Teatru: REPETIŢIA (piesă în trei acte) – actul I

RepetitiaPERSONAJE

DIRECTORUL TRUPEI, FARAONUL, TERORISTUL ŞEF
STELA
TUDOR, POVESTITORUL, VÂNĂTORUL DIN BÂLCI, ARTURO M
DAN, IOSIF, STENOGRAFUL, REGIZORUL
MARELE PAHARNIC, ILUZIONISTUL, COLONELUL, RODOLFO
TERORIST 1
TERORIST 2


 

ACTUL I

STELA: …Şi Noul Testament?!

DIRECTORUL TRUPEI: Exact. Dar mai întâi Vechiul Testament, în 86 de episoade. Vă daţi seama ce înseamnă asta?

STELA:  Ca timp sau ca bani?

DIRECTORUL TRUPEI: Ca timp,  ca bani, ca prestigiu, ca notorietate. Avem şansa să ajungem, în sfârşit, celebri.

TUDOR: Şi tu va trebui să te sacrifici ca întotdeauna şi să fii Moise… sau Dumnezeu.

DIRECTORUL TRUPEI: Nu crezi că am destule date naturale pentru asta…?

TUDOR:  Ba da, ai o barbă impunătoare.

STELA:  Să lăsăm discuţiile sterile. Spune-ne concret despre ce e vorba.

DIRECTORUL TRUPEI: Am avut o discuţie interesantă, extrem de interesantă, cu Arturo M…

STELA:  Celebrul dramaturg Arturo M?

DIRECTORUL TRUPEI: Exact. Ce te miri? Ne-a văzut la Chicago. În Revolta colonelului Torrado. I-a plăcut jocul meu… jocul trupei şi s-a interesat în amănunt de mine… de noi. I-a convenit foarte mult faptul că suntem o trupă independentă, că nu avem alte angajamente pe termen lung

TUDOR:  Ha… ha… alte angajamente pe termen lung ! De ce nu spui că abia ne mai tragem sufletul, că aproape murim de foame, ce drăguţ, ce delicat… şi ce a mai spus marele Arturo M?

DIRECTORUL TRUPEI: A pus câteva condiţii cam ciudate, dar care cred că nu ne incomodează prea mult.

TUDOR:  Să-l spălăm pe picioare, să-l mângâiem tandru pe muşchii fesieri… facem orice… nu suntem noi prestatori de servicii !?!

DIRECTORUL TRUPEI: Nimic din toate astea; vrea să asiste la toate repetiţiile, vrea să le înregistreze, mi-a oferit o sumă con… substanţială… (tuşeşte) adică considerabilă pentru drepturile de autor asupra textului rezultat din repetiţiile noastre, cumpăr tot – mi-a spus – chiar dacă e vorba de deşeuri, atunci când nu poate asista la repetiţii vrea ca un stenograf să noteze tot… I-am spus că Dan, sufleurul nostru a fost întâi stenograf şi ar putea să facă el treaba asta… şi el a fost de acord.

STELA:  Dar despre text… ceva concret

DIRECTORUL TRUPEI: Simplu! Luaţi o Biblie şi citiţi-o… nu vom avea o versiune nouă sau apocrifă a Bibliei… V-a trebui să urmăm întocmai – el a zis canonic – textul Bibliei… va fi un teatru filmat… a spus că se gândeşte şi la o versiune cinematografică… dar, deocamdată, asta vrea.

STELA (uşor dezamăgită):  Am crezut că el, dramaturg celebru va prelucra parabolele biblice şi va veni cu propria sa viziune…

DIRECTORUL TRUPEI: Şi eu am crezut la fel şi i-am spus-o;  mi-a răspuns că da, el este un scriitor bun, unii afirmă că ar fi chiar genial, dar el e conştient că nu poate depăşi prestigiul textului biblic şi nici nu îşi propune acest lucru:  uneori e mai greu să fii fidel unui text decât să vii cu un text original. Trebuie să respectăm un text canonic. Ai notat asta, Dane?

DAN: Notat… „uneori e mai greu să fii fidel unui text decât să vii cu un text original. Trebuie să respectăm un text canonic. Ai notat asta Dane?

DIRECTORUL TRUPEI: M-a întrebat care este cel mai apropiat Proiect al nostru. I-am răspuns că avem două. Un spectacol despre o revoluţie într-o ţară sud-americană şi un spectacol despre circ şi bâlci. A părut interesat de amândouă.  L-am avertizat că ambele se află doar în faza de proiect... Dar, gata cu poveştile. La treabă!

POVESTITORUL: „Şi a fost că după doi ani a avut şi Faraon un vis. Se făcea că stătea lîngă Râu; şi iată, din Râu au ieşit şapte vaci, frumoase la vedere şi grase la trup, şi păşteau pe mal. Dar din Râu au ieşit după ele alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi stăteau pe malul Râului lângă celelalte vaci; şi vacile cele urâte şi slabe la trup le-au înghiţit pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase. Atunci Faraon s-a trezit… Iar dacă s-a făcut dimineaţă, sufletul i s-a tulburat; şi a trimis  să-i cheme pe toţi magii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui; şi le-a povestit Faraon visul, dar nu era cine să i-l tâlcuiască lui Faraon. Atunci marele paharnic a prins a grăi lui Faraon şi i-a zis:

MARELE PAHARNIC: Astăzi îmi aduc aminte de păcatul meu. S-a mâniat odată Faraon pe dregătorii săi şi ne-a pus sub pază în casa căpeteniei gărzii, pe mine şi pe marele pitar. Amândoi am visat atunci câte un vis în aceeaşi noapte – şi eu şi el – , fiecare având un vis cu însemnare deosebită. Era acolo cu noi un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii; şi dacă i le-am spus, el ni le-a tâlcuit. Şi cum ne-a tâlcuit el, aşa  s-a şi întâmplat: eu am fost din nou aşezat în dregătoria mea, iar acela a fost spânzurat.

FARAONUL: Du-te de-l cheamă pe acela.

POVESTITORUL: Şi de-ndată l-au scos din temniţă, l-au tuns, i-au dat haine curate şi aşa a venit la Faraon. Iar Faraonul i-a zis lui Iosif:

FARAONUL: Am avut un vis, dar nu-i cine să mi-l tâlcuiască. Eu însă am aflat  spunându-se despre tine că numa’ ce auzi visele, le şi tâlcuieşti.

IOSIF: Nu eu, ci Dumnezeu îi va da lui Faraon un răspuns mântuitor.

FARAONUL: Iată că-n visul meu stăteam pe malul Râului; şi iată că din Râu au ieşit şapte vaci, grase la trup şi frumoase la vedere şi păşteau pe mal; şi iată că după ele au ieşit alte şapte vaci, rele şi urâte la vedere şi slabe la trup, de-o urâţenie cum eu  n-am văzut în toată ţara Egiptului; iar cele şapte vaci urâte şi slabe le-au înghiţit pe cele şapte vaci dintâi, frumoase şi grase, şi măcar că acestea intraseră cu totul-n pântecul lor, nu se cunoştea că le intraseră-n pântece: erau tot atât de urâte la vedere ca şi la început.

IOSIF: Visul lui Faraon este unul: Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ceea ce va să facă. Cele şapte vaci frumoase sunt şapte ani… Cele şapte vaci urâte şi slabe care-au ieşit după ele, sunt şapte ani. Iată, vin şapte ani de mare belşug în tot pământul Egiptului. După ei vor veni şapte ani de foamete; uitat va fi tot belşugul în ţara Egiptului, foametea va secătui ţara, iar belşugul nu va mai fi cunoscut din pricina foametei de după el, că va fi foarte grea…

FARAONUL: Şi ce va fi de făcut?

IOSIF: Şi acum să aleagă Faraon un bărbat priceput şi înţelept şi să-l aşeze peste toată ţara Egiptului. Aceasta să facă Faraon, şi să aşeze ispravnici peste ţară, pentru ca-n cei şapte ani de belşug să adune o cincime din strânsura Egiptului. Să adune ei toate bucatele celor şapte ani buni care vin şi să dea grâul pe mâna lui Faraon, iar bucatele să fie puse sub pază prin cetăţi; aceste bucate vor fi rezerva ţării pentru cei şapte ani de foamete ce vor veni în ţara Egiptului, şi astfel ţara nu va pieri de foame.

FARAON: Am mai găsi noi oare un om ca el, în care să fie duhul lui Dumnezeu?

De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât tine nu se află. Tu să fii dar în fruntea casei mele. Tot poporul se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine!

POVESTITORUL: I-a zis Faraon lui Iosif: „Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!, şi şi-a scos Faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat în haină de vizon, i-a pus la gât colan de aur, şi a făcut să fie purtat în cea de a doua sa trăsură, şi crainicul striga înaintea-i: Abrek! Şi-n felul acesta l-a pus peste toată ţara Egiptului.” Pauză!

IOSIF: Nimic de zis: comanda e comandă. Dar îmi pun şi eu o întrebare: oare mai interesează pe cineva acum parabola cu vacile grase şi cele slabe?

FARAON: Înseamnă că n-ai înţeles mare lucru.  În primul rând valoarea Bibliei constă în unitatea ei. Singur un episod sau altul poate să nu ne mai spună mare lucru acum. În al doilea rând noi trebuie să recitim, să recităm Biblia, nu s-o comentăm. E plină ţara de comentatori.

IOSIF: De texte biblice?

FARAON : De toate textele şi pretextele!

MARELE PAHARNIC: Mă întreb de ce nu mai vine odată marele dramaturg. Ne ameninţase că va veni la toate repetiţiile, mă rog… spectacolele…

STELA: Nici eu nu mai înţeleg nimic. Când e repetiţie, când e spectacol? Acum de exemplu…

FARAON: Orice spectacol e o repetiţie. Şi reciproca e valabilă. De fapt, Arturo M îşi doreşte, o relaţie reversibilă a textului. Până la urmă totul e ficţiune. Sau poate totul e real. Mărturisesc că mi-e foame. Şi sete. Mă duc să aduc ceva de-ale gurii.

POVESTITORUL: Numai să nu ne aduci pastă de dinţi…

FARAON: Nicio grijă… (iese)

POVESTITORUL: Câteodată nu-l înţeleg. Şi nu înţeleg de ce a trebuit vă ne izolăm pe această insulă, de ce…

STELA: Din motive de peisaj, adică de decor. Şi cazarea e, probabil, mai ieftină.

IOSIF: Sau poate a vrut să ne izolăm de lumea reală, de vulg. Vrea să retrăim timpurile şi spaţiile biblice. Cu cât pui mai puţine întrebări, cu atât ai mai multe răspunsuri…

STELA: Vouă vă convine… un bărbat e mai puţin pretenţios. O femeie care se respectă are însă nevoie de anumite condiţii, să le spunem… comodităţi.

POVESTITORUL: Nu-mi place că nu ne spune niciodată cât de lungă e pauza: un sfert de oră…, o jumătate. Mă gândesc că ar fi bine să repetăm puţin Arcul…scena căderii. De la asiatici am învăţat ceva în legătură cu artele marţiale… nu poţi să fii un  bun luptător dacă nu înveţi să cazi. „însăşi căderea / darul divin / ca o plăcere refuzată de toţi..”. Asta e. (ia o armă) Vor cădea pe rând soldatul, tigrul, mireasa, porumbelul. Soldatul cade primul… aşa e la război. Soldatul trebuie să cadă primul. Fără morţi nu există război. Fără morţi nu există eroi. Morţii hrănesc cu sângele lor pământul, trupul patriei. Cine a scris asta? Vreun general nebun. (trage). Nu e bine, soldatul nu cade niciodată aşa. Soldatul e soldat. Soldatul nu e un civil. Numai un civil cade aşa. Soldatul cade drept… cu mâna dreaptă în dreptul inimii. El moare instantaneu… el e întotdeauna împuşcat mortal (mai trage o dată) Aşa… acum e bine… soldatul a murit  regulamentar  (cântă) să faci anticameră în mlaştini / să adormi pe trei sferturi / dincolo / de parcă ar exista un „dincolo / te-aşteaptă supa de cartofi /şi aerul vital pentru pantofi / civile vise-ţi trec prin cap / când vine vremea de atac / şi după / de parcă ar exista un după / pe buze adie ideea de supă / viitoare / după moarte s-au găsit / la percheziţie / în buzunare / o cerere de transfer / legalizată / şi gata / că vin să te iau cu lopata / şi gata / triumful începe cu gheata. (trage din nou) Ar fi o nebunie să cred că pot doborî un tigru de la primul foc. Tigru nu e decât o pată fumegândă, rotitoare… aproape un arc… un curcubeu… cum să împuşti un arc… cum să împuşti un curcubeu… (trage)  cred că l-am nimerit… am avut noroc… mare noroc… vânătorul are întotdeauna noroc… vânatul niciodată… am avut mare noroc… am văzut cum moare un tigru… câţi oameni, în afară de mine (ezitând, se întoarce spre spectatori) de voi… au văzut cum moare un tigru… cum cade un tigru… e ca şi cum ar adormi o minune… (se precipită) nu mai am gloanţe acum… trebuie să împuşc mireasa… cred că se mărită din dragoste… am citit undeva că, întotdeauna, o mare dragoste trebuie să se sfârşească cu o moarte … numai atunci e vorba de o mare dragoste… numai că mireasa cade greu…  miresele sunt rare, pentru că sunt ţesute din raze de lună şi razele de lună se găsesc tot mai greu… sunt tot mai multe eclipse… tot mai mulţi nori… şi oamenii au uitat să mai ridice ochii spre cer… miresele sunt acum mai rare decât inorogii… nu se poate… cine a scris textul ăsta… e insuportabil… dulceag… înecat în metafore… voi… de ce nu spuneţi nimic… cum de…

STELA: Te priveam… te ascultam… trăiam… absolut remarcabil (aplaudă)

VÂNĂTORUL (se înseninează): Serios? Sincer: ţi-a plăcut?

STELA: Enorm!

VÂNĂTORUL: Niciodată nu ştiu când vorbeşti serios şi când glumeşti, când joci teatrul şi când…

STELA: Ăsta e farmecul meu… Şi misterul

VÂNĂTORUL: Nu mai ştiu dacă a căzut mireasa… oricum n-o mai văd… poate se ascunde pe undeva… poate că a fost răpită… cine a răpit mireasa? Cel mai greu cade porumbelul. Porumbelul este o pasăre…. păsările cad cel mai greu… pentru că zboară… la ele şi căderea e un zbor şi e foarte greu… aproape imposibil să faci diferenţa între o cădere mortală şi un zbor…. adică să faci diferenţa…

STENOGRAFUL: Mai încet… Sunt şi eu om… nu maşină… Nu înţelegi că am obligaţia contractuală de a nota totul, absolut totul pentru marele Arturo M?

ILUZIONISTUL: M-am săturat de rolul ăsta. E atât de banal… de previzibil… să faci să dispară… şi să apară obiecte… să tai femei cu ferăstrăul… sau chiar să le faci să zboare… să leviteze. Porumbelul tău mort… iată că zboară din cuib… pardon… din pălăria mea.  Soldatul doarme… acum doarme un somn de plumb… sau poate că s-a transformat într-un soldat de plumb. Oare de ce sunt soldaţii din plumb şi nu din fier…? Ca să amintească de gloanţele… de plumbii traşi în ei? M-am săturat… aş fi vrut să lucrez la trapez sau să ridic greutăţi… să fiu cel mai puternic om din lume. Sau să fiu piticul… sau bufonul… sau nebunul… Dar rolurile astea se dau foarte greu… uneori trebuie să aştepţi o viaţă şi… poate nici atunci…

STELA: Jucăm în viaţă mii de roluri. Important e să le găsim pe cale care ni se potrivesc.

ILUZIONISTUL: Acum aş vrea să joc rolul colonelului din comedia tragică… sud- americană scrisă de Borges… nu ştiu cum se mai cheamă…

STENOGRAFUL: Borges n-a scris niciodată teatru. Numai versuri şi povestiri.

COLONELUL: Mă rog. Dar ar fi putut să scrie. Asta e important. Şi apoi… s-au făcut după el atâtea adaptări şi dramatizări, încât am început să confund lucrurile.

STELA: A confunda înseamnă a scufunda. Ce n-am înţeles eu: de ce se scrie numai despre colonei?

COLONELUL: Foarte simplu. Colonelul mai poate aspira la ceva. Visează să ajungă general. Un general nu mai are nicio şansă. Un general este un colonel ajuns în stadiul de putrefacţie. Poate ajunge cel mult şeful Juntei, preşedinte de Republică. Apoi este înlăturat… torturat… împuşcat… decorat… devine statuie… nume de piaţă publică… bulevard… avenida… pe când un colonel este viu.

STENOGRAFUL: Şi coloneii se împuşcă…

COLONELUL: Numai cei care nu reuşesc. Dar sunt foarte puţini cei care nu reuşesc. La noi… adică la ei… revoluţia e adevărata stare de spirit a naţiunii … pentru că miroase a libertate… a egalitate… a fraternitate… democraţia străzii… a glonţului… uiţi de foame… de orice… de aia nu au nemţii revoluţii: pentru că iubesc mai mult ordinea decât libertatea –  nu ştiu cine a spus-o asta, dar te asigur că era un tip deştept. Dar unde e vânătorul? Nu mi-am dat seama că a ieşit. Când a ieşit?

STENOGRAFUL: Nu ştiu. Eu notez numai vorbele, nu şi mişcările.

COLONELUL: Acum exersez două roluri… două momente într-unul singur. Momentul execuţiei – după înfrângerea revoluţiei sau după triumful contrarevoluţiei după înlăturarea tiranului – adică eu – momentul acela unic, când eşti pus cu spatele la perete.. la zid şi aştepţi legat la ochi să vină, să şuiere, să te izbească glonţul ucigaş şi izbăvitor.

STELA: Ai spus două momente.

COLONELUL: Al doilea e momentul statuii. Momentul când, murind, devii etern, când carnea ta flască, dar atât de umană, mirosind a frică, a sânge, a sudoare, a emoţii reţinute devine bronz. E un moment unic, înălţător. (ironic) Merită trăit măcar o dată în viaţă. Şi acum gata… lăsaţi-mă să mă concentrez: nu e uşor să-ţi retrăieşti toată viaţa, aşteptându-ţi, în câteva clipe, moartea.

ARTURO M (intrând vesel, frecându-şi emoţionat mâinile): Bună, băieţi! Cum mai stă treaba? Bună, Stela… Ce mai faci? Tot frumoasă?!? Tot expresivă… tot visătoare… tot femeie… Apropo: vrei să te măriţi cu mine?

STELA: Dar ştiu că eşti însurat!

ARTURO M: Am pentru remarca ta două răspunsuri. Primul: am trecut la mahomedanism. Legea… religia… îmi permite să am mai multe neveste. Doi: tocmai am divorţat. Iată petecul fericirii mele… un act definitiv şi irevocabil. Nu toate sentinţele trebuie să ne sperie: dimpotrivă; unele ne eliberează.  Aşadar, Stela, vrei să te măriţi cu mine? Notează totul, Dane!

STENOGRAFUL: Am notat. Bună, băieţi! Cum mai stă treaba? Bună, Stela… Ce mai faci? Tot frumoasă?!? Tot expresivă… tot visătoare… tot femeie… Apropo: vrei să te măriţi cu mine? Dar ştiu că eşti însurat. Am pentru remarca ta două răspunsuri. Primul: am trecut la mahomedanism. Legea… religia… îmi permite să am mai multe neveste. Doi: tocmai am divorţat. Iată petecul fericirii mele… un act definitiv şi irevocabil. Nu toate sentinţele trebuie să ne sperie: dimpotrivă; unele ne eliberează.  Aşadar, Stela, vrei să te măriţi cu mine? Notează totul, Dane!

STELA: Da! Dar trebuie să pun câteva condiţii.

ARTURO M: Eşti invitata mea. (face câţiva paşi, către spectatori) Condiţiile, ca şi legile, tratatele şi discursurile sunt făcute… tocmai pentru a fi încălcate. Nu nota asta, Dane!

STENOGRAFUL: Eşti invitata mea. Condiţiile, ca şi legile, tratatele şi discursurile sunt făcute tocmai pentru a fi încălcate. Nu nota asta, Dane! Eu nu pot să nu notez. Eu notez totul. Eu sunt plătit pentru asta. E o clauză clară în contract.

ARTURO M (nemulţumit): Ştiu. Eu am redactat-o. Mai bine renunţăm la ea.

STELA: Prima condiţie. Primul rol principal din prima ta piesă să fie al meu!

ARTURO M: Corect. S-a aprobat. Vei fi Stela – singurul personaj feminin din prima mea piesă. Din această piesă. Poate fi ceva mai generos decât să îţi joci propriul rol… propria ta viaţă… într-o piesă?

STELA: Bine, atunci celelalte condiţii mai pot aştepta. Deocamdată…

ARTURO M: Îţi cer şi eu două lucruri: tandreţe şi fidelitate. Ştiu că iubire ar fi prea mult… şi nici nu cred că mă mai interesează asta atât de mult… la vârsta mea. Iubirea e pentru neîmpliniţi, pentru imperfecţi, pentru genuini, pentru cei care vor să aibă aspiraţii comune… care nu-şi sunt suficienţi lor înşişi. Iubirea e o stare adolescentină… de tranziţie… de trecere… nu oferă nicio certitudine… e mult prea virtuală. Aşadar, fidelitate şi tandreţe… tandreţe şi fidelitate. Îţi cer prea mult?

STELA (oarecum surprinsă): Nu ştiu. Nu cred.

ARTURO M: Atunci, băieţi, vă invit la căsătoria civilă care se va celebra la…. vă dau eu mai târziu adresa. Amănuntele nu mă interesează prea mult. (ieşind, către Stela): Nu uita. Tandreţe şi fidelitate.

STELA: Tandreţea e tandreţe. Fidelitatea e un raport. Nu am precizat dacă fidelitatea trebuie să fie absolută sau relativă. Şi cum pe lumea asta totul e relativ, mai vorbim, iubire… Rodolfo! Tu nu ai nimic de spus?

RODOLFO: Ai vorbit tu destul. Pentru amândoi.

STELA: Iubitule…

STENOGRAFUL(aproape disperat): Nu uitaţi! Eu notez tot. Atenţie la ce vorbiţi! Ştiţi foarte bine că nu îmi pot încălca principiile.

STELA: Nu-mi pasă. O femeie îndrăgostită trece peste orice primejdie.

RODOLFO: Chiar şi peste propria ei iubire?

STELA: Ce vrei să spui?

RODOLFO: Ce pot să mai spun: eşti cerută în căsătorie în faţa mea, accepţi atât de uşor… pui chiar condiţii… şi pe urmă vrei să te mai iubesc!

STELA: Evident. Căsătoria am făcut-o pentru noi. Arturo M e soţul, tu … iubitul meu. Cine e înşelat întotdeauna: soţul sau amantul ? Arturo M e putred… de bogat… mă iubeşte… de vreme ce m-a cerut în căsătorie… se mulţumeşte cu puţin… de ce crezi că îmi cere orice,  în afară de iubire?  Arturo M ştie că inima mea e dată ţie, Rodolfo. E bătrân, iubitule! E inteligent, e prea inteligent… te va accepta… tacit desigur. Îi voi da tandreţea pe care şi-o doreşte atât de mult…

RODOLFO: A cerut şi fidelitate…

STELA: Îi voi fi fidelă atât cât pot… iubirea noastră va fi secretă.

RODOLFO: Ştii definiţia secretului?

STELA: Nu!

RODOLFO: Secretul e un lucru… pe care nu-l ştie nimeni ! Or secretul nostru e cunoscut de cel puţin trei persoane: tu, eu şi Dan.

STELA: Dan nu mă va trăda. Nu-i aşa, Dane?

DAN: Dan nu mă va trăda. Nu-i aşa, Dane?

STELA: Nu fi tâmpit. Fără tine, Arturo M nu va şti niciodată adevărul!

DAN: Nu pot să fac nimic:  scrisul m-a îmbolnăvit… nu mă pot opri… sunt ca o placă de ceară pe care se imprimă o amprentă. Ca o dischetă… ca un CD… nu mă pot proteja nici pe mine, darămite pe alţii…

STELA: Eşti tâmpit; e atât de uşor să ascunzi adevărul!

DAN: Dacă ai noroc şi Arturo M nu-mi cere stenograma… ai scăpat… dacă nu…

STELA: Nu-mi pasă. O femeie îndrăgostită trece peste orice primejdie.

RODOLFO:Triunghiul e cea mai stabilă figură geometrică. Acum suntem trei: eu, tu şi Arturo M. Situaţia e clasică. Numai că nu îmi dau seama cine e încornoratul: eu sau Arturo M? Să-ţi înşeli soţul e primejdios, poate laş, aventuros, cinic, poate chiar imoral. Să-ţi înşeli amantul e monstruos, e josnic, e incalificabil. Mi se pare că totul evoluează sau eşuează ca într-o telenovelă ieftină nereuşită…

ARTURO M (intrând): Dane, vreau stenograma…

STELA: Te urăsc. Te urăsc sincer.

RODOLFO: Şi asta e o replică dintr-o telenovelă…

ARTURO M: Stela, vezi puşca asta? E adevărată. Trage cu gloanţe cât se poate de reale. Vânătorul din mine ar avea tot dreptul să-ţi ia viaţa. De obicei, pentru trădare eşti condamnat la moarte. Şi nu e vorba de o trădare abstractă…cum e trădarea de ţară… e concretă. Mi-ai jurat fidelitate şi tandreţe. M-ai trădat.

STELA: Ţi-ai închipuit o clipă că voi fi a ta? Pentru ce? Pentru nişte bani… putregaiuri ca şi tine…

ARTURO M (schimbându-şi atitudinea): Excelent, Stela! Eşti o mare actriţă. Asta vreau de la tine. Piesa asta… care se scrie odată cu replicile noastre…voastre… care este un prezent continuu… este adevărata mea capodoperă. Dacă ar reuşi să retrăim ceea ce deja am trăit! Să rostim ceea ce deja am rostit!  Să dăm impresia  acută de real! Trăim prea mult în virtual. Lumea s-a săturat să tot mimăm realitatea… falsul se simte… avem nevoie de autentic!  Simt că piesa asta devine, este o capodoperă. Unde e Directorul să-i spun şi lui cât sunt  de mulţumit…

DAN (uitându-se pe notiţe): Până la urmă totul e ficţiune. Sau poate totul e real. Mărturisesc că mi-e foame. Şi sete. Mă duc să aduc ceva de-ale gurii. S-a dus după ceva de-ale gurii. Trebuie să se întoarcă.

ARTURO M: Perfect. Dane, stenograma.

DAN: Tandreţea e tandreţe. Fidelitatea e un raport. Nu am precizat dacă fidelitatea trebuie să fie absolută sau relativă. Şi cum pe lumea asta totul e relativ, mai vorbim, iubire… Rodolfo! Tu nu ai nimic de spus? Ai vorbit tu destul. Pentru amândoi. Iubitule… Nu uitaţi. Eu notez tot. Atenţie la ce vorbiţi! Ştiţi foarte bine că nu îmi pot încălca principiile. Nu-mi pasă. O femeie îndrăgostită trece peste orice primejdie. Chiar şi peste propria ei iubire? Ce vrei să spui? Ce pot să mai spun: eşti cerută în căsătorie în faţa mea, accepţi atât de uşor… pui chiar condiţii… şi pe urmă vrei să te mai iubesc! Evident. Căsătoria am făcut-o pentru noi. Arturo M e soţul, tu … iubitul meu. Cine e înşelat întotdeauna: soţul sau amantul ? Arturo M e putred… de bogat… mă iubeşte… de vreme ce m-a cerut în căsătorie… se mulţumeşte cu puţin… de ce crezi că îmi cere orice în afară de iubire?  Arturo M ştie că inima mea e dată ţie, Rodolfo. E bătrân, iubitule! E inteligent, e prea inteligent… te va accepta… tacit, desigur. Îi voi da tandreţea pe care şi-o doreşte atât de mult… A cerut şi fidelitate… Îi voi fi fidelă atât cât pot… iubirea noastră va fi secretă. Ştii definiţia secretului? Nu!

Secretul e un lucru… pe care nu-l ştie nimeni ! Or secretul nostru e cunoscut de cel puţin trei persoane: tu, eu şi Dan. Dan nu mă va trăda. Nu-i aşa, Dane? Dan nu mă va trăda. Nu-i aşa, Dane. Nu fi tâmpit. Fără tine, Arturo M nu va şti niciodată adevărul! Nu pot să fac nimic:  scrisul m-a îmbolnăvit… nu mă pot opri… sunt ca o placă de ceară pe care se imprimă o amprentă. Ca o dischetă… ca un CD… nu mă pot proteja nici pe mine, darămite pe alţii… Eşti tâmpit; e atât de uşor să ascunzi adevărul! Dacă ai noroc şi Arturo M nu mi cere stenograma… ai scăpat… dacă nu… Nu-mi pasă. O femeie îndrăgostită trece peste orice primejdie. Triunghiul e cea mai stabilă figură geometrică. Acum suntem trei: eu, tu şi Arturo M. Situaţia e clasică. Numai că nu îmi dau seama cine e încornoratul: eu sau Arturo M? Să-ţi înşeli soţul e primejdios, poate laş, aventuros, cinic, poate chiar imoral. Să-ţi înşeli amantul e monstruos, e josnic, e incalificabil. Mi se pare că totul evoluează sau eşuează ca într-o telenovelă ieftină nereuşită…Dane, vreau stenograma…Te urăsc. Te urăsc sincer. Şi asta e o replică  dintr-o telenovelă…Stela, vezi puşca asta? E adevărată. Trage cu gloanţe cât se poate de reale. Vânătorul din mine ar avea tot dreptul să-ţi ia viaţa. De obicei, pentru trădare eşti condamnat la moarte. Şi nu e vorba de o trădare abstractă… cum e trădarea de ţară… e concretă. Mi-ai jurat fidelitate şi tandreţe. M-ai trădat. Ţi-ai închipuit o clipă că voi fi a ta? Pentru ce? Pentru nişte bani… putregaiuri ca şi tine… Excelent, Stela. Eşti o mare actriţă. Asta vreau de la tine. Piesa asta… care se scrie odată cu replicile noastre…voastre… care este un prezent continuu… este adevărata mea capodoperă. Dacă ar reuşi să retrăim ceea ce deja am trăit! Să rostim ceea ce deja am rostit!  Să dăm impresia acută de real! Trăim prea mult în virtual. Lumea s-a săturat să tot mimăm realitatea… falsul se simte… avem nevoie de autentic!  Simt că piesa asta devine, este o capodoperă. Unde e Directorul să-i spun şi lui cît sunt  de mulţumit. Pînă la urmă totul e ficţiune. Sau poate totul e real. Mărturisesc că mi-e foame. Şi sete. Mă duc să aduc ceva de-ale gurii. S-a dus după ceva de-ale gurii. Trebuie să se întoarcă. Am o senzaţie stranie: parcă aud un ecou… undeva între urechi. S-a dus după ceva de-ale gurii. Trebuie să se întoarcă.

(intră trei terorişti)

TERORISTUL ŞEF: Mâinile sus! Culcat! Culcat, n-auzi? Culcat! Dumnezeii…!

Culcat! Cu faţa la podea! Mâinile la spate! Nu mişca! Trag!

TERORIST 1: Nu mişcă nimeni!  Rămâneţi aşa… altfel vă zbor creierii!

TERORIST 2: Culcat! Mâinile la spate! Faţa la podea! Nu mişcă nimeni!

TERORISTUL ŞEF: Acum putem discuta calm. Nu-mi doresc deocamdată incidente… Din acest moment consideraţi-vă ostateci. Vorbiţi numai când sunteţi întrebaţi!

(va urma)

Lucian Strochi