ACTUL IV

Scena 1

Sfântul Petru: Nu ştiu ce să mai cred despre tine… Parcă ţi-a luat…Diavolul… minţile. Nu uita: cu bunul Dumnezeu nu te joci ! Împăratul nostru e bun, dar şi când se înfurie ! Te înţeleg, eşti în vacanţă, n-ai mai fost de câteva mii de ani fără vreo obligaţie, dar disciplina e disciplină. Gândeşte-te: dacă aş lăsa eu uşile raiului vraişte, să intre toţi neisprăviţii, cum ar mai fi ?!? Eşti conştient că ai devenit prea moale, că ai avut câteva ocazii excelente pe care le-ai ratat ? Îţi dai seama: eşti chemat… şi tu refuzi… nici nu ştiu ce să mai zic !

Moartea: Sfinte Petre…de când ne cunoaştem noi ?!

Sfântul Petru: Cred că de la început…adică de când există omenire… dar de ce mă întrebi ?

Moartea: Te întreb pentru că aş vrea mai mult respect din partea ta. Când ai avut nevoie de ajutor, nu te-am ajutat ? Ai avut nevoie de suflete curate… nu am venit eu cu epidemiile de poliomielită, de scarlatină, de febră tifoidă, de gripă spaniolă? Ca să nu mai vorbim de holeră, ciumă…Ai uitat de ajutorul meu ?

Sfântul Petru: N-am uitat. Tocmai de aceea îţi vorbesc acum…ca prieten…

Moartea: Poate că ai şi tu dreptate… Poate că m-am mai moleşit şi eu. Dar, crede-mă, dacă ai fi în locul meu, dacă ai vedea câte văd eu, ce situaţii disperate, cum se agăţă oamenii de viaţă ! La tine e mai simplu: ajung numai sufletele. Sigur şi la tine e greu, nu e uşor să respingi pe cineva, să-i refuzi dreapta Împărăţie a Cerurilor, dar, într-un fel, oamenii ştiu ce îi aşteaptă, după cum au trăit. Şi, oricum, mai am o şansă. Trebuie să găsesc pe cineva, să-l iau cu mine. M-aş bucura să fie un suflet bun, să-l primeşti în rai…

Sfântul Petru (îmblânzit):  Nu e bine să laşi totul pe ultima clipă. Ai greşit, recunoaşte. Ai greşit în toate cazurile: şi cu bătrâna, şi cu bogatul şi cu familia. Ca să nu mai vorbim de gafa cu Diavolul. Nu uita că Dumnezeu e drept şi are ureche şi pentru plângerile lui…

Moartea: E drept că acum nu mai am nici o cerere, dar nu cred că nu găsesc eu ceva. Am trecut şi prin momente mai dificile…

Sfântul Petru:  Bine, te las atunci. Împăratul nostru mi-a reproşat că, de când eşti în concediu, parcă şi eu am devenit mai delăsător. I-am spus că nu prea am ce face, că mă mai odihnesc şi eu…

Moartea: Nici nu ştiu cum a trecut timpul. Ştii, mă gândesc la cât de puţin trăiesc oamenii. Ceva mai mult de o secundă. Ce înseamnă o sută de ani faţă de un milion de ani, să spunem ? Şi totuşi: câte patimi, câte drame, câte bucurii într-o singură clipă de viaţă… veşnică !

Sfântul Petru:  Mă duc şi eu. Parcă nu mai am astâmpăr până mâine. Şi nu uita ce ai de făcut.

Moartea: Ies şi eu cu tine…(ies împreună)

---

 

SCENA 2

Moartea: Bună seara, domnişoară …

Tânăra (stins): Bună seara, om bun…

Moartea (surprinsă): Nu ţi-e teamă de mine?

Tânăra :Teamă ? De ce să-mi fie teamă ?

Moartea: Pentru că am dat buzna aşa. Dacă aş fi fost un hoţ ?

Tânăra : N-ai cum să fii ! Hoţii vin pe furiş. Caută să nu facă zgomot. Pe când dumneata… N-ai cum să fii hoţ… Eşti doar un om bun, care mi-a auzit gândurile şi care a trecut o clipă pe la mine, să-mi mai aline singurătatea…

Moartea: Dacă aş ştii cine sunt cu adevărat, te-ai înspăimânta !

Tânăra : Nu mă înspăimânt eu aşa de uşor. Boala mea poate înspăimânta pe mulţi… pe mine nu a reuşit…ştiu că sunt foarte bolnavă, dar…

Moartea: Şi cum de eşti singură ?

Tânăra : Am reuşit să-mi conving părinţii să iasă puţin în oraş. E ultima zi din an… Mă iubesc mult, se uită cu jale la mine, abia se stăpânesc să nu plângă. Dar mai bine spune-mi: ai nevoie de ceva ? Te pot ajuta cu ceva ?

Moartea: Pe mine nimeni nu mă poate ajuta.

Tânăra : Asta înseamnă trufie. Orice om are nevoie de un ajutor…

Moartea: Da, poate, numai că eu nu sunt om…

Tânăra : Dar cine eşti ?

Moartea: Eu sunt moartea…

Tânăra : Şi atunci de ce nu ai venit mascat ?

Moartea: Cum adică ?

Tânăra : Nu ştiu… aşa… cu o mască… reprezentând un craniu. Sau aşa… ca un schelet.

Moartea: Asta o fac numai copii de hallowen când vor să înspăimânte alţii copii. Eu sunt un om serios.

Tânăra : Vezi, ai recunoscut că eşti om.

Moartea: Nu, e doar un fel de a spune. Vorbind ca oamenii, părem oameni. Ne mai scapă şi expresii de-ale lor. Eu sunt, într-adevăr, moartea.

TÂNĂRA : Îmi place jocul ăsta. Şi chiar dacă sunt atât de bolnavă, şi aş putea să mă gândesc chiar la moarte, îmi place jocul ăsta. Cum ţi-a trecut aşa ceva prin cap ? Ştiai că sunt bolnavă ?

Moartea: Nu, nu ştiam; am trecut pe stradă şi am văzut lumina pe jumătate aprinsă. Asta m-a intrigat. Cine să ţină lumina doar pe jumătate aprinsă ? Trebuie să-ţi mărturisesc: de obicei eu vin când sunt chemat. Există desigur şi excepţii…

Tânăra : Ce excepţii ?

Moartea: Ştiu eu ? Accidentele de circulaţie. Cataclismele, molimele, războaiele, atentatele. Dar atunci, mărturisesc, mă duc din obligaţie, nu din plăcere.

Tânăra : Dar eu nu te-am chemat !

Moartea: E adevărat. Am venit singur. Şi aproape îmi pare rău că am venit aici…

Tânăra : De ce să-ţi pară rău ? Eşti cu mine, vorbim, îţi tragi puţin sufletul…

Moartea: Tocmai asta e: că trebuie să îl trag pe al tău.

Tânăra : Cum adică ?

Moartea: Simplu: trebuie să vii cu mine. Adică… pleci cu mine. Numai sufletul. Te duc până la Sfântul Petru şi el decide dacă rămâi în Rai sau nu…

Tânăra: Vrei să mă înspăimânţi. Nu reuşeşti. Nu poţi fi atât de rău. Şi apoi: de ce aş pleca cu tine ? Nu mă mai doare nimic, părinţii mă iubesc. Mă iubesc toţi oamenii…

Moartea: Nu mai am ce face. Până la miezul nopţii, trebuie să mă întorc la ceruri, la bunul Dumnezeu. Am fost într-un scurt concediu.

Tânăra : N-am ştiut că moartea poate fi în concediu. Şi, dacă eşti în concediu, însemnă că nu trebuie să lucrezi. Adică nu mai trebuie să iei suflete. Vezi, ai încercat să mă păcăleşti!

Moartea: Din păcate nu e chiar aşa! I-am promis Împăratului ceresc că mă voi întoarce cu un suflet. Din păcate va fi sufletul tău…

Tânăra: Şi ce vor zice părinţii mei ? La ei te-ai gândit ? Te-ai gândit că toată viaţa îşi vor reproşa că m-au lăsat singură şi ei s-au dus să se distreze ?

MOARTEA: Da, recunosc, e o situaţie neplăcută…

TÂNĂRA: Neplăcută ? Să-l vezi pe tata ! Dacă te întâlneşti cu el, să vezi ce o să-ţi facă. Pare un om blând, dar, când e vorba de fata lui, se face foc şi pară…

Moartea: Voi, oamenii vă jucaţi tot timpul. Nimic nu vi se pare important şi grav, până nu e prea târziu. Spune-mi: ai fost vreodată îndrăgostită ?

Tânăra: E o condiţie pentru a putea muri ?

MOARTEA: Într-un fel, da !

Tânăra: Dacă-ţi spun că nu am fost, vei crede că spun asta ca să rămân în viaţă. Nu, nu am mai fost îndrăgostită. De altfel, în ultimul an, am fost mai mult prin spitale. Şi cine să se uite la o slăbănoagă ca mine ? Dar moartea !

MOARTEA: Eşti frumoasă !

Tânăra: Până acum o clipă îmi erai simpatic. Nu-mi plac oamenii care debitează minciuni.

MOARTEA: nu mint, eşti cu adevărat foarte frumoasă. Ai o frumuseţe aparte. Eşti fină, delicată, ai pielea albă, ochii strălucitori, talia de viespe.

Tânăra: Aş prefera de albină. Viespile nu îmi plac. Spune-mi: chiar vrei să te cred ? Mărturiseşte că te-a trimis cineva…

MOARTEA: Nu m-a trimis nimeni. Îmi pare bine că am venit; îmi pare atât de rău că sunt într-o situaţie fără ieşire

Tânăra:Tu eşti într-o situaţie fără ieşire ? Dar eu, care stau cu moartea în faţă, dacă ar fi să te cred, eu ce să mai zic ?

MOARTEA:Trebuie să-ţi spun că nici eu nu am fost îndrăgostit până acum.

Tânăra: Observ ceva: când vorbeşti de parcă ai fi ea, adică femeie, când de parcă ai fi el, adică bărbat. De ce ?

MOARTEA: Şi eu şi îngerii… nu avem sex. Nici gen… Adică putem fi atât bărbaţi, cât şi femei. Evident, în cazul meu, pe rând.

Tânăra: Nu înţeleg.

MOARTEA: E mai greu de explicat. Vezi, atunci când apărem printre oameni, noi le împrumutăm acestora imaginea, făptura, datele fizice…anatomia şi …fiziologia…

Tânăra: Stai puţin, acuma eşti bărbat ?

MOARTEA: Da, se poate spune şi aşa. Numai că noi nu avem sentimente, nu putem iubi, nu putem urî, nu ne putem înduioşa. Ne deosebim de oameni şi prin spiritul de dreptate.

Tânăra: Adică oamenii nu pot fi drepţi ?

MOARTEA: Din păcate, foarte rar. Şi asta nu din vina lor: e o boală de sistem. Şi…poate că e mai bine aşa pentru ei. Eu trebuie să nu mă las influenţat de lacrimi, de rugăminţi. La fel şi Sfântul Petru…

Tânăra: Îl cunoşti ?

MOARTEA: Cum să nu-l cunosc ? Colaborăm de zeci de mii de ani !

TÂNĂRA: Dar Sfântul Petru nu are decât vreo două mii de ani !

MOARTEA: Două mii de ani are Sfântul Petru pe care îl cunoşti tu… sau, mă rog, creştinii… Dar la poarta Raiului a fost întotdeauna un Sfântul Petru, chiar dacă a purtat şi alte nume…

TÂNĂRA: Chiar vrei să mă zăpăceşti ? Cum o să cred că tu eşti moartea!?!

MOARTEA: Simplu: vei vedea că eu sunt moartea…

TÂNĂRA : Şi cum procedezi ? Mă iei în braţe… mă strângi la piept ? N-am mai trecut niciodată printr-o asemenea experienţă… Dar, ia stai: spui că eşti moartea…

MOARTEA: Da, sunt moartea…

TÂNĂRA : Dacă e aşa, dacă tu aduci moartea, atunci poţi aduce şi viaţa. Cel puţin aşa ar sta lucrurile… din punct de vedere teoretic… Dacă e aşa, de ce nu mă faci bine, sănătoasă, să nu mai am nimic ? Dacă reuşeşti asta, voi recunoaşte şi eu că eşti moartea şi te voi urma fără împotrivire…

MOARTEA: Bine, facă-se voia ta şi a Domnului…

TÂNĂRA (sare din pat) : Extraordinar. Nu mă mai doare nimic…Ce mi-ai făcut ? Eşti cu adevărat un vrăjitor ! Nici un doctor nu a reuşit…Sau poate e ultima pâlpâire, ultima strălucire a unei lumânări ?

MOARTEA: Nu, acum eşti cu adevărat sănătoasă..

TÂNĂRA: Şi atunci de ce vrei să mă ucizi ?

MOARTEA: Eu mi-am ţinut promisiunea. Va trebui să ţi-o ţii şi tu…

TÂNĂRA: Şi dacă ai vorbi cu Dumnezeu ? Poate că ar înţelege situaţia. Sau cu Sfântul Petru…

MOARTEA: Cu Sfântul Petru abia m-am certat. Nu cred că va accepta ceva… Iar pe Atoateziditorul nu l-am rugat niciodată aşa ceva.

TÂNĂRA: Dacă ţie ţi-e greu, mă voi ruga eu… (se roagă în linişte)

---

 

Scena 3

Dumnezeu(intrând grăbit) : În ultimul timp nu mai răspund la cererile individuale…

TÂNĂRA: Să nu-mi spui să eşti Dumnezeu !

Dumnezeu: Eu sunt Dumnezeu…

TÂNĂRA: Înseamnă că mi-ai auzit ruga. Înseamnă că vrei să mă ajuţi… Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mi-a ascultat ruga…

Dumnezeu: N-am venit pentru asta. Trebuie să discut ceva între patru ochi cu moartea.

TÂNĂRA:Pot să asist şi eu la discuţie ? La urma urmelor sunt în casa mea. Oricum, nu mai are importanţă.

Dumnezeu (furios, neţinând cont de prezenţa fetei): Spune-mi: ţi-ai pierdut minţile ? Vrei să mi te substitui ? Cum ai îndrăznit să-i oferi unui muritor viaţa!?! Uiţi care e rolul tău?

MOARTEA (umilă): Nu uit, preabunule Împărat. M-am gândit să-i ofer o ultimă bucurie.

Dumnezeu: Aşa ceva nu şi-a permis nici Diavolul în persoană !

MOARTEA: Am greşit… îmi cer iertare… n-am mai greşit…

Dumnezeu: Ştiu : …de câteva zeci de mii de ani… dar tu nu ai voie să greşeşti niciodată, pricepi !?

MOARTEA: Pricep. Mărturisesc că vacanţa asta m-a dat peste cap.

Dumnezeu : Va fi ultima… te asigur !

MOARTEA: Aşa să fie…

Dumnezeu : Acum, ce să-ţi spun, descurcă-te cum ştii. În funcţie de ce hotărăşti tu, voi aprecia şi eu ce şi cum… Bună seara ! (iese)

---

 

Scena 4

Tânăra (recită dansând) :…sinucigaşa sete de simetrie… dorită asemeni unui joc de copii… şi iată viaţa… împrejmuindu-mi hotarul despicat… între haos şi ritm… ce vis brutal al aşteptării… dansul… privirea se goleşte de memorie… şi semnul… triumfător în mijloc se desface… nu-l alungăm cu ispita sudorii… cu mierea faptei prelinsă… totul nu e decât întoarcerea… în cerc şi în mărturisire… sinucigaşa sete de simetrie… ca o suavă spaimă a morţii… dansul … privirea se goleşte de memorie şi umblă… Nu-mi vine să cred ! Mă simt de parcă mi-am pierdut orice greutate ! De când nu am mai avut obrajii îmbujoraţi… Şi asta numai datorită ţie. Îţi mulţumesc din suflet !

MOARTEA: Cred că m-am îndrăgostit de tine !

Tânăra : Exclus ! Moartea nu poate avea sentimente !

MOARTEA: Şi totuşi… Poate mă încearcă Stăpânul nostru ceresc; mă pedepseşte pentru viaţa pe care ţi-am dat-o. Ţie viaţă, mie dragoste. Sau poate că fluidul vital care te-a atins pe tine, m-a atins din greşeală şi pe mine. Poate că eu nici nu trăiam. Poate că eram visul lui Dumnezeu. O umbră… sau altceva…

Tânăra : Dragoste ? Poţi oare tu iubi cu adevărat ?
MOARTEA: Acum ţin ochii închişi. Ca la mari bucurii. Ca la tristeţi fără margini. Atât de virilă-mi privirea… încât… mi-e teamă că dacă aş deschide pentru o clipă ochii… până şi aerul ar înmuguri. Mă dematerializez. Te voi privi… până când… voi deveni… privire…

Tânăra: Dar eu sunt vie…tu eşti…

MOARTEA: Iar eu sunt moartea. Ce vârstă am ? Nu ştiu. Am optsprezece mii de ani numai de la ultima glaciaţiune. Pentru tine, pentru dragostea dintre noi, aş renunţa şi la nemurire.

TâNĂRA  (recită dansând şi iese) : …sinucigaşa sete de simetrie… dorită asemeni unui joc de copii… şi iată viaţa… împrejmuindu-mi hotarul despicat… între haos şi ritm… ce vis brutal al aşteptării… dansul… privirea se goleşte de memorie… şi semnul… triumfător în mijloc se desface… nu-l alungăm cu ispita sudorii… cu mierea faptei prelinsă… totul nu e decât întoarcerea… în cerc şi în mărturisire… sinucigaşa sete de simetrie… ca o suavă spaimă a morţii… dansul … privirea se goleşte de memorie şi umblă… Nu-mi vine să cred ! Mă simt de parcă mi-am pierdut orice greutate ! De când nu am mai avut obrajii îmbujoraţi… Şi asta numai datorită ţie. Îţi mulţumesc din suflet ! Poate că m-am îndrăgostit de tine !

MOARTEA: Acum ţin ochii închişi. Ca la mari bucurii. Ca la tristeţi fără margini. Atât de virilă-mi privirea… încât… mi-e teamă că dacă aş deschide pentru o clipă ochii… până şi aerul ar înmuguri. Mă dematerializez. Te voi privi… până când… voi deveni… privire… (îşi revine, parcă trezit dintr-un vis):

Sfinte Petre, prietene, vino în ajutorul unui suflet care se trezeşte.

---

 

Scena 5

Sfântul Petre (mimând nonşalanţa, dar îngrijorat): Zadarnicele şi zbuciumatele chinuri ale dragostei, chinuitoarele şi zadarnicele pricini de iubire. Cu cine vorbesc acum ? Cu moartea – cea care a sugrumat atâtea… înmugurite doar iubiri – sau cu tânărul ce cunoaşte pentru întâia oară fiorii dragostei ?

MOARTEA: Nu ştiu. Poate că ambele ipostaze sunt la fel de dureros de adevărate. Oricum mă simt obosit. Poate că ar trebui să las pe altcineva în locul meu. Poate că moartea ar trebui să dispară. Poate că Atoateştiitorul va avea un gând bun.

SFÎNTUL PETRU: Oricum cazul tău e unul complicat. Dându-i viaţă iubirii tale, i-ai dat şi nemurirea. Iar tu, ca să poţi iubi, trebuie să devii muritor. Eu nu pot face nimic. (iese cu paşi rari)

MOARTEA: Atunci nu-mi rămâne decât să cer ajutorul Diavolului…

---

 

Scena 6

DIAVOLUL: La ordinele şi la chemarea celui mai fidel prieten al meu…

MOARTEA: Aş vrea să renunţ la nemurire.

DIAVOLUL: Mă tem că asta nu se poate ! Moartea nu poate muri !

MOARTEA: M-am îndrăgostit…

DIAVOLUL: …şi eu m-am îndrăgostit de câteva ori. Te asigur că nu merită… Deşi… să stai alături de o diavoliţă nu e chiar atât de rău !

MOARTEA:Te-am chemat să vedem ce s-ar putea face.

Diavolul  Nu mă pot lupta cu Dumnezeu. Am făcut-o odată şi… uite unde am ajuns. Şi mai e ceva: pe ea ai întrebat-o ?

MOARTEA: Dacă mă iubeşte ?

Diavolul: Nu, dacă îţi acceptă sacrificiul !?!

MOARTEA: Nu, n-am întrebat-o.

DIAVOLUL: Păi, vezi… Asta e o formă atroce de egoism…

MOARTEA: Dacă m-aş sinucide ?!?

DIAVOLUL: Moartea nu poate muri, ce Dumnezeu !?!

MOARTEA: Ştiu că nu ai refuzat niciodată o ocazie. Ai alergat întotdeauna după suflete. Ai înşelat oamenii, i-ai şantajat, i-ai minţit, le-ai propus un pact, un pariu…

DIAVOLUL: Da, dar tu nu eşti om. Ştii care e definiţia pariului ?

MOARTEA: Nu…

Diavolul: Pariul este un pact între un fraier şi un escroc. Numai că fiecare crede că el este escrocul…

MOARTEA: Mi se pare că visez…

DIAVOLUL: Iubirea e o băutură ciudată, care te faci să amesteci visul cu realitatea. Poate că ai dreptate; poate că totul nu e decât un vis. Dar, oricum, vis sau nu, ai încălcat nişte legi ale firii. În plus, ai sugrumat timpul. Sau l-ai răsucit. Sau te-ai jucat cu el. Nu mai ştiu nici eu dacă e ajun de An nou, Crăciun sau Înviere…

MOARTEA: …cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viiaţă dăruindu-le…

DIAVOLUL: Nu poţi da viaţă celui care are viaţă şi moarte celui care nu poate muri…

( lumina se stinge uşor, aproape imperceptibil)