Aforisme – 7 decembrie 2015
Maxima zilei: Honny soit qui mal y pense. Într-o traducere liber(tin)ă: Să-i fie ruşine celui care se gândeşte la ce mă gândesc şi eu sau Să-i fie ruşine celui ce a gândit de rău ceea ce am gândit eu de bine.
Hiperbora înseamnă deformare, augmetativă sau diminutivală. Nu spunea Aristotel că totul stă în mărime şi ordine?
Hipopotamul omoară anual mai mulți oameni decât crocodilii, leii, tigrii, elefanţii, urşii împreună. Noroc că e erbivor. Dar dacă era carnivor?
Hiroshima ar trebui să fie numele ştiinţific al unei ciuperci. Pentru a nu fi uitată niciodată.
Hohenzolern a fost „tradus” de români hop în ţol. Să fie vorba doar de etimologie populară?
Hohotul e un râs repetat (din gândirea unui copil).
Holograma este iluzia tridimensională. O expoziţie de holograme ar fi halucinantă.
Homer e disputat ca loc de naştere, de şapte cetăți. Asta pentru că era orb şi nu putea să-şi recunoască singur cetatea de baştină.
Homo eructus e un om care şi-a găsit verticalitatea, mersul biped, nu unul suferind de priapism-cum credea o domnişoară.
Hotărăşte singur pentru viaţa ta şi lasă-i şi pe ceilalţi să hotărască singuri pentru viaţa lor.
Hoții de ADN mi se par cei mai periculoşi tâlhari. Asta şi pentru că se pot transforma oricând în criminali.
Hoţul neprins e negustor cinstit. Negustorul neprins e un prosper om de afaceri. Omul de afaceri poate fi orice…
Hrăniţi zilnic cu carne un porumbel voiajor şi el va deveni de la o vreme vultur hoitar.
Hribul e regele ciupercilor, păstrăvul – regele peştilor. Nu vrea nimeni să fie preşedinte?
Hugo Chavez este ultimul revoluționar din seria ce începe cu Que Guevara. Dar nu va fi ultimul, cu siguranţă…
Huhurezul e un porumbel care seamănă cu o bufniţă. (din gândirea unui copil)
Husa protejează, dar nu înlocuieşte.
I-a dat o palmă pe obrazul stâng, pretinzând că nu îl are.
I-a înflăcărat atât de mult, încât au incendiat pădurile, grânele, chiar şi cerul. Ulterior s-a spus că totul a pornit de la joaca unor copii, de la un ciob de sticlă sau de la un muc de ţigară nestins…
I-a promis şi luna de pe cer. În fond nu-l costă nimic.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.