O carte neobişnuită publică la editura PIM din Iaşi Natalia Rusu din Roman: DIN AMINTIRILE UNEI OCTOGENARE. Cartea este un amestec de bieldungsroman, de memorii, cu acte şi date oficiale, o spovedanie, plină de consideraţii despre istoria Basarabiei şi a României, de aprecieri despre personalităţi istorice sau conjuncturale.

O carte aparţinând picarescului, excelent tratat şi ilustrat, cu pelegrinări din Elada până în Siberia, din Chişinău până la Timişoara.

O carte ecumenică despre greci, evrei, armeni, ruşi, români, şvabi, ucraineni. O carte întinzându-se pe un secol, nu de singurătate, ci extrem de populat, cu un arbore genealogic imposibil de urmărit, o adevărată pădure.

O carte semănând cu ORA 25 a lui Virgil Gheorghiu, cu personaje traversând mereu graniţe şi vămi, istorice sau vremelnice, rămânând consecvenţi cu timpul în timp ce istoria îi trădează, cu rapturi teritoriale, cu războaie, cu acte de sadism inimaginabil, cu genocide, dar şi cu momente de reală compasiune, înţelegere, demnitate, frumuseţe morală, spirit de sacrificiu.

Alte opere similare: Kafka –PROCESUL (sunt multe situaţii absurde), Soljeniţân – O ZI DIN VIAŢA LUI IVAN DENISOVICI (tonul cărţii e liniar, senin, fără crispări sau amplitudini emoţionale) sau chiar PĂDUREA SPÂNZURAŢILOR a lui Liviu Rebreanu.

Incredibile sunt migraţiile, deplasările de populaţii, mişcările de trupe, de funcţionari, de civili, de copii.

Este cea mai adevărată carte despre Basarabia şi despre românii din Basarabia, pe care am citit-o.

O Basarabie văzută ca fiind un creuzet de etnii şi civilizaţii. O carte non-eroică, dar, tocmai din această cauză, impresionantă. Impresionante – imaginile dinamice, tandre, învăluite într-un uşor aer nostalgic, misterios ale unor oraşe precum Tighina, Cimişlia, Chişinăul. Personajele sunt în general intelectuali: învăţători, profesori, avocaţi, judecători, notari, directori, primari, ofiţeri, şefi de gară, oameni de afaceri, oameni politici. Lucrurile evocate nu sunt neapărat noi, dar aglomerarea lor este teribilă, iar adevărurile adesea incomode.

O uriaşă saga a mai multor familii hibride, cu multe femei emancipate, luminoase, frumoase. Se moare mult în această carte (numai în familia autoarei mor 9 membri la un moment dat!): de tifos, de glonţ, de scarlatină, de foame, de frig, de dor, de scârbă, de dragoste de ţară. Se trăieşte intens, plenar: oamenii iubesc viaţa, jocurile, băutura, discuţiile aprinse, demnitatea, religia. Urăsc cu fervoare şi dispreţuiesc maiestos.

Se spun lucruri incomode despre fiecare etnie, dar tonul general e unul cordial, comprehensiv. Familia e celula societăţii dar nu pe relaţia soţ-soţie (aici se înregistrează destule sincope), ci pe relaţia verticală părinte – copil. Această relaţie e magistral surprinsă în carte: de la dragostea stângace, timidă, până la dragostea aproape metafizică. Istoriei trădătoare, complicate, ezitante, inconsecvente, i se verticalitatea generaţiilor, ideea de continuitate şi eternitate.

Tonul cărţii e adesea sec, stilul pare ştiinţific, de manual de istorie. Observaţiile autoarei sunt însă scăpărătoare, pline de ironie, de umor, de seninătate. E un joc cu multe măşti şi cu un singur chip: al autoarei.

Cartea mai are un merit: deşi are adesea aparenţa unor memorii, autoarea nu se autofocalizează, nu apare niciodată în cea mai favorabilă lumină. Există o polifonie şi o poliimagie a vocilor şi a portretelor, învăţată poate de la Dostoievski, multe personaje în relaţia cu vocea auctorială par mult mai vocale şi mai logice.

Cartea e traversată de un impresionant suflu epopeic, comparabil în literatura noastră doar cu remarcabila carte a lui Constantin Stere – ÎN PREAJMA REVOLUŢIEI.

Sunt convins că această carte ar merita un film. S-ar vedea atunci mai limpede, mai convingător, valoarea de document, dar şi de act artistic, al acestei cărţi singulare.

Lucian Strochi