Mircea Răsvan Ciacâru este un artist matur, din familia de spirite a unor Hans Holbein, Lubin, Baugin, Jean-Baptiste Chardin, Paul Delvaux, Caspar Davis Friedrich,  a hiperrealismului (Don Eddy, Gerhard Richter,Malcom Morley), a picturii sud-americane.

Dar poate cel mai aproape de Ciacâru  e spiritul lui René Magritte: amândoi practică ceea ce s-ar putea numi o „pictură de idei”.

Actuala expoziţie, cuprinzând 23 de picturi în ulei, este o demonstraţie de claritate şi de calitate.

Ceea ce frapează la artist este precizia detaliului, voluptatea culorii tari, căldura de „plasmă” emanată de obiect-subiect, oricât de umil ar fi acesta.

Relaţia pictorului cu natura e una protocolară şi oraculară: artistul salută natura, în calitate de martor, o democratizează, dar se îndepărtează grăbit de ea, prin trimiteri livreşti, simbolice, parabolice, ironice, incantatorii.

Titlurile sunt subtile, fie gravitând „în spectru”: Duet în roşu, Galben copt, Roşu cardinal, fie alunecând în muzical: Acord de toamnă, Imperialul, Sonata lunii sau răsucindu-se spre sugestii biblice (Matusalem, Înţeleptul) sau chiar anecdotice (Zarul, Eşarfa, Insula, Lumini şi umbre).

Autoportretul e tulburător şi convingător.

Mircea   Ciacâru e un ironic, mai puţin agresiv decât Dan Hatmanu,  propunându-ne sugestii paradoxal-melancolice, nenegând, ci doar punând în paranteză subiectul.

Obiectele sale sunt tactile, au materialitate, cer mângâiere sau pipăire oarbă, artistul violându-ne, tacticos şi tenace, toate simţurile.

Mircea Răsvan Ciacâru are limpezimea spiritelor alese şi a apelor adânci. Mă tem de limpezimea ochilor săi albaştri în care găsesc încolţită o sămânţă de iluciditate şi irealitate şi-mi spun: „restul e tăcere, rugă şi confirmare perpetuă.”

Ajuns la vârsta deplinei maturităţi (artistul s-a născut la Cluj-Napoca, pe 9 iulie 1946), Mircea Răsvan Ciacâru nu trebuie decât să se reconfirme cu fiecare gest public şi plastic. Ceea ce şi face cu expoziţia de faţă, transformând-o într-un eveniment de marcă.

Lucian Strochi

(ASACHI, an VII, feb. 1997, nr. 96, p.11)