LA MUZEUL DE ARTĂ DIN PIATRA-NEAMŢ – AUREL MANOLE – PICTURĂ

Aurel-ManoleAurel Manole expune pentru a doua oară la Piatra-Neamţ, la Muzeul de Artă.

Celor familiarizaţi cu pictura sa suprarealistă, descinzând indubitabil din Max Ernst, dar dezvoltându-se original, după „reţete” proprii, expoziţia de faţă constituie o surpriză totală.

22 din cele 31 de lucrări expuse sunt uleiuri pe pânză, iar dintre aceste „monumentalul” ni se dezvăluie prioritar. Miniaturismul pare a fi învins de monumentalism, nuanţa cedează conceptului, surpriza, meditaţiei.

Un întreg ciclu Panait Istrati e elegiac, realist, invenţia fiind înlocuită de un lirism… plastic. E evocată lumea ştiută/neştiută a bălţilor Brăilei, lumea lui Istrati şi a lui Fănuş Neagu.

Monotonia cromatică e întreruptă de ambiguitatea şi amplitudinea gestului (Ipostaze I,II,III), dealul devine rană ca spinarea unui nuntaş înfierbântat (spinarea fiind mai întâi cercetată de cuţite, apoi vindecată), cicatricea fiind semn de virilitate, nu de neputinţă.

Există o naraţie a tăcerii în picturile lui Aurel Manole, o gestică reţinută, dar expresivă, precum cea a statuilor. Esenţializat, gestul devine expresie şi mâna urlă, corpul plânge, sânii cerşesc, ochii se sinucid (Singurătate, Paznicii, Dialog, Umbrele casei). O a doua dimensiunea expoziţiei e jocul, admirabil rezolvat plastic: Oameni şi fluturi, Joc de copii, dar mai ales Engramele (I,II,II), permit unui homo ludens o implozie într-o dimensiune esenţială – a iniţierii, a destinderii şi a revelaţiei. Regulile sunt accesibile, dar teribile, sancţiunea fiind, pentru cel în off-side, exilul.

S-a spus adesea că natura statică este proba de foc a oricărui artist întrucât trebuie să probeze dinamismul staticului (ochii vizitatorului trebuie să aibă aceeaşi mişcare cu a unui jucător de şah rezolvând o diagramă complicată), subtilitate cromatică şi, în primul rând, o eleganţă a construcţiei care e esenţială. Aurel Manole trece cu brio această probă de foc, comparabilă cu cea a sonetului sau a catrenului în poezie.

Premiat la numeroase concursuri europene pentru realizările sale în domeniul SF –amintim doar succesele înregistrate la Fayance (Franţa): Marele premiu –arte vizuale – Eurocon 1990, Freudenstadt (Germania, 1992) şi New Jerssey (Anglia-1993) – pictorul gălăţean nu putea să nu expună şi câteva dintre structurile sale SF: Peisaj metafizic (I-IV), Planeta X, Structură planetară (I,II), Visul, Ultima sirenă, cucerindu-şi şi de această dată publicul.

Lucrările au acum tot mai mult valenţele stampei (eleganţă, fermitate, delicateţe, structuri elementare, decisive: munte, apă etc.).

Ultima dimensiune, între care o Heraldică Piatra-Neamţ, admirabilă, cu multiple rezolvări-surpriză de cea mai bună calitate, sugerează noi teritorii ce vor fi în curând cucerite.

Orgolios şi modest, minuţios ca un entomolog şi risipitor ca un nabab, foarte bun desenator (şcoala ieşeană), colorist subtil, Aurel Manole construieşte, pendulând între o răceală de cristal şi o văpaie de vulcan, lumi mirifice pe care şi le revendică doar pentru o clipă, pentru a le dărui, apoi, răsfăţat şi generos, semenilor.

Tânăr (la 15 decembrie1993 artistul va împlini 40 de ani,), Aurel Manole şi-a croit un nume în plastică, devenind, în câţiva ani, o certitudine.

Lucian Strochi