XVII

într-o noapte cu lună plină

în biblioteca învelită în lumină

de sidef de argint de pulberi de stele

logostele

au început să vorbească

cu limbă crăiască de iască păsărească

cărţile mele

vorbeau între ele

despre vrute nevrute

despre domniţe diafane despre brute

despre cavaleri despre ţărani

despre războaie de o sută de ani

despre graniţe despre cetăţi despre bani

despre eroi despre morminte

vorbeau cu şi fără cuvinte

învelite-n piei de viţel

în carton lipit cu clei de oase

vorbeau cu limbi de oţel

cu limbi de mătase

vorbeau îndeosebi în latină

de aceea vorbele aveau o patină

puţin neobişnuită bizară

vorbeau vorbe mari despre datorie şi ţară

despre credinţă şi despre dreptate

vorbeau despre toate

apoi cărţile tăcură şi ieşiră în piaţă

autorii traşi de sfori traşi de aţă

vorbeau alandala

ala bala portocala

mandala

tucidide

vorbea despre mulţimile incluse sau vide

demostene

despre întâmplări obscene

însuşi dante se certa cu aristotel

pentru premiul nobel

shakespeare

căuta un fir

pentru agatha christie

iar petrarca

parcă venise cu barca

cu calderon de la barca

reclama că se terminase lacrima cristi

contele tolstoi

duhnea ca un mujic a mujdei de usturoi

iar longfellow

îşi dorea cu ardoare un costum nou

hemingway

căuta un gay

(să-l facă personaj fireşte)

balzac

în frac

se-ascundea într-un sac

de haiduci de turci de cazaci

de o mie şi unu de draci

stendhal

era beat într-un asemenea hal

că vroia să se urce pe-un cal

şi să plece la luptă

cu cămaşa ruptă

cu goţii sau cu galii cu tătarii

alături de mata hari

eminescu mihai

rupea frunzele în rai

victor hugo

se-ncăierase cu michelangelo

iar dickens

mormăia fără sens

ceva despre mater dolorosa

şi planul barbarossa

dostoievski feodor

cânta de of şi dor

o doină oşenească

rilke maria

îşi scosese ia

şi era gata gata să nască

acum scriitorii vorbeau culcaţi pe perne

în limbi moderne

industrializate

parfumate

computerizate

dar spre sfârşit stând într-o rână

o dădură şi-n limba română

apoi luna a intrat într-un nor

şi înspre mine

fără ruşine

ca-n vis venea un miros adormitor

totuşi am mai văzut cum ploua cu îngeri trişti

eşti în pagini aurii deci exişti

XVIII

despre creaţie

se crede că e un fel de respiraţie

divină

venită pe raze

în câteva faze

în câteva fraze

de lumină

egală maiestuoasă preaplină

un ritm pur egal cu bătaia inimii o măsură

un fel de arsură ce te ninge pe gură

scriu

şi parcă m-aş afla într-un sicriu

încă viu încă viu

în jurul meu e pustiu

e târziu

şi nisipul din clepsidră

se-ntinde leneş ca o vidră

spre capcana de sticlă străvezie

dune rune să adune

rânduri lipsă

ca-ntr-o altă

înaltă

apocalipsă

scriu şi parcă

sunt într-o barcă

îngropând val după val

la margine de mal

la ora unu fix

am trecut de stix

cu ochi de linx

cu labe de sfinx

sălbatic m-arunc asupra poemului meu

ca un tigru ca un leu

ca un viclean curcubeu

scriu sub cascadă

versuri de upanişadă

zborul rotund de ereţi

saltă din ape negre lopeţi

şi iarăşi mă-ntorc spre creaţie

fabulaţie divinaţie

inspiraţie

stare de graţie

raţie de cuminecătură

arsură

celestă zgură

ce te-atinge pe piept

drept

ce te ninge pe gură

sau poate totul nu e decât un joc

de noroc

nenoroc

de cărţi

împărţite distribuite

(un soi de hărţi

cu legende

sau poate agende

cu numere de mobil

ascunzând coduri de comori

scazi o dată aduni de mai multe ori

din noapte până-n zori)

e poate un act de magie

o mângâiere de tuş pe hârtie

o amprentă de gând

mai râzând mai plângând

o moară de oase caste

femure tibii şi coaste

o armată de tunete

de culori fără sunete

o vibraţie o străfulgerare

şi pretutindeni cântare

cărându-şi păcate

altminteri dibaci ferecate

cu multe chei şi lăcate

oameni despuiaţi goi şi trişti

eşti în pagini aurii deci exişti

(nu mai poţi da înapoi

până la ziua de-apoi

strângeţi durerea cu năduf

ca pe-un burduf

de cimpoi

fii păstor la turma ta de oi

alungă-ţi plictisul

sugrumă-ţi visul

umple abisul

încalecă-ţi paradisul)

într-un perpetuu amurg

gândurile sure-ţi curg

bătrâne dezolat demiurg

cine să te ştie cine să-ţi cunoască

scrierea rotundă cu miros de iască

cine să cunoască cine să îţi pască

litera străbună cu miros de pască

(lumea e nebună sub tine se cască

urci în empireu

jumătate cal jumătate zeu

jumătate muget jumătate curcubeu

jumătate tâlhar jumătate dumnezeu)

mişti rişti

eşti în pagini aurii deci exişti

XIX

cred cu cei ce cred

aşa cum cămila crede în ued

cum capra-şi lasă lapte-n ţâţe

pentru ied

(să-l aţâţe)

tărâţe

pe pământ

făină

fină

în cer

cred în cei ce nu cer

aşa cum cred în epoca de fier

cred în călăreţul de aramă

în ziua de-apoi când fiecare dă seamă

pentru păcate pentru faptele bune

cred în minune

în tăciune în cărbune

cred în curaj şi cred în teamă

în vânător în pescar

în omul cu har

cred cu cei care cred

aşa cum cămila crede în ued

în iisus în iahve în allah în mahomed

în budha în zarathustra în toţi sfinţii

cred în tot ce mi-au lăsat părinţii

(naturali şi preasfinţii)

în martorii lui iehova în baptişti

lutherani franciscani călugări budişti

eşti în pagini aurii deci exişti

cred în măruntaiele de pasăre

în bobul de mazăre

în urs în lup în orice totem

cred în simbol şi cred în semn

în piatră în foc şi în lemn

cred în sfânta treime

cred în cuvânt cred în rime

cred în imagini

în pagini

scrise nescrise

cred în vise

în muzica sferelor

în succesiunea erelor

în rotundul merelor

în puterea sentimentelor

în muzica instrumentelor

în solişti în corişti

eşti în pagini aurii deci exişti

XX

(după această declaraţie patetică

se cuvine o pagină eretică

chiar dacă nu lipsită de etică)
despre ce cred eu despre cuvânt

iată cuvânt:

cuvântul scris e-un soi de lest

pe care-l risipesc într-un deşert şi-o mare

adulmec sap un uragan celest

urcând continuu într-o scufundare

doar umbra mea v-a mai rămas ca rest

pradă-mpărţită după vânătoare

revolta-i a nisipului agrest

şi scrierea-i o blândă despicare

sau poate

(citez dintr-o carte) :

negru schelet de litere (un rest)

înveşmântat în strai străveziu

un soi de vierme celest

sau altceva mai viu

aproape un braţ aproape

o mână plină de degete

un fel de umbră printre ape

şi-un somn ce o să te degere

un soi de zar perfect o bilă

indiferent echilibru

o tâmplă de pupilă

o pată fumegând pe-un tigru

un număr în modul o dată certă

pumnalul gol sau numai teacă

un os divin carne inertă

o sete care se îneacă

rană de timp sughiţ de spaţiu

sacru amor amor pervers

un fel de gură fără saţiu

alunecând în pas de vers

un acrobat dansând pe sârmă

candoarea unui glonţ ivit pe ţeavă

un val verzui castrat de-o cârmă

şi-o carte de nisip agonizând bolnavă

şi încă

clar precum cristalul de stâncă:

cuvântul e chitina unui gând

lumină neagră concentrând

o lacrimă de zeu vânând

din teaca timpului mai bând

şi-n somn comun, adulmecând

XXI

despre moarte

numai viaţa mea mai poate spune câte ceva

capul mi-e greu trupul de mucava

sufletul e sus şi suspină trist

scriu în pagini aurii deci exist

XXII

catarama

pune rama

catacombe

mii de bombe

catalige

ninge frige

catafalcuri

mii de flancuri

(dresuri talcuri)

catastife catastrofe

anti christ şi anti strofe
suflet cu miros de stofe

lapte mirosind a cofe

las poem în mâini străine

de mândrie de ruşine

se doreşte se cuvine

pentru vremea care vine

ăsta-i testamentul meu:

eu

aflat în deplinătatea facultăţilor mele

mintale

las dumitale

nici parale

nici giuvaericale

ci cu limbă de viaţă şi limbă de moarte

această carte

de-o vei citi-o

de n-o vei citi-o

vei fi la fel de nefericit

şi un blestem solemn

de nu va fi de tine citită

şi iubită

să fie închisă în raclă de lemn

arsă pe rug

să treacă

cu nepăsare posacă seacă

peste cenuşă-i brăzdar de plug

roasă să fie până la chindie

de lacrimă plumburie

sărată

nicicând uscată

şi un ultim gând

de va fi iubită şi citită

rând cu rând

să fie tipărită

cu literă smerită aurită

cu literă de lemn

să-ţi fie pildă şi-ndemn

s-o ştii pe de rost

ca pe ceva ce cu rost a fost

atât am avut a spune

şi mulţumesc domnului dumnezeu

pentru o aşa minune

ce am săvârşit-o chiar eu

în anul 2000, de răpciune

plin de evlavie şi c-un dram de-nţelepciune

scriind cu mâna cu inima şi cu ochii

şi mă iscălesc lumesc Lucian Strochi