Vasile Crăiţă-Mândră s-a născut în 1945 la Galaţi şi a absolvit „monumentala” în 1969 la Bucureşti (clasa Ştefan Constantinescu şi Gheorghe Popescu), impunându-se la început ca un foarte inspirat caricaturist, prezent în mai toate revistele şi almanahurile de profil din ţară, premiat în Japonia sau Iugoslavia. Numele îi vine dintr-o poreclă, iar porecla e un titlu de nobleţe „moştenit” de la un strămoş, năzbâtios şi cuceritor, purtând o crăiţă la butonieră, răpind pentru o seară fetele din mâinile flăcăilor cu care acestea veniseră la horă, dar, fiind „mândru”, nu prea a avut de suferit, mai ales că se împăcau cu toţii în final la o vadră de vin.

Refugiat în pictură, monumentalistul îl va învinge pe caricaturist, chiar dacă acesta din urmă lasă … urme notabile în peisajul caligrafiat pedant. Personala Vasile Crăiţă – Mândră deschisă recent la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ conţine peste 30 de lucrări în ulei (la Bacău pictorul propusese aproape 120 de lucrări într-o retrospectivă).

Unitatea expoziţiei este remarcabilă: domină tiranic peisajul de la Tescani (aproape nu există tablou în care prezenţa arborelui să nu fie tutelară), domină verdele(bine temperat, filtrat prin alb, aşa încât pictura se cere privită printre gene), strălucirea provine dintr-o amplă orchestraţie a tonurilor mate (Lacul, Acvatica, Oglindire, Margine de lac, Răsfrângere). A doua secţiune a expoziţiei o constituie peisajul „caligrafic” –(Caligrafii autumnale, H, Croşete). În fine, efortul de abstractizare, de geometrizare e vizibil în lucrări abil compuse (Piramida, Coloane vegetale, Sfere vegetale).

Băcăuan prin adopţie, Vasile Crăiţă – Mândră se simte solidar cu pictura lui Vasile Doru Ulian, Ilie Boca, Gheorghe Velea sau Alin Gheorghiu, făcând parte din fenomenul numit didactic şi comod „Şcoala de pictură de la Tescani”.

Nervos şi harnic, pictorul expune mult (amintim doar expoziţiile din străinătate; Moscova, Gabrovo, Skopje, Varşovia, Berlin, Ancona, Paris, Montreal, Tokio etc.) devenind repede un nume despre care au scris, între alţii, Anca Arghir, Constantin Prut, Ion Frunzetti, Doina Bujor, Olga Buşneag, Amelia Pavel, Mihai Drişcu şi Alexandru Titu.

Vasile Crăiţă – Mândră esenţializează peisajul: remarcăm totala absenţă a omului(ca personaj), prezenţa mitică a umanităţii (o casă, o poartă, un gard, un celar etc.), verticalitatea şi ritmul oferit de copaci(pictorul e indiferent la specie). Haloul de ceaţă cu care pictorul îşi protejează peisajul, tendinţa de a ne propune monocromii.

Echilibrul e instabil, pendulând între optimismul şi vitalismul formelor şi tristeţea iremediabilă a naraţiei surprinsă într-un moment de năpârlire şi de neîngăduită tandreţe.

Vasile Crăiţă – Mândră traduce plastic Râsu’ – Plânsu’ ca ezitare fundamentală a unui plai matricial.

Lucian Strochi