Recenta expoziţie de plastică „Valori ale picturii româneşti şi europene” deschisă la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ ridică destule probleme interesante.

E vorba mai întâi despre faptul că expoziţia este, în totalitate, o colecţie particulară, colecţia domnului Spiru Stoiciu.

De aici şi întrebarea (şi ecourile ei): „Poate oferi un colecţionar o colecţie viabilă estetic? Nu cumva cedând în faţa unor criterii extra-estetice (valoare de patrimoniu sau de …conjunctură, goana după „nume” sonore, o firească aplecare spre o tematică acceptabilă pentru un spaţiu expoziţional restrâns (ex. Portrete, naturi statice, crochiuri etc.), relaţii personale ale colecţionarului cu un anume pictor, o „selecţie” după criterii… sentimentale) o colecţie nu devine altceva decât un depozit (onorabil!) de valori certe, dar imposibil de grupat după criterii expoziţionale?

O „plimbare prin expoziţie lămureşte toate aceste nelămuriri.

Ne aflăm, în cazul de faţă, în faţa unei adevărate colecţii, impresionantă prin suma de valori propuse, prin echilibru, printr-o savantă şi distilată tonalitate generală, diversă, dar nu eclectică. Senzaţia e că te afli în trei dintre sălile Muzeului Naţional de Artă: nicio concesie, nicio ezitare (poate cu excepţia unor volari „europene).

Pagini de pictură românească, generos ilustrate, cu lucrări de certă valoare. Nicolae Grigorescu, de exemplu, e prezent în toate liniile sale de forţă (Marină, Portret de femeie, Apus de soare, Ciobăniţă); Nicolae Tonitza cu altceva decât cu clasicele portrete de copii (Flori galbene, Flori); Ion Ţuculescu cu o natură statică (Flori de câmp în vas albastru, dintr-o perioadă pre – ţuculesciană); Theodor Pallady cu o clasică Femeie citind.

Lucrările semnate de Petraşcu şi Dărăscu sunt de cea mai bună calitate (câte muzee cu pretenţii pot oferi opt lucrări de Dărăscu de valoare ?).

Lista expozanţilor este într-adevăr impresionantă: Henrik Trenk, C.D. Stahi, Ştefan Luchian, Ştefan Dimitrescu, Rudolf Schweitzer –Cumpăna, Dimitrie Gheaţă, Marius Bunescu,Adam Bălţatu, Rodica Maniu, Vasile Popescu, Aurel Băeşu, Corneliu Baba, Ştefan Popescu, Camil Ressu, Samuel Mutzner etc..

Personal, am câteva rezerve asupra câtorva din lucrările lui Octav Băncilă şi asta tocmai din cauza înaltei cote artistice pe care a atins-o întreaga expoziţie.

Acte de restituţie artistică – prezenţa masivă a lui Basarab şi Bulgăraş. Puţin cam expediată contribuţia europeană (Fr. Vallon, Pedro Floro, Ginovszky, Iohan Bauer, Toudouze, Poissot D. Cot, O. Dupré, Th. Frer).

Câteva repere istorico-artistice ar fi fost, credem, necesare. Citirea expoziţiei se face cu uşurinţă, beneficiind şi de un Catalog inspirat, cu câteva reproduceri alb-negru (cu câteva greşeli –le-am numi inerente). Pe când visatele reproduceri color? (Valoarea expoziţiei ar fi impus acest lucru cu prisosinţă).

Pentru mulţi, expoziţia va fi o surpriză dintre cele mai plăcute şi nu se poate să nu remarcăm, în acest context, revitalizarea (fie şi dintr-un „unghi” expoziţional) a plasticii nemţene.

Spiru Stoiciu oferă concitadinilor săi o oră de meditaţie într-un paradis artificial, dar umanizat. Să-i mulţumim pentru deschidere şi generozitate.

Lucian Strochi