Născută în ultima zi de martie a anului 1953 în Urziceni, județul Ialomița, pictorița Violeta Dinu este absolventă a Facultății de Arte plastice Iași – clasa prof. Dan Hatmanu și Ștefan Hotnog (1975) și a Institutului de Arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1983), secția de muzeologie.

Această dublă specializare i-a permis să atace problemele artei din unghiuri inedite, ca insider (critic, custode, restaurator, organizator de expoziții) și ca outsider (artist al imaginii, căutând mereu întrebări și răspunsuri fundamentale).

Violeta Dinu crede că pictura este un ceremonial și un ritual. Își pregătește cu minuțiozitate pânza, e atentă la toate amănuntele considerate adesea ca fiind exterioare tabloului, dar, când inspirația vine, lucrează rapid, de parcă ar lucra o frescă.

Îndrăgostită de oameni și mai ales de omenesc, Violeta Dinu cultivă cu succes dificila temă a portretului, proba cea mai dificilă, de maturitate a unui artist. Autoportretul său e grav, fără a fi dramatic, ascunzând în el un aer de firesc și de voioșie.

Arlechinii săi sunt personaje cotidiene, fac parte din suita artistei. Pot fi vizitatori sau colegi, persoane pasagere sau din realitatea imediată. Un zâmbet scurt, enigmatic,o ușoară tristețe, care, fără a fi metafizică, te tulbură, te sustrage cotidianului, diurnului.

Spirit polemic, de replică, Violeta Dinu atacă cu curaj o altă temă și ea extrem de dificilă și din această cauză, extrem de rar cultivată de artiști.

Pictorița se simte bine în mulțime, atât ca trecător anonim, cât şi ca martor sau chiar amfitrion.

Dacă Nichita Stănescu se credea o pată de sânge care vorbeşte, Violeta Dinu-Şerban se crede o pată de culoare care pictează.

Oamenii săi sunt reduși la un esențial primitiv, dar nu al desenului, așa cum o făceau rupeștrii și cum o fac copiii, ci al culorii. Conturul psihosomatic e clar, decupajul fenomenologic de asemenea.

Oamenii săi sunt umbre colorate, sunt participanții la un marș al vieții, tăcut, dar expresiv.

Icoanele pe lemn ale artistei sunt polemice, sfidând discret canoanele, sunt calde, mai păstrând îndoiala și o umanitate care încă vibrează și dialoghează.

Artist extrem de sever cu el însuși, dar extrem de generos cu ceilalți artiști, Violeta Dinu este o certitudine a plasticii nemțene, un nume care s-a impus lent, dar sigur în galeria artiștilor plastici din matricea spirituală a ținutului Neamțului. Din Urziceniul natal, artista a mai păstrat doar predilecția pentru galben și roșu, în amintirea mitică a grâului și a florii roșii de mac.

Un salut tardiv adus câmpiei din răcoarea și înălțimea munților, prin penelul unui artist de excepție.

Lucian Strochi