Alfabetul animalelor: Delfinul
D, d
DELFINUL
Cu multă, ne-ngăduită mirare-am aflat
Că delfinu-i suflet de pirat.
Povestea e străveche
Şi fără de pereche:
Când ieşiseră spre larg,
Piraţii pe Dionysos l-au legat de catarg,
Să-l vândă ca sclav,
Pe ţărmul sălbatic şi slav,
Cu păduri cu arbori singuratici şi sterpi.
Numai că zeul le-a transformat vâslele-n şerpi
Şi le-a inundat corabia
Cu viţă de vie sălbatică,
Groasă de n-o mai tăia sabia.
Eram încă în lumea antică
Sau, mai veche, lumea lui Ulise…
De undeva, poate din mare, venise
Cântec de fluiere nemaiauzite,
Ca nişte minuni parazite,
Nemaivăzute,
Poate mii, poate sute.
Înspăimântaţi de moarte,
Părăsiţi de soarte,
Piraţii s-au aruncat în mare
Şi, de soare răsare,
Piraţii-n delfini s-au întrupat.
Ăsta-i adevărul adevărat.
Aşadar, e bine să ştiţi:
Delfini-s piraţi pocăiţi.
Dar, aflăm tot din istorii, acolo,
Că delfini-s lângă trepiedul lui Apollo,
La Delfi, unde prezice,
Se zice,
Trecutul, prezentul şi viitorul,
Prezicătoarea, prezicătorul.
Pentru cei de acum, pentru viitorii,
Mai aflu şi alte istorii:
Delfinii s-au grăbit să-l poarte,
Departe,
Dincolo de moarte,
Pe Arion,
Fiu de zeu sau de domn,
De furia marinarilor să-l scape,
Dincolo de cer şi de ape…
Şi, ca să ne fie înţelesul deplin,
Chiar Hristos e înfăţişat ca un delfin.
Nu fii disperat: când ai căzut în mare,
S-ar putea să te salveze,
Cu mişcări hotărâte, viteze
Un delfin care
Să te aducă apoi, la mal, în spinare.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.