O plăcută surpriză a însemnat pentru pietreni întâlnirea cu grafica Marinelei Boicu. Artista din Iaşi expune la Galeriile Lascăr Vorel grafică alb negru şi grafică color, ba chiar şi acuarelă.

Propunerile artistei sunt interesante, punctul de plecare fiind creaţia Ligiei Macovei sau ale Tiei Pelz, Marinela Boicu deosebindu-se totuşi de acestea prin complexitatea compoziţiei, prin ambiguitate, prin valorificările interţeserilor dintre linii.

Spre deosebire de alţi artişti, Marinela Boicu nu evită ca motiv artistic, plastic omul. Dimpotrivă asistăm nu o dată la suprapuneri, aglomerări incredibile, un instinct gregar exacerbat (Veşti). Se merge până acolo încât omul redus evident în dimensiuni poate deveni un simplu element decorativ, franjuri pentru suprafeţe mai ample.

Diversitatea tematică este incredibilă, de la un fluture cu aripi oameni la frunza de gingo biloba, atât de unică (Gingo Biloba).

Aceste metamorfoze îngheţate îi plac artistei, par un joc dintr-o copilărie iremediabil pierdută, un elefant căutat prin titlu ascunde şi alte capete de animale (câine, leu, dar şi un ochi care sugerează un cap de om).

În alt tablou, intitulat Oglinda, un ochi devine o întreagă lume. Totul pare o imensă pânză de păianjen, artista fiind când mitica Arahne, cât la fel de mitica Penelopa.

Un tablou intitulat Ciuperci ne conduce spre o realitate tulburătoare, de neacceptat: ciupercile au invadat pământul. (De altfel o ciupercă din Africa, având rădăcini pe o suprafaţă de 264 de km pătraţi, e cel mai mare corp viu de pe pământ!)

Evident, artista refuză manierismul, deşi acesta i-ar aduce un succes sigur şi încearcă să cucerească teritorii plastice noi.

Un impresionant tablou, intitulat Congo, inversează culorile ca într-o radiografie. Pe valurile fluviului, reflexele unor umbre de prădători sau de girafe. Un grup de crocodili sunt în plin atac…

Alteori în grafica pe care şi-o doreşte independentă de cea alb-negru, ce aduce uneori chiar a xilogravură, artista pregăteşte cartoane pentru acele unice gemailuri de Tours, o combinaţie unică de mozaic şi vitraliu, dar având obligatoriu ca suport tematic un carton. (Au semnat asemenea opere Picasso, Leger, Braque, Chagal şi mulţi alţii, deci nimic minimalist sau stânjenitor în asta.)

Artista preferă culori pure sau spectrale, astrale, demonstrând că grafica ei alb-negru nu e altceva decât o opţiune şi nu neapărat o vocaţie.

E de aşteptat ca artista Marinela Boicu să se convingă de necesitatea abordării a cât mai multor tehnici.

Miniaturismului ei care i-a adus atâta succes în prezent, i se poate asocia monumentalul, mai ales că artista urmează un asemenea curs la Universitatea ieşeană.

Marilena Boicu este un artist care promite foarte mult de pe acum şi sunt sigur că în curând autori celebri se vor înghesui să-i solicite colaborarea pentru realizarea unor cărţi frumoase şi expresive.

Lucian Strochi