Spirit geometric şi adânc, traversat de furtuni telurice şi ideatice, ironic şi generos, studios şi ascuns ca un iezuit, cucerind fundalurile cu dezinvoltură, cu timiditate de mimoză şi având agresivitatea unei reptile preistorice, Dumitru D. Bostan are ambiţia secretă de a face obiectele să cânte şi să zboare. Râşnitele sale au motor cu combustie internă, cupele sale traiesc voluptatea unor guri mereu nesăţioase, melcii au viteză de deplasare şi de rotire a unor electroni, răsfrângerile vaselor lui sunt mitice şi mistice, atinse de un foc păgân sau divin. Naturile sale dinamice cuceresc prin naturaleţe, pictorul intervenind într-o intimitate regăsită, cu fulgerări de tuşe decise, respaţializând materia abia cosmicizată.

Aflat la prima expoziţie personală, D.D. Bostan este un artist matur, adept al “lucrului bine făcut”. Cele aproape 30 de lucrări (majoritatea naturi “statice”, doar un portret şi un peisaj), expuse la Galeriile Lascăr Vorel din Piatra Neamţ, au funcţia sonetului sau a liedului: maximă concentrare într-o structură aproape canonică.

Lucian Strochi
Asachi, Mai 1997

Dumitru Bostan jr. sau triumful metafizicului interior

Spirit geometric şi adânc, traversat de furtuni telurice şi ideatice, ironic şi generos, studios şi ascuns ca un iezuit, cucerind fundalurile cu dezinvoltură, cu timiditate de mimoză şi având agresivitatea unei reptile preistorice, Dumitru D. Bostan are ambiţia secretă de a face obiectele să cânte şi să zboare. Râşnitele sale au motor cu combustie internă, cupele sale traiesc voluptatea unor guri mereu nesăţioase, melcii au viteză de deplasare şi de rotire a unor electroni, răsfrângerile vaselor lui sunt mitice şi mistice, atinse de un foc păgân sau divin. Naturile sale dinamice cuceresc prin naturaleţe, pictorul intervenind într-o intimitate regăsită, cu fulgerări de tuşe decise, respaţializând materia abia cosmicizată.

Ceea ce impresiona până nu demult în pictura lui Dumitru D. Bostan era perfecta ştiinţă a exploatării efectelor luminii.

Dumitru Bostan jr. excela în naturi statice, obţinând « efecte de lumină » din sticlă, metal, stofe, cărţi, fructe etc. Biruitoare sau învinsă, lumina strălucea pentru fiecare obiect altfel, misterios şi adevărat, orgolios şi tandru. Privirea era ocrotită, rasfăţată chiar şi astfel între pictor şi privitor se stabilea o legătură complice de (re)cunoştintă.

Ultimele expoziţii ne arată un Dumitru Bostan complet metamorfozat. Indiferent parcă la tehnică (ulei, grafică, mozaic), Dumitru Bostan e acum foarte atent la culoare (preferă culorile « fundamentale » : roşu-verde-albastru, evident filtrate, distilate, combinate) şi la desen (îndeosebi în naturile statice).

Monumentalistul (a absolvit Institutul de Artă din Bucureşti în anul 1986, avându-i ca profesori pe Simona Vasiliu-Chintilă şi pe Dan Mohanu) se trădează atunci când se avântă în pictura metafizică, amintind de Yves Tanguy sau Giorgio de Chirico, dar îndepărtându-se de aceştia prin antiantropomorfizare şi prin refuzul acordat liniei curbe.

Rezultă un decor aproape teatral, o scenografie fără cusur, geologică, sugestivă, încărcată doar de sensuri, simboluri, şi (în)semne. Evident pictorul a pierdut din spectaculozitatea « expunerii » sale, lumina nu mai poleieşte sau patinează obiectele, retragându-se spre interior, devenind « launtrică ».

Imaginaţi-vă o lumânare cu flacăra ascunsă în ceară, iluminând(u-se).

Cerebral, Dumitru Bostan jr. îşi construieşte atent suprafeţele, eraoarea e aproape exclusă, entuziasmul nu va fi unul copleşitor şi imediat, ci unul care vine după o spovedanie, după un sever exerciţiu de (auto) iniţiere. « Uşile » sale sunt semideschise, tainice, sporind misterul. Uşa este o trecere spre celălalt tărâm, numai că privitorul nu ştie niciodată care e adevăratul « celălalt tărâm », acesta sau celălalt. Ajuns la vârsta deplinei maturităţi (de viaţă şi artistice), Dumitru Bostan jr. rămâne un perfecţionist. Pictura sa evoluează spre forme primare, pure, spre întâile emoţii artistice pe care le-a cunoscut (câştigat !?) omul, atunci când işi privea (picta) mâna pe peretele vălurit al unei peşteri.

Între cerebralul construcţiei şi emoţia viscerală venită din voluptatea culorii şi virtuozitatea desenului, la Dumitru Bostan jr. nu există nici un divorţ.

Generos şi totodată incomod cu privitorul (vizitatorul), pictorul pietrean este un liric convertit la un epic ce-şi refuză narativitatea detectabilă, dar care descinde imperial în mit şi rit, sub zori metafizici.

Lucian Strochi
Antiteze, Octombrie 2000.