D, d
DRAGONUL

Are solzii de jad, de argint sau de aur;
Oamenii cred că-i un zmeu sau un balaur;
Păzeşte comori sau lână de aur.
Îl găseşti peste tot: în apă,
Doar să-l încapă;
Pe pământ, cât e lumea de largă
Şi în cer,
Acolo poate fi şi de foc şi de fier,
Acolo unde-s vămi, nu şi hotară;
Înoată,
Aleargă,
Şi zboară:
Dă cep la izvoară…
E tunet, e fulger, e nor:
De ploaie păstrător;
Capul şi coada sunt noduri
De lume;
Poduri –
Pentru începutul de timpuri în spume.
Are limba de foc:
Dacă ai noroc
Şi o vâri în sân,
Pe soartă devii stăpân.
Pe trup,
Semne se rup
Şi devin literi vii,  poate rune…
Şi, se mai spune,
Când îl vezi că vine
Spre tine,
Din soare apune,
Rege vei fi peste ţară şi nume…
Uneori, se ştie,
Poate fi şi dragon de hârtie.
La-nceput de an şi de timp
E şi el sfânt anotimp.

Lucian Strochi