Prin bunăvoinţa Institutului Slovac din Bucureşti, personal a doamnei Anna Novotna, Directoarea acestui institut, pietrenii au avut ocazia să admire, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, expoziţia uni pictor slovac, Jaroslav Uhel, după ce acelaşi public se întâlnise cu un an în urmă, cu arta unui alt artist din Slovacia, Ştefan Prukner-Bartusek.

Jaroslav Uhel s-a născut la 18 ianuarie 1954 în Paludska, un cartier al oraşului Liptovsky Mikulas. În 1977 termină cursurile Academiei de Arte Plastice din Banska Bystrica, după ce, la Erfurt, în Germania, urmase un stagiu de pregătire în 1975.

După autodizolvarea Uniunii Artiştilor Plastici din Slovacia, în 1989, devine membru al Uniunii Plasticienilor din Slovacia, iar din 1995 şi membru al Societăţii Slovace Ex libris. Din 1996, este şi membru al Adunării Artistice Slovace din Bratislava.

Jaroslav Uhel este un artist complex, indiferent parcă la tehnica folosită, abordând cu egală uşurinţă şi cu acelaşi succes designul grafic, ilustraţia de carte, de reviste, afişul, valorificând „spaţii de arhitectură”, pictura în ulei de mari şi medii dimensiuni.

Are expoziţii personale şi de grup în Slovacia, Cehia, Ungaria,Turcia, Croaţia, Polonia, Germania, România.

Lucrările sale pot fi găsite în colecţii particulare din Marea Britanie, Germania, Polonia, SUA, Canada, Grecia, Cehia, Slovacia.

Jaroslav Uhel trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în oraşul natal, Liptovsky Mikulas.

Expoziţia de la Piatra-Neamţ se poate numi, provizoriu, Peisajul de zi cu zi. Titlu derutant, întrucât artistul slovac refuză realul gata preparat de către natură, interpretându-l, metamorfozându-l, propunându-ne o întâlnire dintre real şi vis, dintre fenomene şi iluzii, o lume paralelă între două lumi paralele. Efectul nu e ca acela dintre două oglinzi, aşa cum     ne-am fi aşteptat, Uhel înlocuind fizica cu metafizica, fantezia sa creatoare aburind suprafaţa indiferentă a oglinzii, spaeculum devenind spectacol.

De aici începe, de fapt, generozitatea artistului, spectatorul devenind, din privitor, martor şi coparticipant la un act sacru sau care se sacralizează într-o lilială năpârlire.

Peisajul devine sugestie, aluzie, stare între două stări, timp activ, acţiune pură, staticul pictural fiind înlocuit de un timp în acţiune, de un efect aproape cinematografic.

Iluzia este însă lucidă şi nu doar convenţională şi conjuncturală, ca în basm.

Absent ca obiect, omul devine subiectul tuturor compoziţiilor, peisajul nefiind altceva decât proiecţia sa spiritualizată.

Nu e vorba doar de un raport conciliat dintre suflet şi raţiune într-o coagulare Rapidă, ci de o stabilizare a unei emoţii sau a unui gând,prin intermediul unei figuri geometrice sacralizate: triunghiul, cea mai stabilă figură, refuzând logica paralelogramului, este atât un simbol al trinităţii creştine, al Sfintei Treimi, cât şi o figură a unei moralităţi dinamice: în spaţiul slav – de exemplu – trinitatea se poate numi triunghiul Vera – Nadejda – Liubovi (Adevăr – Speranţă – Iubire), nume de iubite, dar şi ale iubirii, ale unui raport care, în traducerea literară şi literală, ar duce la formulări filosofice precum: Adevărul este Speranţa Iubirii sau Adevărul este Speranţă şi Iubire; Speranţa este Adevăr şi Iubire sau Speranţa este Adevărul Iubirii, Iubirea este Adevărul Speranţei sau Iubirea este Speranţă şi Adevăr.

Meritul major al lui Jaroslav Uhel este acela de a plasticiza şi concretiza aceste mesaje care, prin forţa viziunii sale, devenind revelaţii.

Evident, în plastica sa sunt posibile şi alte decodări, triada – triunghi putându-şi schimba elementele în Supunere – Curăţenie – Sărăcie sau Onestitate – Căldură – Măreţie, Energie – Idee – Pace.

N-aş vrea să se creadă însă că pictura artistului slovac e doar un a conceptuală, că sentimentul este doar unul vectorial, precis şi dirijat ca o rază laser.

Uneori pictura lui Uhel este una polemică: un Iisus Hristos răstignit este înconjurat de alb,     categoric un simbol al curăţeniei, al nevinovăţiei, al inocenţei. Dar dacă omul nu este vinovat de jertfa Mântuitorului, atunci cine? Să fie chiar Ziditorul vinovat?

Întrebări la care, ca orice artist mare, Jaroslav Uhel nu răspunde, căci rostul artei e acela de a pune întrebări, nu de a răspunde la ele.

Picturile lui Uhel se „citesc” de jos în sus, într-o revelaţie, ca într-o rugă.

Jaroslav Uhel pictează cu tăceri. Din când în când, ele devin asurzitoare.

Lucian Strochi