iluzii, de a fixa certitudini, de a permite iniţieri.

Şi că durutul, Doamne, vai, m-a durut ¹¹ –cuvântul, limbajul, limba pătrund în cele mai ascunse stări ale omului, inclusiv în durere, în amplitudini sufleteşti maxime.

Te-a înmuiat fierarii¹² – aici o interpretare dublă: cuvântul e atât de dur, încât doar fierarii reuşesc să-l „înmoaie”; al doilea sens ar fi că fierarii înjură adesea (şi din cauza muncii foarte grele şi din cauza unor nereuşite). Dar şi injuriile fac parte din vocabular, din limbaj, sunt cuvinte. Aluzie şi la testamentul arghezian

poeţii¹³ –poeţii modelează mereu limba prin figuri de stil, prin licenţe, prin invenţii verbale, prin topică, prin schimbarea categoriei gramaticale etc.

Copiii te-au purtat mereu în gânduri¹⁴ – limba este o moştenire transmisă din generaţie în generaţie, dar şi o permanentă re-creaţie.

cerul tău¹⁵ –metaforă şi ambiguitate. „Cerul limbii” este conotativ; denotativ devine o realitate anatomică.

ereţii¹⁶ – ereţii şi lăstunii sunt păsări rapide, regi ai văzduhului. Doar ereţii au viteza gândului şi, implicit, a cuvântului.

Şi toţi te urmărirăm rânduri, rânduri¹⁷ Situaţia de comunicare presupune obligatoriu un receptor. Cu alte cuvinte a comunica înseamnă şi a asculta, nu doar a vorbi. Aluzie şi la aspectul scris al limbii şi poate şi o semnătură secretă a numelui meu, aşa cum pictorii în Renaştere îşi semnau lucrările prin imagini, monograme, aluzii şi chiar portrete.

Ţăranii te-au primit sfioşi în casă¹⁸ – limba impresionează. Ţăranii sunt gazde bune, iar limba, cuvântul ales este un oaspete drag, dar intimidant.

toţi¹⁹ – nimeni nu poate scăpa de „tirania” limbii, a limbajului. Suntem oamenii în primul rând pentru că vorbim.

rămâi mereu mireasă²⁰ – limba rămâne prin aşteptare, prin ineditul comunicării, prin prospeţimea formulărilor, prin solemnitatea rostirii, un ritual încărcat, nu doar de ceremonial, ci şi de sacralitate.

 Lucian Strochi