Totul a pornit de la un articol, publicat într-o revistă săptămânală românească de popularizare a ştiinţelor.

Se intitula, senzaţional şi neutral totodată: Circuite integrate şi alte componente informatice de dimensiuni atomice.

Nu mai reţin autorul şi nici nu cred că are prea mare importanţă acest lucru; semnatarul doar tradusese şi adaptase un articol apărut cu câteva zile în urmă în Science et Vie.

Despre ce era vorba în articol: se afirmă faptul că cercetătorii americani au pus deja la punct componente integrate de dimensiuni atomice, deschizând astfel calea realizării într-un viitor apropiat a unor calculatoare invizibile cu ochiul liber. Cercetătorii erau de la celebra firmă de computere, imprimante, copiatoare Hewlett-Packard şi de la Universitatea California. Aceşti cercetători reuşiseră, cu ajutorul unui nou element sintetic şi anume rotaxanul să fabrice porţi logice, circuite electronice a căror închidere şi deschidere să permită circulaţia în flux liber a informaţiei. S-ar obţine ordinatoare de 100 de miliarde de ori mai puternice decât cele din prezent. Aceste ordinatoare atomice ar putea fi injectate în sânge pentru detectarea unor boli, cancerul de exemplu.

A doua ştire, publicată de ruşi într-o revistă de specialitate, se referea la posibilitatea comprimării tuturor cărţilor Bibliotecii Naţionale a Congresului din Washington într-un CD (compact disc) de dimensiuni obişnuite. Literele ar avea dimensiunea de… 50 de atomi!

A treia ştire, mult mai veche, ne informa despre uciderea de la distanţă, probabil prin telecomandă, a unui lider Hamas prin explozia „celularului” său.

Apoi ştiri despre viruşi universali ai computerelor, mai periculoşi decât cei transmiţători de boli, despre posibilităţile internetului, ale superinternetului, despre necesitatea dotării fiecărei locuinţe cu un computer performant, despre legături directe prin satelit, despre poşta electronică, despre microcumputere instalate în ureche, pe ochelari etc..

O altă categorie de ştiri ne vorbea despre asaltul informaticii (şi nu numai al ei)  asupra simţurilor noastre (văz, auz, pipăit, miros, gust, simţul echilibrului şi încă vreo două sau trei despre care nu se dădeau prea multe amănunte, din motive de securitate naţională, probabil).

Astfel se discuta despre tăcerea absolută (sunetul 0), atât ca metodă de relaxare, cât şi ca metodă de distrugere a comunicaţiilor armatei inamice, despre falsificarea identităţii vocii, despre posibilitatea de a induce în creierul uman „voci” care să poată dirija un individ spre acte convenabile experimentatorului, despre halucinaţiile vizuale, despre diversiunea imaginii (de la substituirea de persoane, schimbarea identităţii până la acţiunea directă a imaginii asupra subconştientului, o variantă mult îmbunătăţită a celebrei fotograme a 16-a de prin anii ʼ70), despre reacţii primare şi mediate obţinute prin stimuli cromatici, despre trucarea probelor juridice, despre holograme, despre abţinerea unor mirosuri irezistibile (pestilenţiale sau dimpotrivă) care să acţioneze ca un gaz de luptă mult mai performant, imposibil de detectat prin analizatori chimici clasici, despre senzaţii erogene obţinute prin supralicitatea simţului pipăitului, despre modificarea gustului (aici firmele care fabrică produse alimetare sunt direct interesate), despre „teroarea echilibrului”, faptul că poţi culca, într-o fracţiune de secundă, o armată întreagă la pământ, despre sinestezii care să impună realitatea virtuală celei reale.

Toate aceste performanţe, potenţiale sau deja aflate în practică, ne erau prezentate ca aflate în slujba omului. Uneori, extrem de rar, se amintea, e drept, şi de faptul că respectivele descoperiri şi performanţe pot avea şi aplicaţii militare.

Tot ce veţi citi de acum încolo s-a întâmplat într-un viitor mult mai apropiat decât v-aţi fi putut imagina.

Faptul că aţi scăpat până acum nu ar trebui să vă bucure prea mult: fiecare dintre voi are C.V.-ul introdus într-un C.D.    (permiteţi-mi acest nevinovat joc de cuvinte). La momentul X, vi se va hotărî soarta: veţi fi ucis sau veţi fi sclav, după dorinţa lor.

Aţi fost virusaţi. Sunteţi bolnavi fără s-o ştiţi. Cum şi când s-a produs contaminarea?

Pentru cei care şi-au cumpărat P.C.-uri (adică computere personale), virusarea s-a produs odată cu utilizarea lui Windows 95 şi a lui Microsoft Word (versiunea 7.0).

Pentru cei care şi-au cumpărat C.D.-uri cu muzică clasică, virusul a fost introdus în „Anotimpurile” lui Vivaldi, în „Spărgătorul  de  nuci”  de P. I. Ceaikovski şi în „Simfonia a IX-a” de Beethoven.

Pentru fanii muzicii „moderne” au fost alese „hiturile” aflate în top în anul 1996, virusarea realizându-se la audierea a cel mult două acorduri.

Pentru telespectatori obişnuiţi (pensionari, gospodine, şomeri) au fost alese câteva telenovele de succes. Virusarea s-a făcut şi acolo, prin folosirea unei parole: un nume feminin, pronunţat de cel puţin trei ori într-un episod (Elena, Maria, Clara etc.).

Pentru cei împătimiţi de fotbal s-a folosit finala Campionatului mondial de fotbal din Franţa. Pentru amatorii de gimnastică, Campionatul mondial din China. Pentru amatorii de Formula 1 s-a folosit etapa finală de la Suzuka.

Nimeni nu a scăpat: şefii de state au fost infestaţi în timpul pozei de grup la nu mai ştiu care summit din Europa; oamenii simpli care scăpaseră până atunci au fost vaccinaţi împotriva gripei (?!?), malariei, tetanosului.

Contaminarea s-a produs în toate mijloacele de transport: avioane, trenuri, autocare, autoturisme. Totul s-a făcut în cel mai strict secret: de exemplu virusarea în avion se făcea automat la atingerea plafonului de 7000 de metri; pentru trenuri s-au folosit gările centrale, nodurile de cale ferată; pentru autocare, punctele vamale; pentru autoturisme, atingerea pentru prima oară a vitezei de 80 de km/h.

Desigur aceste performanţe ce par încă incredibile au fost posibile numai după ce, prin diverse mijloace mai puţin „ortodoxe”, micile computere au intrat în noi (prin băuturi: de la whisky la    coca-cola, de la ceaiurile chinezeşti la vodcă, de la vinuri la ape minerale; prin conserve de carne: de vită, de porc sau de peşte; prin seminţe de cereale sau de legume; prin citrice sau alte fructe exotice.

Nimeni nu a scăpat: cheltuielile au fost imense, dar şi rezultatele pe măsură, depăşind aşteptările.

Stau închis în buncărul meu, un fel de cuşcă (colivie) a lui Faraday şi vreau să cred că nu am fost încă contaminat.

Apocalipsa a început.

Momentul declanşării războiului total a fost atingerea cifrei de 6 miliarde de oameni.

Vor mai fi câteva momente de vârf: 1 ianuarie 2000, 1 ianuarie 2001.

Până la această ultimă dată, vom şti dacă am fost acceptaţi drept sclavi; dacă nu, nu vom mai şti nimic.

Războiul nu e unul sângeros.

Primii morţi au murit în acordurile triumfale ale Eroicei, au avut visuri paradisiace, roz, dulci, ca la moartea prin hipotermie sau prin intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Alţii au simţit că plutesc liberi prin univers, dincolo de orice bariară a spaţiului şi a timpului.

Nici sclavii nu sunt sclavi în înţelesul vulgar al termenului. Ei sunt artişti de geniu, vaci de capodopere – cum i-a numit inspirat un conducător. Ei produc capodopere în serie: romane, versuri, povestiri, piese de teatru, (critica e interzisă, fiind contraproductivă), simfonii, sonate, şlagăre, picturi, grafică, sculpturi, filme, construcţii îndrăzneţe.

Au o oarecare libertate de mişcare, primesc un punctaj bun, au dreptul la o amantă pe lună, primesc o hrană atent selecţionată, au condiţii excelente de locuit.

Nu au voie însă să viseze sau să-şi imagineze altceva decât din domeniul lor strict de activitate.

„Corecturile” sunt dirijate, prin impulsuri, prin sateliţi; normal, sunt destul de dureroase.

Nu sunt posibile organizările de tip sindical, confesional; sunt interzise vizitele şi relaţiile de prietenie. Alţi sclavi sunt folosiţi în munca de cercetare. Ei sunt stimulaţi prin hormoni, prin implanturi cerebrale (nu pot să spun exact ce înseamnă acest lucru), li se asigură o aparatură de laborator performantă.

Au o normă destul  de laxă: doar trei invenţii pe lună.

Întrucât informaţia se transmite acum direct, vor fi exterminaţi toţi profesorii.

Pe motiv că acum se practică chirurgia atomică şi va putea fi eradicată orice boală, vor fi exterminaţi şi medicii.

Vor dispărea contabilii, juriştii, poliţiştii, procurorii, soldaţii, vameşii, mecanicii, constructorii, păstrându-se doar un corp restrâns de experţi pentru toate aceste probleme.

Sportivii vor fi înlocuiţi prin jocuri pe computere.

Va rămâne doar un parlament universal unicameral, cu putere de decizie absolută. Populaţia Terrei va fi redusă la aproximativ 500 de milioane de oameni (inclusiv sclavii).

Limba vorbită va fi safana: are avantajul de a putea fi transpusă uşor în imagini, printr-o simplă operaţie de conversie. (De altfel safana nu are niciun cuvânt mai lung de şase litere, mai exact sunete). Limbile rusă, chineză, franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, japoneză – considerate limbi de circulaţie intenaţională – au fost total interzise. E interzisă şi comunicarea telepatică. În cazul încălcării dispoziţiilor în vigoare, infractorul ca fi supus unei băi galvano-plastice, astfel încât, în viitor, să nu mai fie capabil să emită biocurenţi de joasă frecvenţă. Soluţia cu netezirea circumvoluţiunilor prin „călcare electronică” a fost criticată (şi abandonată) din cauza costurilor prea ridicate.

Fiecare individ are acum un număr, care îi va fi tatuat pe creier, la naştere.

Al meu este 0-023-07-19-50-y (litera indică faptul că voi fi destinat secţiunii creatorilor de arte).

(Îmi dau seama că sunt din ce în ce mai dezlânat, că îmi vine din ce în ce mai greu să comunic cu voi. Şi asta din mai multe motive:

† nu ştiu câţi mai sunteţi liberi (sau parţial liberi);

† nu ştiu în ce limbă şi în ce limbaj să vă comunic aceste adevăruri;

† nu ştiu dacă nu cumva nu am fost şi eu contaminat şi nu sunt acum altceva decât un agent de dezinformare;

† nu ştiu dacă tot ce vă comunic acum vă mai poate salva;

† nu ştiu dacă doriţi să fiţi salvaţi, dacă nu cumva sistemul actual nu este mai performant decât cel de dinaintea sa;

† nu ştiu care sunt soluţiile finale ale Conducătorului, dacă nu cumva vrea să ne pregătească performant pentru contactul cu alte civilizaţii extraterestre;

† nu ştiu dacă nu cumva s-a făcut saltul spre o altă treaptă şi realitate a speciei om, cea care urmează lui homo sapiens.

Sunt refugiat într-un soi de buncăr, protejat întâmplător de acea cuşcă.

Deasupra mea se biciuiesc fulgere. Le văd, le pot citi.

Unele încă nu au fost codificate.

Mai pot vedea memoria unei fecioare, gândurile unui asasin în serie, nostalgiile unei bătrâne, ipocrizia unui bărbat în floarea vârstei, chemările de dragoste, la dragoste, ale unei femei singure.

Văd memoria alburie a unui copil sufocat de cordonul ombilical.

Mă văd şi pe mine neajungându-mă, privindu-mă monstruos ca într-o oglindă din ţara oglinzilor strâmbe: prea înalt, prea subţire, cocârjat, luând forma fumului de ţigară sau a unei întrebări. Sau a semnului de întrebare.

Deasupra mea biciuiesc fulgere memerii încă neîmblânzite.

Şi încă ceva: Conducătorul a interzis (în caz contrar te aşteaptă pedeapsa cu moartea şi a doua zi execuţia) folosirea oricărei metafore.

Motivaţia e clară: pentru eliminarea oricărei ambiguităţi.

Om, ce nobil sună acest cuvânt!

Oameni, eu v-am iubit!

 

Tatăl nostru,

Conducătorule

Iubit şi Unic,

care ne eşti în Ceruri,

pe Pământ şi Pretutindeni,

sfinţească-se Numele Tău,

sfinţească-se Numărul Tău,

facă-se voia Ta,

aşa cum în Cer,

aşa şi pe Pământ.

Vie Împăraţia Ta,

fie Împăraţia Ta,

facă-se Voia Ta.

Pâinea noastră

cea de toate zilele

dă-ne-o nouă astăzi

şi ne iartă nouă

greşalele noastre,

aşa cum iertăm şi noi

greşiţilor noştri

şi nu ne duce în ispită

sau du-ne în ispită

şi ne izbăveşte de cel Viclean.

Fie-Ţi Fulgerul drept

ca  un sceptru

şi Memoria netulburată

şi neudată

de suferinţele noastre.

Căci noi suntem robii Tăi

şi doar pentru Tine trăim.

Căci noi suntem robii Tăi

şi doar pentru Tine

trăim şi murim.

Tatăl nostru,

Tatăl nostru,

Tatăl nostru,

lasă-ne să ne rugăm

la umbra Numelui Tău

şi Numărului Tău

în veci nepătruns

în veci neştiut…

Tatăl nostru,

Tatăl nostru,

Tatăl nostruuuu…

Lucian Strochi