Geografie lirică: Olanda (7)
Amsterdam
Oraş-port în Olanda septentrională şi capitala oficială a ţării, Amsterdamul este aşezat pe ţărmul de sud-est al lui IJselmerer, la 16, 5 km de IJmuiden.
Cel mai mare oraş al Olandei, cu peste 866.000 de locuitori.
A fost supranumit Veneţia Nordului de către italianul Luigi Guicciardini.
Peste 100 de canale şi 600 de poduri, numeroase construcţii pe piloni.
Cel mai important centru de şlefuire a diamantelor din întreaga lume.
Întreprinderi constructoare de maşini (avioane, nave), echipament electrotehnic, uzine chimice de îngrăşăminte, fabrici textile, de prelucrare a lemnului, industrie alimentară.
Sediu al 35 de bănci, al unei burse renumite.
Este legat de toate regiunile ţării printr-un sistem complex de canale, căi ferate, şosele.
Mic port pescăresc în secolul al XII-lea, Amsterdamul devine membru al Ligii Hanseatice în 1358, pentru ca în secolul al XV-lea să intre în conflict cu ea.
Drept urmare, Amsterdamul se orientează spre rutele din sud, corăbiile sale făcând comerţ cu mirodenii la Lisabona, în arhipelagurile Moluce sau în Antile.
Corsarii din Amsterdam nu ezitau să atace în largul coastelor Marocului galioanele spaniole care se întorceau pline cu aurul Lumii Noi.
Apariţia Companiilor (Indiilor Orientale-1602, Nordului-1614, Levantului-1614, Indiilor Occidentale-1621) ilustrează avântul comerţului, olandezii fiind supranumiţi în Evul Mediu „cărăuşii mărilor”.
Concurenţa oraşelor port britanice şi chiar a Rotterdamului, precum şi blocada continentală din 1806 a lui Napoleon Bonaparte duc la decăderea comerţului său maritim, care va reînvia îndeosebi „solidei armături bancare”.
Amsterdamul este legat de Marea Nordului prin Noordzeekanaal şi Nordhollanschkanaal, iar de Rin prin Amsterdam-Rijnkanaal, în port intrând anual peste 10.000 de nave.
Important centru cultural al Europei. Peste 1.500.000 de vizitatori anual.
Numeroase monumente: Palatul regal de J. van Campen (secolul al XVII-lea), Oude Kerk în stil goric şi renascentist, Nieuwe Kerk (sec. XV-XVII), primăria (sec. XVI), sinagoga portugheză (1675), universităţi, biblioteci, edituri, muzee (Rijkmuseum, Stedelijk (Muzeul Artei contemporane), Muzeul Van Gogh, casa lui Rembrandt (artistul a trăit în ea din 1630 şi până la moarte).
Pentru Amsterdam avem alocate două zile neconsecutive. În prima zi vom vizita Rijkmuseum, Stedelinkmuseum şi vom fi oaspeţii lui Lisan şi Joost, fiica şi ginerele lui Henk (şi bineînţeles ai lui Tycho); la a doua revenire vom vizita muzeul van Gogh, ne vom plimba pe poduri de-a lungul canalelor, încercând să ajungem în Dam. Vom vedea şi Piaţa cu flori, precum şi alte puncte de atracţie. Seara vom lua masa la un restaurant indian.
Plecăm din Rotterdam cu trenul. Renunţăm la maşină din două motive: conform programului de olandeizare pe care mi l-au fixat Rodica şi cu Henk, trebuie să cunosc cât mai mult (inclusiv mijloacele de transport); al doilea motiv este dificultatea găsirii unui loc de parcare convenabil în Amsterdam, precum şi pericolul unui ambuteiaj.
Luăm bilete la clasa a doua. Biletele sunt destul de scumpe. Trenul este însă curat şi confortabil, deşi suntem într-un tren cursă, e drept cu viteză de accelerat; călători destui, dar tăcuţi. Staţionăm câteva minute bune în Utrecht Centraal, dar ajungem la timp în Amsterdam Amstel. Ne urcăm în tramvai şi ajungem la Lisan. Bem o cafea, fac cunoştinţă cu Tycho, un olandez brav, de 14 luni, stabilim traseul: împreună cu Rodica şi Henk la Rijkmuseum, apoi singur la Stedelijk Museum. Tot singur mă voi întoarce la Joost şi Lisan.
Luăm tramvaiul câteva staţii (destule). Traversăm şi intrăm pe ceea ce am putea numi bulevardul muzeelor. Pe distanţă de câteva sute de metri trei dintre cele mai importante muzee ale lumii: Van Gogh, Stedelijk, Rijkmuseum. La van Gogh e o coadă de câteva zeci de metri. Ne interesăm dacă sunt probleme cu biletele. În fond e vorba şi de comemorarea a 150 de ani de la naşterea pictorului şi e firesc să crească brusc cererea… Nu, nu sunt nici un fel de probleme…
Prima impresie pe care mi-o produce Rijkmuseum nu este una dintre cele mai favorabilă. Clădirea este greoaie, seamănă cu o gară (chiar cu Gara de Nord din Bucureşti), muzeul pare a fi dominat de expoziţia temporară (între 7 martie şi 25 mai 2003 a lui Henrick Goltzius (1558-1617) pictor manierist, grafician abil. Muzeul găzduieşte 160 de lucrări ale artistului.
Prima impresie nu durează însă prea mult. Rând pe rând, pânzele semnate de pieter aertsen, Jan van Scorel, Cornelis Cornelisz, Hendrick Averkamp, Pierre Lastman, Claes Cornelisz Moyaert, Gerard van Honthorst, Esaias van de Velde, Frans Hals, Rembrandt Harmen van Rijn, jan steen, jacob van ruisdael, gerard dou, gerard ter borch, Gabriel Metsu, Vermeer din Delft, J. Israëls (şi am reţinut numai numele artiştilor olandezi, mulţi dintre ei născuţi chiar la Amsterdam!) defilează ameţitor prin faţa ochilor tăi. E aici întreg secolul de aur olandez, o istorie pictată a Olandei: morile de vânt, cerurile inegalabile ale peisajului olandez, iernile friguroase, corăbiile gata să acosteze, portrete admirabile, înconjurate de acea aură luminoasă pe care a impus-o Rembrandt, o extraordinară lume a instrumentelor muzicale, florilor, fluturilor, a strugurilor, a merelor, a rodiilor, a brânzeturilor, a peştilor, a naturii statice, lumi fantastice, culori sumbre, cu nori plumburii, gravizi de ploi gata să cadă, culori deschise, aproape spectrale. Neavând de redat o aristocraţie plină de ifose, îngheţată în poze stereotipe (ca cea din Franţa, Spania sau chiar Anglia), neezitând să picteze şi omul simplu, precum şi scene de familie sau de grup, neilustrând prea mult scenele mitologice sau cele biblice (a se compara cu pictura italiană, de exemplu), pictorul olandez pare mult mai realist, mult mai uman, mult mai modern. Se stă la coadă la Vermeer, la toate lucrările sale: o răzbunare postumă a pictorului considerat atâta vreme „mic maestru”. E coadă şi la Rondul de noapte, desigur, Rembrandt rămâne un mare maestru, dar cred că Vermeer e vedeta la Rijkmuseum, deşi în acest muzeu se află doar Străduţa, Lăptăreasa, Scrisoare de dragoste.
(Sunt nevoit să deschid o paranteză, nu atât pentru insolitul anecdotei, cât pentru a elogia un patriot olandez: pe pictorul H. van Meergeren. Nu-i veţi găsi numele în dicţionarele de artă printre marii artişti, deşi a fost un pictor de un talent excepţional. Dar van Meergeren şi-a sacrificat talentul extraordinar, pentru a proteja creaţia unor mari artişti, în primul rând pe Vermeer. Neştiut de nimeni, a pictat falsuri semnate Vermeer şi a fost chiar acuzat de compatrioţi că a vândut mareşalului Goering, pretins mare cunoscător de artă, în 1945, Femeia adulteră. A urmat un proces celebru şi van Meergeren s-a apărat susţinând că atât acel tablou, cât şi operele Cina cea de taină, achiziţionată de van Beuningen, Pelerinii din Emaus, cumpărată de muzeul Boymans din Rotterdam în 1937, precum şi alte patru pânze îl aparţin de facto, fiind pictate chiar de el!
Şi-a demonstrat nevinovăţia, pictând cu martori câteva tablouri pe care specialiştii le-au atribuit altor pictori celebri. Războiul nu se poartă numai cu arme albe sau de foc…)
Impresionantă este şi educaţia pentru/prin artă pe care o practică olandezii. Muzeul e invadat de cete de copii, fiecare cu un caiet şi un creion în mână. Caietele sunt speciale: reproduc parţial tablouri celebre. Copilul trebuie să găsească liniile lipsă, culoarea absentă şi să completeze tabloul. În acest fel el e obligat să intre în intimitatea tabloului, nu să treacă nepăsător pe lângă el. De altfel i-am găsit pretutindeni în muzeu, în toate ipostazele posibile: în picioare, în genunchi, pe burtă, pe spate, gesticulând, hârjonindu-se, gălăgioşi, neastâmpăraţi. Dar toţi aveau temele făcute…
Intru în Stedelijk Museum. Deţine peste 100.000 de piese, începând cu 1850 şi până în prezent. Lume mai puţină, dar la fel de curioasă.
Imediat cum intri pe stânga, câteva scene erotice, cu câteva cupluri făcând dragoste. Cinci personaje din tuburi de neon, aprinzându-se ritmic, sugerează actul sexul, destul de neortodox. Tehnică ultramodernă, digitală, poţi să comanzi tactil, printr-o simplă apăsare pe o imagine, comentariul avizat la un tablou sau altul. afli totul despre datare, tehnică, cromatică, istoria tabloului, preţurile succesive cu care a fost achiziţionat. Mult Mondrian, dar şi Chagal, Matisse, Malevici, Kandinski, Pollock.
Să ne oprim puţin asupra lui Pieter Cornelis Mondriaan, numit Piet Mondrian (Amersfoort-1872- New York-1944) părintele de necontestat a neoplasticismului, cel care a ridicat pătratul la rang de religie.
Influenţa sa asupra artei americane contemporane a fost una decisivă, după stabilirea sa în Statele Unite în 1940. Adept al liniei pure, refuzând unghiul drept şi curba, Mondrian reprezintă în pictură ceea ce a reprezentat Brâncuşi pentru sculptură. Intransigenţa lui Mondrian este una proverbială: în 1924 Piet Mondrian renunţă la calitatea sa de membru al mişcării De Stijl, când, într-o scrisoare patetică şi lucidă, adresată prietenului său Teo van Doesburg îi motivează această ruptură: acesta introdusese într-unul din tablourile sale o… diagonală. Această abatere era o erezie în cadrul cartezianismului pur propriu neoplasticismului. „După corecţia ta arbitrară a neoplasticismului, mă văd nevoit să-mi întrerup toată colaborarea.”
Nu era un moft al lui Mondrian: gestul lui van Doesburg semăna cu modificarea unui semn sau a unui simbol într-o ecuaţie matematică.
Alături de Kandinski şi de Malevici, Mondrian este părintele artei abstracte. Dar nici unul din pictorii care l-au urmat sau cei care l-au premers nu a dovedit o asemenea puritate teoretică şi consecvenţă artistică.
Pătratele sale magice conţin înţelepciunea kabalei, iar culorile sale, roşu, galben, albastru sunt culori spectrale.
Mondrian nu putea fi decât olandez: severitatea cu care îşi împarte ogorul pictural, rigoarea sa, încăpăţânarea sa amintesc de olandezul simplu, cel care smulge mării fiecare metru pătrat de pământ.
La fel ca un ţăran olandez, Mondrian răpeşte irealităţii ţinuturi noi, propunând noi secţiuni de aur.
Asimetriile sale au influenţat decisiv şi arhitectura olandeză, tehnica şarpantei sau a mansardei.
Din New York Mondrian face un nou New Amsterdam, recolonizându-l de data aceasta definitiv, prin artă.
Ajung acasă la Lisan şi Joost, pe Holendrechtstaag nr. 31. Stăm la masă. Multă veselie. Sunt tineri, ambii realizaţi profesional (medici), aşteaptă un al doilea copil, mâine se vor muta într-o casă nouă, casa lor, mult mai aproape de centrul Amsterdamului.
Merită să discutăm puţin despre casa olandeză. Mai întâi despre preţuri: preţurile sunt pipărate, ajungând până la 800.000 de euro, dar găseşti cam acelaşi fel de casă şi la 100-150.000 de euro. Contează enorm oraşul şi zona, posibilitatea de a avea un serviciu bine retribuit. Cele mai mari preţuri le găseşti în oraşele mari, în primul rând la Amsterdam şi în Zeelanda. Mult mai mici sunt preţurile în afara cercului aglomeraţiei urbane. Numai că sistemul de creditare permite unei familii tinere să achiziţioneze şi o proprietate la 6-800.000 de euro. Îi va plăti în 25 de ani…
Pentru un olandez importantă e proprietatea, nu casa propriu-zisă.
Orice casă începe cu o mică grădină, acolo unde fantezia olandezului se dezlănţuie şi nu e concurată decât de cea a japonezului.
Pe doar câţiva metri pătraţi vei găsi arbuşti, flori de toate mărimile şi culorile, pietre măiestrit aranjate, piese de grădină (o imitaţie de fântână, o roabă de dimensiuni liliputane, păsări de plastic sau de metal, pitici, păpuşi etc.).
Urmează casa propriu-zisă, cu un antret minuscul, apoi spre stânga sau spre dreapta o uşă care îţi permite accesul în sufragerie. Tot din antret urcă scările, extrem de înguste, exact cât să permită uni singur om accesul la etaj. Uneori scările maschează o mică toaletă.
Sufrageria este imensă, cel mai adesea dublă, împărţită strategic: într-o parte se găsesc câteva fotolii comode, aparatură electronică: un televizor o combină muzicală, colecţia de discuri, CD-uri, biblioteci, surprinzător de bine organizate, cuprinzând dicţionare, albume de artă, literatură de specialitate, literatură dedicată călătoriilor, inclusiv discuri şi hărţi, literatură beletristică, videocasete, aparate de proiecţie, o masă pentru cafea sau băuturi răcoritoare sau alcoolice; în cealaltă parte se află masa, scaunele, alte câteva elemente de mobilier, vitrine adăpostind porţelanuri sau cristale, tablouri originale (foarte multă grafică, de cea mai bună calitate), obiecte exotice, amintind de Olanda colonială sau de călătoriile turistice ale gazdelor.
Bucătăria este discretă, extrem de performantă prin aparatura electrocasnică.
Tot la parter mai găseşti un duş şi uneori o debara.
La etaj vei găsi dormitoarele, cu paturi duble cel mai adesea, camerele de lucru şi chiar câte o cameră de relaxare, precum şi camera copiilor.
Copiii sunt însă peste tot, nu au nici un fel de interdicţii, după cum şi adulţii fumează fără vreo jenă în prezenţa lor. Copiii sunt crescuţi extrem de liber, nu sunt însă râzgâiaţi sau obraznici. Se obişnuiesc repede cu orice musafir şi când se plictisesc, părăsesc camera fără vreo reticenţă.
Din sufragerie se ajunge uşor în adevărata grădină: acolo olandezul îşi cultivă copacii, florile, legumele, se odihneşte, face baie în piscină (dacă are), se plimbă pe alei.
Singura deosebire între o casă de la ţară şi una de la oraş e faptul că adesea casa de la ţară e înconjurată de un pătrat magic de apă, lat de un metru sau doi, cu o apă extrem de limpede, în care vei vedea adesea peşti. atunci maşinii şi bicicletelor se mai adaugă obligatoriu şi o barcă, de dimensiuni respectabile, cu care olandezii cară totul, inclusiv cabaline sau bovine.
Pentru case se foloseşte, în egală măsură, piatra şi lemnul.
La oraş frapează ferestrele, totdeauna fără perdele, impecabil de curate, cu geamuri enorme. De pe trotuar vezi totul în interior, dar cred că olandezii sunt mai puţin interesaţi decât străinii să ştie ce are vecinul în sufragerie.
O concurenţă nemiloasă se poartă însă pentru mica grădină din faţa casei. Acolo fiecare se vrea cât mai original, cu o compoziţie cât mai interesantă.
(Casa pe care am descris-o, imaginară desigur, este, cred, tipică pentru peste 90 la sută dintre cazuri).
Ne întoarcem la Rotterdam. E noapte. Multe lumini; înconjurăm inima verde a Olandei.
(va urma)
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.