Maxima zilei: Mulţi generali au onoruri, nu şi onoare. Cu cât au pieptul mai plin de decoraţii, cu atât au sufletul mai gol.

Multă vreme l-am confundat pe Aristotel cu Aristofan. Copil fiind îi citeam cam aşa: A râs tot el! şi A râs Tofan!. Adevărul e că Aristotel a scris comedii fermecătoare.

Multe animale sunt curioase, dar numai omul se poate uimi.

Mulți nu s-au lămurit încă de avantajele de a fi în rai. Mai ales cei care suferă de rău de înălţime.

Mulți se plâng de foame şi de sete, dar nimeni nu se referă la idei.

Mulţi vorbesc despre labirint, dar prea puţini l-au străbătut.

Munca creează organul. Dacă e aşa, unii ar trebui să aibă opt braţe, iar alţii trei capete.

Munca îl înnobilează pe om. Nemunca îl face înger sau sfânt.

Muntele ne apropie de cer întotdeauna, dar numai arareori de Dumnezeu.

Muntele poate fi o ezitare a naturii.

Murim câte puţin în fiecare zi.  Dar să recunoaștem  că şi trăim puţin.

Murul e un arbust care trăieşte pe lângă muri. Şi, ca şi zidul, e greu de depăşit.

Muzeul e locul liniştit în care se refugiază din când în când adevăratele valori.

Muzica – igrasie divină urcând pe pereţii sufletului.

Muzica e pe rând toate cele patru elemente primordiale: apa când curge, focul când e interpretată, aerul când trece prin tuburile de orgă şi devine divină şi pământ, când ne hrăneşte trupul şi sufletul.

Muzica se scrie doar cu şapte sunete. Şi poezia are doar şapte vocale. Consoanele nu sunt decât bemolii, becarii şi diezii vocalelor. Adică accidente.

N-a scăpat de nervii lui Ana nici în Nirvana.

Naivitate: copil ţineam în mână ouă de broască: credeam că sunt ochii peştilor pescuiţi peste zi; copil ţineam în mână ochii de peşte: credeam că sunt nasturii lui Dumnezeu; copil ţineam în mână nasturii lui Dumnezeu: credeam că sunt ochii cuvintelor; copil ţineam în mână ochii cuvintelor: credeam că sunt ouă de broască.

N-am aflat încă dacă scrisul e o adăugire sau o ştergere repetată.

N-am fost învins niciodată de duşmani, ci de propriile mele patimi.

Lucian Strochi