Aforisme – 25 decembrie 2015
Maxima zilei: Masca poate ascunde orice, mai puţin propria mască.
Majoritatea mută e singura majoritate autentică.
M-am plictisit să fiu înger. M-am plictisit să fiu diavol. Mă pregătesc să devin om.
M-am rătăcit pe potecile vieţii şi astfel de-am descoperit pe tine, floare a florilor, dor al dorurilor, mireasă între mirese.
Mamă bună, mamă naturală, mamă surogat, mamă vitregă, mamă originară, mamă ţară, mamă a tuturor. Cam multe mame şi cam puţini taţi, reflex al matriarhatului, se pare.
Marchează-ţi teritoriul. Cum? De obicei prin miros.
Mare e grădina ta, Doamne! Şi mai e şi plină de buruieni!
Marele Orb a spus: atât de virilă-mi privirea, încât, dacă aş deschide pentru o clipă ochii, până şi aerul ar înmuguri.
Marile descoperiri s-au făcut din întâmplare. E adevărat. Numai că, de fiecare dat a fost cineva, care şi-a dat seama de importanţa acelei întâmplări.
Marmura ezită între a fi banală piatră sau orgolios cristal. De aici şi frumuseţea ei.
Martorii sunt acei indivizi pe care se bazează justiţia atunci când nu își propune aflarea adevărului.
Martorul va fi întotdeauna mincinos.
M-aş transforma oricând într-o pasăre, dar mi-e teamă de braconieri.
Matematica e atât de exactă şi de lucidă, încât operează cu erori, fracţii periodice, calcului probabilităţilor, reducerea la absurd şi numere în modul sau iraţionale.
Materialele consumabile se consumă de zece ori mai mult decât cele neconsumabile. Declaraţi un material consumabil neconsumabil şi veţi vedea.
Mă aflu în plin proces de mortificare: o femeie tânără, drăguță şi nurlie mi-a spus că mă venerează.
Mă apropii de oamenii vii cum vă apropiaţi voi de muribunzi. Cu aceeaşi sfială, cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi îngândurare.
Mă apropii de oamenii vii, aşa cum v-apropiaţi voi de muribunzi.
Mă cuprinde disperarea când mă gândesc că soarele va sfârşi într-o pitică albă. Dacă ar fi devenit o gaură neagră, mai aveam o şansă.
Mă feream de nuci, pentru că toamna îmi fura amprentele cu tinctura de iod a lor.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.