Mărturisesc că nu cred în puritate. În puritatea omului. Tot ce e pur este de esenţă divină. Omul este de la natură impur ţi în asta constă farmecul său (ca specie). Aproape orb (din punct de vedere al şoimului), aproape surd (din punct de vedere al delfinului(, insensibil la diferenţele de temperatură (din punct de vedere al şarpelui cu ochelari), lent (din punct de vedere al ghepardului), fragil (din punct de vedere al rinocerului) ş.a.m.d., omul rămâne suma imperfecţiunilor sale. Dar şi domn şi stăpân pe planeta albastră.

Limba este o minunată născocire a omului. Mai importantă ca focul, roata sau pârghia. Limba este impură ca un popor. Atunci când savanţii au încercat să o purifice, rezultatele au fost hilare, ridicole, absurde. Limba română e un unicat. Pe un  fundament fertil de limbă latină vulgară, amalgam de slavă veche, neogreacă, turcă, franceză, maghiară, germană, italiană, engleză. Limba română este impură şi în această impuritate constă farmecul său. Forţa ei persuasivă. Moliciunea ei. Asprimea ei. Precizia şi imprecizia ei. Pe teritoriul limbii române au migrat cuvinte. Au venit, s-au dus. Unele au rămas. Cu folos. Să lăsăm deci neologismele să migreze peste/prin limba română. Dar…

Limba română nu e  o colonie, o limbă bananieră. Încercările disperate ale unora de a o transforma într-un amestec anglo-americano-român sunt hilare, ridicole, absurde. Maimuţăreala vine din incultură(sora prostiei şi vara primară a sclaviei). C e va să zică adică „little big super market”? Dar a „stepui”? (a „păşi”- pentru neavizaţi). Am scăpat de „iarovizare” şi de micii „miciurinişti”. Ar fi păcat să facem tumorău lobi pentru ca în giobul nostru să insaidărăm şotcaturile unei limbi altfel ilustre…

Nu de alta, dar nu n-ar înţelege nici ei…

Lucian Strochi