„CUVÂNTUL NU ESTE O ÎMPOTRIVIRE A NATURII, CI NUMAI O EZITARE A EI”
Iustin Bălan: V-aş ruga, pentru început, să vă definiţi pentru cititorii „Oglinzii”, în câteva cuvinte…
Lucian Strochi: Mărturisesc că nu e uşor să te defineşti în câteva fraze. o reducţie e periculoasă, din cel puţin două motive: poţi uita, pe moment, ceva important, definitoriu, despre tine, despre relaţiile tale cu ceilalţi, iar în al doilea rând, reducţia înseamnă esenţializare şi exemplificare. Date esenţiale despre biobibliografia mea veţi găsi în Tabelul cronologic care însoţeşte romanul Cicatricea, apărut în 1996…
Iustin Bălan: …un roman premiat…
Lucian Strochi: Da, romanul a obţinut patru primii literare, dintre care cel mai important pentru mine ar fi Premiul pentru proză al Asociaţiei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, în 1997.Dar, revenind la biografie: m-am născut la 23 iulie 1950, la Petroşani. Am absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti în 1974. Din acelaşi an trăiesc la Piatra-Neamţ: Am publicat câteva cărţi: două romane (Gambit şi Cicatricea), un volum de povestiri (Penultima partidă de zaruri, debutul meu editorial, în 1985, la Cartea Românească), două volume de versuri (Cuvântul cuvânt şi Purtătorul de cuvânt, ultimul reunind de fapt două volume: Totul despre mine şi Imposibila dungă). Am fost tradus până acum în 12 limbi, dintre care un ele exotice(cel puţin grafic: greaca, armeana, araba). Sunt coautor şi coordonator general al Monografiei judeţului Neamţ, volum apărut în 1995.
Iustin Bălan: Vorbiţi-ne despre proiectele literare viitoare.
Lucian Strochi: Încerc să definitivez în acest an patru volume (două sunt deja gata). Sonete (26 de sonete italiene, la care se adaugă 26 de ilustraţii şi propriile mele comentarii – peste 100 de pagini); Memoria fulgerului (cuprinzând 50 de povestiri), Monere (un volum de versuri, constituind o antologie din poeme publicate deja, dar şi multe versuri inedite), precum şi romanul Emisferele de Brandenburg, la care lucrez de mai mulţi ani.
Iustin Bălan: Poezie, proză scurtă, roman, eseu, critică literară şi de artă. Cum se împacă aceste genuri într-o singură persoană?
Lucian Strochi: Foarte bine. De altfel, e o prejudecată că un autor trebuie să fie… monogen.Zeci de scriitori români sau străini s-au ilustrat în genuri literare dintre cele mai diverse. Pentru români v-aş da doar câteva exemple care îmi vin acum în minte: Ion Heliade Rădulescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Camil Petrescu, Tudor Arghezi, G. Călinescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu…
Iustin Bălan: Conduceţi o publicaţie, Reformatorul, cu un profil mai aparte…
Lucian Strochi: Reformatorul este o publicaţie de administraţie, popularizând şi publicând legi sau alte acte normative, multe de interes zonal. Tot Reformatorul publică numere speciale dedicate municipiilor, oraşelor şi comunelor judeţului Neamţ. Ultimul număr e dedicat oraşului Târgu-Neamţ. O publicaţie cerută mai ales în lumea satului, adică acolo unde informaţia pătrunde, din păcate, mai greu.
Iustin Bălan: Sunteţi şi directorul Casei de Prietenie Nemţ-Champagne-Ardenne…
Lucian Strochi: Director onorific, nu administrativ. Judeţul Neamţ a fost primul judeţ din România care s-a înfrăţit, încă din 1991, cu o regiune din Europa Occidentală, respectiv cu Regiunea Champagne-Ardenne. Casa Prieteniei… sau Casa Franţei, cum este mai bine cunoscută, este un loc de întâlnire dintre reprezentanţii francezi şi cei români, un spaţiu cultural important. Aici au expus artişti plastici de pe patru continente, dar şi din ţară: din Bucureşti, Galaţi, Botoşani, Iaşi, Roman, Piatra-Neamţ. În 1991 am sărbătorit Centenarul Arthur Rimbaud. Anual, sărbătorim personalităţi născute în cele două regiuni, precum şi cele două zile naţionale: 14 Iulie şi 1 Decembrie. Am prezentat şi teze de doctorat, pagini de literatură inedite, s-au lansat cărţi importante ale literaturii române sau franceze. Dar am avut şi expoziţii de medicamente, de blănuri, de fişe, de produse folclorice, de icoane.
Iustin Bălan: V-aţi întors recent de la Budapesta…
Lucian Strochi: Da. În cadrul Zilelor culturii nemţene la Budapeste, am prezentat creaţia plastică a trei pictori importanţi din Neamţ: Doina Daschievici, Grigore Agache şi Dinu Huminiuc; am vorbit despre icoanele pe lemn ale lui Ioan Popei, am citit din versurile mele. Aş vrea să fac însă o precizare: nu m-am considerat niciodată un critic de artă profesionist, ci un scriitor aflat într-o expoziţie, aflat în dialog, direct, sincer, cu colegii săi, autorii unui alt tip de rostire, complementară cu cea poetică. Spun acest lucru, deşi am făcut vernisaje pentru artişti de pe alte continente, atât în Piatra-Neamţ, cât şi în străinătate. În această lună sunt invitat la Botoşani de Florin Prodan. În iunie voi prezenta la Piatra – Neamţ un important artist slovac, decan al Facultăţii de Arte Plastice din Banska Bistryca, Ştefan Prukner- Bartuşek.
Iustin Bălan: Alte proiecte…
Lucian Strochi: Un distins critic, profesorul universitar Ion Rotaru, e convins că sunt un bun… dramaturg. Încerc să nu-l dezamăgesc. Dau dimpotrivă. Lucrez deci la două proiecte „dramatice”: Îmblânzitorii de himere şi Arcul de triumf. Dar despre ele aş dori să vorbesc la vremea potrivită
Iustin Bălan: Care ar fi cele mai importante rânduri pe care le-aţi scris?
Lucian Strochi: Poate că cele mai importante rânduri nu le-am scris (sau nu le-am publicat încă). Totuşi aş reţine de două ori câte două versuri: „Cuvântul nu e o împotrivire a naturii, cu numai o ezitare a ei” şi, vorbind despre artişti, despre actori: „ei vin să îndrepte să culce/făpturile noastre piezişe.”
Iustin Balan: Vă mulţumesc.
(Cotidianul popular OGLINDA, nr.984, joi, 28 mai 1998)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.