Maxima zilei: Încă nu m-am dumirit dacă timpul e un mare meşter sau un mare artist.

Înainte se declamau predicile în deşert. Acum se declamă pe stadioane. Adică tot în deşert.

Încă nu e clar dacă greşelile ne orbesc sau suntem deja orbi când săvârşim o greşeală.

Încă nu ştiu dacă realitatea este o iluzie permanentizată sau iluzia este o realitate fulgurantă.

Începutul monologului se face cu formula: „nu-mi spune tu mie…”

Înfrângerile – şi nu victoriile – m-au făcut să câştig până la urmă războiul cu mine.

Înjurătura poate fi şi ea o figură de stil.

Înotătorul se îneacă în torentul râului, iar intelectualul în torentul citatelor.

Înotul a ca un mers prin apă. Numai că îţi foloseşti şi mâinile (din gândirea unui copil)

Întâmplarea a făcut atâtea celebrităţi, încât i s-ar cuveni ei o statuie.

Întotdeauna după două puncte urmează ceva. După un punct nu mai urmează nimic.

Întotdeauna e mai greu să asculţi adevărul decât minciuna.

Întotdeauna în dosul vorbelor se ascunde ceva.

Întotdeauna începem mai multe lucruri decât terminăm.

Întotdeauna mai poţi pune câte o legumă în ciorbă.

Întotdeauna suma părţilor e mai mare decât întregul. De exemplu, o oglindă spartă.

Între a fi jucător sau arbitru, prefer să fiu spectator.

Între admiraţie şi stimă sunt vreo patruzeci de ani.

Între arte şi ştiinţe, credinţa şi putinţa.

Între democraţie şi dictatura proletariatului nu există o contradicţie între termeni.

Între egoism şi eroism prăpastia nu e aşa de mare pe cât se crede.

Între ieri şi mâine, mirarea zilei de azi.

Între înţelept şi prost e o legătură veche: înţeleptul o face uneori pe prostul, iar prostul o face întotdeauna pe înţeleptul.

Între mine şi o maimuţă sunt 98 la sută de asemănări. Şi care ar fi deosebirile?

Între o blondă voluptoasă şi o brunetă focoasă, prefer o şatenă intensă.

Între o femeie care îţi spune că e moartă după tine şi alta care îţi spune că ar vrea să trăiască toată viaţa cu tine,   alege-o pe a doua. Sau încearcă o a treia opţiune.

Între prieteni şi duşmani, linia de demarcaţie e adesea extrem de subţire.

Între rugă şi linguşire nu există o linie de demarcaţie fermă.

Între stat şi cetăţean trebuie să fie o relaţie biunivocă. Din păcate există o relaţie univocă sau, şi mai rău, una de constelaţie.

Între un ignorant şi un semidoct, prefer ignorantul. Între altele, acesta s-ar putea să şi tacă.

Lucian Strochi