Aforisme – 8 decembrie 2015

2015-12-08-aforisme-Maxima zilei: Iadul e pavat cu intenţii bune. Nici acolo nu putem scăpa de borduri?

Iadul şi raiul, deşi concrete, rămân noţiuni prea abstracte.

Iartă-ţi dușmanii, dar nu-i uita. Uită-ţi doar prietenii care te-au trădat.

Icar e un erou al umanităţii. Nu pentru că a reuşit să zboare, ci pentru că a avut cutezanţa să se apropie de soare.

Icar s-a apropiat prea mult de soare. S-a crezut fluture, iar soarele un simplu bec aprins în noapte.

Icar s-a prăbuşit pentru că a intrat pe un culoar interzis, nu avea aprobarea de zbor din partea turnului de control şi, ceea ce e cel mai grav, s-a crezut înger.

Ideal artistic: să poţi picta cu cuvinte, iar culorile să vorbească.

Ideală ar fi o religie fără zei.

Idealul are uneori nevoie şi de o scară.

Idealul este acel loc înalt unde nu ajungi niciodată pentru două motive: liftul e defect şi tu ai rău de înălţime.

Idealul este o virtualitate care, atunci când devine realitate, trebuie depăşită.

Ideea e ca scânteia: străluceşte doar o clipă.

Ideea este forma cristalizată a imaterialului.

Ideile sale sufereau de acromegalie.

Ideile suferă un proces de ideoporoză, devenind din ce în ce mai rarefiate şi mai fragile.

Ignoranţa e periculoasă pentru că e epidemică.

Ignoranţa omului şi inconştienţa naturii. Iată două lucruri care pot genera frumosul.

Ignoranţa unora nu înseamnă certificatul de genialitate al altora.

Iisus înseamnă „Îi sus” ? (din gândirea unui copil).

Iluzia e oricând mai puternică decât realitatea.

Lucian Strochi