Aforisme – 22 decembrie 2015

2015-12-22-aforisme-Maxima zilei: Legea, ca şi credinţa sunt aceleaşi. Diferă doar normele de aplicare, dogmele şi interpretările.

Legea e dură. Câteodată e chiar contondentă.

Legea e făcută pentru a fi ocolită. Drumul drept, fără curbe, e un drum absurd.

Legea nu greşeşte niciodată. Greşesc doar cei care o aplică şi o interpretează.

Legile hazardului sunt cele mai laxe, dar şi cele mai severe.

Legile sunt făcute nu pentru a fi respectate sau încălcate, ci eludate. Pentru aceasta e nevoie însă de o armată bine înarmată de avocați.

Legile sunt pentru cei slabi pentru a-i ajuta pe cei puternici.

Legitimaţiile te legitimează, dar încurajează şi falsul.

Leneşul nu cunoaşte cuvântul azi, ci doar ieri şi mâine.

Leneşul spune cuvântului azi, mâine. (proverb rus)

Lentila a fost inventată atunci când omul s-a plictisit să vadă mereu aceleaşi lucruri, la aceeaşi mărime.

Leul a devenit regele animalelor, pentru că unii au confundat coama cu coroana. Şi, în plus, în deşertul acela nu se descoperise ţiţei.

Liber cu adevărat e cel care nu aparţine nimănui, nici măcar sieşi.

Liber, omul înseamnă câteva litere. Întemniţat, omul înseamnă câteva cifre.

Libertatea de a alege poate fi şi o pedeapsă ascunsă. A se vedea, de pildă, alegerea lui Paris.

Libertatea este defectivă de plural. De aici şi iluziile unei revoluţii.

Lichidul este trădătorul perfect. Ia întotdeauna forma vasului în care e turnat.

Limba franceză nu e osificată, ci scheletizată. Din cauza numărului prea mare de autori celebri.

Limitele umane sunt atât de mari, încât nimeni nu a reuşit să transforme o floare de mină într-o floare vegetală sau un ibric într-un tigru.

Linguşirea e un lucru atât de plăcut, încât susurul ei pare a veni dintr-un izvor ce izvorăşte în Paradis.

Lucian Strochi