REGIONALIZAREA CULTURII

S-a susţinut, în ultimii zece ani, în opoziţie cu celebra şi sinistra sintagmă centralism democratic, că o expresie directă a democraţiei este descentralizarea.

Din punct de vedere administrativ, descentralizare este un câştig imens, imediat. Nu mai ai nevoie de la centru pentru a-ţi gestiona propriul buget comunitar.

Aparent, şi pentru cultură, descentralizarea ar fi un factor benefic. Să ne explicăm: cine cunoaşte mai bine decât cei în cauză (adică localnicii) importanţa unei personalităţi, a unui monument, a unei aniversări?

Mă refer,desigur, nu la valori universale sau naţionale cum ar fi, în zona Neamţului, un Ion Creangă, ci la acele valori locale care, în condiţiile unui centralism… interesat, ar fi condamnate la uitare, din lipsă de fonduri.

Ar dispărea manifestările legate de Sărbătoarea Războienilor, de Vacanţele muzicale, de Festivalul de folclor, de numele unor V.A.Urechiă, Gavriil Galinescu, Aurel Dumitraşcu, I. I. Mironescu, Mihail Jora, Sergiu Celibidache etc., manifestări tradiţionale, intrate adânc în conştiinţa nemţenilor.

Poate că şi Festivalul internaţional de teatru s-ar ţine tot la Bucureşti, acolo unde se mai ţin câteva sute de manifestări anual.

Mai greu ar fi cu mănăstirile, Neamţul sau Bistriţa neputând fi transferate (deocamdată) în capitală.

Există însă şi un revers al medaliei pe care trebuie să-l privim, în condiţiile în care o expoziţie de plastică în afara judeţului costă câteva milioane bune (transport, chirie, sală, cazare, masă ş.a.m.d.), în care veniturile obţinute din deplasarea trupei profesioniste a T.T. –ului al un festival sau chiar într-un turneu nu acoperă nici 20 la sută din cheltuieli, în care cheltuielile de expediţie pentru o carte întrec cu mult preţul acelei cărţi sau deplasarea unui cor(nu mai vorbim de o orchestră simfonică!) decavează pur şi simplu o instituţie bugetară de cultură pe o lungă perioadă de timp, nu-ţi mai rămâne decât să stai acasă.

E mai nobil, mai ieftin, e mai simplu pentru toată lumea.

Altfel spus, să facă o brumă de cultură cei care vor, pe bază de voluntariat, să-şi caute eventualii sponsori, să scoată (eventual şi obligatoriu!) ceva bani din propriul buzunar. Cultura presupune fanatism, altruism şi o doză mare, letală de inconştienţă.

Viitorul culturii şi al naţiei e mai sinistru decât luminiţa de la capătul tunelului. Scriitorii îşi vor scrie cărţile pe dischete sau …folcloric (adică prin…viu grai), pictorii vor picta cu culori vegetale găsite la faţa locului pe eventuale ziduri, muzicienii vor cânta din frunză, iar actorii vor improviza pe butoaiele vreunul Consiliu local sau judeţean mai îngăduitor…

Cât despre difuzarea culturii, scriitorul din Fundătura Speranţei ar putea şti câte ceva despre colegul său aflat cu două case mai încolo(asta pentru că acesta i – a oferit un pliant scris de mână în care îl anunţa ce va concepe în viitor), actorii îşi vor plăti o parte din întreţinere în nuci, mere sau alte obiecte oferite de spectatori în pieţele oraşului sau la răspântie de drumuri, iar pictorii se vor vernisaj reciproc, prin rotaţie, pe sub poduri. Nimeni nu va şti nimic (nici măcar Nostradamus). Deci ce să alegem: centralism democratic, bine dirijat şi distilat,sau regionalizarea culturii, pe criterii etnice, religioase, pecuniare, sentimentale. În nici un caz estetice?

Lucian Strochi

(MONITORUL DE NEAMŢ, sâmbătă, 20 noiembrie, 1999)