Poetul Lucian Strochi – Lirica Magna

Poetul-Lucian-Strochi-Lirica-MagnaScriitorul Lucian Strochi (poet, prozator, dramaturg, eseist, critic de artă, critic literar) s-a născut la Petroșani, la 23 iulie 1950. Este absolvent al Facultății de Filologie, Universitatea București (1974) și doctor în Filologie la Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași (2003). Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A publicat peste 40 de cărți și peste 100 de prefețe și studii introductive și o parte din opera sa este tradusă, până în prezent, în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, latină, slovacă, greacă, armeană, neerlandeză, italiană. A condus revistele: ,,Reformatorul”, ,,Antiteze”, ,,Asachi”,. A primit peste 80 de premii literare. și a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. S-a stabilit la Piatra Neamț din 1974 (apud ,,Ancadierul”, Editura ,,Cetatea Doamnei”, Piatra Neamț, 2014).

Elogiul prieteniei

Oferită cu generozitate de poetul Lucian Strochi la zilele BACOVIA, organizate excelent de scriitorii Calistrat Costin, Dumitru Brăneanu și Ioan Prăjișteanu, cartea ,,Ancadierul” mi-a dat de lucru vreme îndelungată. Puțini poeți în lume își văd în timpul vieții lor numele adunat pe o asemenea carte și, prin ea, autorul trece examenul criticii literare cu ,,Magna cum laude”. O ediție de lux, în format academic, având 500 de pagini cu ilustrații, pe hârtie fotografică și cântărind 1820 de grame.

,,Acest volum, mărturisește Lucian Strochi în Colofon, reunește 366 de texte literare cuprinse în 40 de specii, fiecare specie beneficiind de fonturi și borduri proprii. La imaginea de ansamblu a ANCADIERULUI au contribuit decisiv prietenii mei LUMINIȚA DOBREA ȘI VIOREL CRĂCIUN, adevărați artiști, cărora autorul le aduce adâncile sale mulțumiri, aici și acum, asigurându-i de întreaga sa gratitudine. Fără munca și devotamentul lor ANCADIERUL ar fi arătat altfel, mai sărac, lipsit de imagini. Lor li s-a adăugat în timp și MIOARA VĂIDEANU. Ilustrațiile (tablouri în ulei și grafică alb-negru) au fost asigurate de prietenii mei, pictorii, solidari cu acest proiect cultural. Mulțumiri și recunoștință se cuvin și lui DAN GABRIEL ARVĂTESCU, doctor, scriitor și prieten fără de care această carte s-ar fi născut mult mai târziu.”

Realitatea unui vis

,,În loc de prefață”, poetul mai face câteva precizări: ,,ANCADIERUL” este un proiect literar ce se întinde pe o durată de 50 de ani. În 1963 a fost scris primul text, în 2014 ultimele versuri (,,cele mai recente”, că poetul va mai scrie, n.n.).

ANCADIERUL se vrea o radiografie a unui an liric; așadar o poezie pentru fiecare zi a anului, 366 în total. Cu alte cuvinte, ANCADIERUL este un CANȚONIER”. Dând în continuare explicații absolut necesare cititorului iubitor de poezie, în legătură cu unele poezii cu forme fixe ,,mai puțin uzitate”, Lucian Strochi conchide: ,,Textele din ANCADIER au fost publicate anterior, în câteva cărți: Cuvântul Cuvânt, Sonete, Monere, Poezii vechi și nouă, Alfabetul animalelor, Arcade și alte poezii cu formă fixă, în unele reviste literare. Mai mult de jumătate din texte sunt însă inedite. Am visat această carte. Cartea de față nu este decât realitatea unui vis.”

Aprecierile critice sunt semnate de Ioanid Romanescu, Gheorghe Simion, Gheorghe A. M. Ciobanu (și Petruș Andrei în ,,Plumb”, nr. 81, dec.. 2013).

Dragostea înainte de toate

Această ,,Lirica Magna” începe cu o dedicație de suflet: ,,Ancăi Dana, martoră de peste 40 de ani a acestor versuri, această carte.”

Remarcăm, de la bun început, ineditul acestui captatio benevolentiae: ,,Am pus de toate: bocete, blesteme,/ Sonete și rondeluri și ancade/ Cuvinte demne de urcat în steme/ Cuvinte-nvolburate din cascade.” (,,ODĂ sau mai degrabă o prefață despre ce este ANCADIERUL și pentru cine a fost scris”)

Între țările care i-au oferit izvoare de inspirație, la loc de cinste stau țara sa natală și limba maternă: ,,Și Țara mea – ea mi-a dat vorba, gândul.”

Acest ANCADIER, CANȚONIER sau CODEX AUREUS al liricii românești contemporane toarnă în forme fixe ,,limba veche și-nțeleaptă”, idei și sentimente etern umane, dragostea înainte de toate. Dintre cele 366 de creații multe conțin cuvântul IUBIRE încă din titlu: Ancada iubirii absolute, Ancada iubirii totuși salvată, Ancada iubirii văzută ca lamă, Cantonă tristă mai tristă decât o iubire stinsă, Canțona I ca joc al iubirii, Ancada iubirii nemărturisite, deci vinovată, Ancada iubirii în tandem, Glossa iubirii și multe altele.

Adorata este ,,la donna angelicata” dantescă, desigur, în toate ipostazele: femeie, mamă, soră, fiică, muză, idee, vis. Venim cu exemple: Argheziană, Pastelul iubitei  văzut archimboldian, Portret de femeie, pe care îl reproducem în întregime: ,,Abia urcată într-un vis, / Ai coborât în paradis/ Printre atâtea veșminte,/ Nu e loc pentru cuvinte/ Printre aspre, blânde culori/ Ești farmecul unei erori.”

O creație demnă de lirica universală (Goethe, Heine, Shelley) este Fata cu nume umbros. Prin armonie, prin subtilitate metaforică și simbolică și prin sugestie această creație se apropie de inefabilul eminescian: ,,Fata cu nume umbros/ Tricotează lumina/ Un gând pe față,/ Un vis pe dos./ Fata fără nume,/ A fugit fără mine,/ Fără rușine în lume.” (p.24)

Tema dominantă a acestei antologii fiind iubirea, nu pot renunța la versurile: ,,Iubirea-i cea mai veche dintre teme,/ E înălțată-n imnuri și în steme,/ Până și zei trufași i se închină,/ Iubirea e lumină din lumină” (Ancada iubirii peste fire).

Poezia esențelor

Poezia lui Lucian Strochi este scrisă de un intelectual pur sânge (albastru, desigur), este o poezie a esențelor tari, numeroase creații consemnând iubirea față de cuvânt, față de idee, față de patrie, față de credința strămoșească, față de om, față de poezie și față de poet și față de destinul acestuia, cel mai adesea ingrat într-o societate ca aceea a zilelor noastre, o societate lipsită de repere etice și estetice.

Temele și motivele poetice sunt extrem de numeroase încât nu lasă bucuria unui adaos; se poate spune despre poet: ,,Homo sum nihil humani a me alienum puto”. Nimic nu trece cu vederea: timpul, dorul, visul, drumul, norocul, flora (autohtonă și exotică), fauna (și cea umană) – Doină despre scrierea în limba dacă, adică a cerului și despre neasemuitul neam al dacilor, ziși și geți, Lucrarea stării de poezie, Patri(er)otică, Sonetul numelui meu, Cuvântul, Sonetul cuvântului, Rondelul omului, Rondelul lunii încercănate, Sonetul cărții ciudate, Lucansa celui pios, Odă – țării aceasta, Artă poetică, Rondelul cuvântului, Rondelulcărților, Sonetul poetului ș.a.

Asemenea lui Midas, Lucian Strochi transformă orice gând care-l atinge, orice idee care-l seduce în poezie. Iată un mic fragment din Bocet pentru un mort necunoscut care amintește de Balada morții a lui Topîrceanu: ,,La margine de drum,/ Mai ești doar un fum;/ Te-au supt apele,/ Te-a ucis aproapele/ Un tăciune și-un cărbune,/ Soarele pe noi apune” (p.29).

O parafrază după un celebru vers labișian, face aluzie la comedia politică prezentă, ,,cap de afiș” în stagiunea ᾽90-2015: ,,Trăim în miezul unui ev anost/ Aceeași comedie: mereu August cel Prost” ( Stare de război).

Ideea, în concepția prințului filosof Dimitrie Cantemir era o ,,himeară”, un fel de animal fără trup; iată ideea văzută poetic: ,,Cu răsuciri de vidră, treci ușure/ Prin versuri și împarți lumină lină/ Nu știu de ești păgână sau divină,/ Abur astral, icoană sau pădure” (Sonetul ideii). (De remarcat arghezianul ,,ușure”, impropriu dulcelui grai moldovenesc.)

După Arghezi și Topârceanu, Lucian Strochi vine cu ,,Blesteme”:

,,Blesteme pentru o statuie” rostite ,,de o aprigă muiere: ,,Să-ți fie inima seacă/ Și căutătura buimacă”; Moartea la Săpânța este văzută întocmai ca-n Cimitirul vesel: ,,Moartea e un cântec mut/ Nici sfârșit, nici început/ Nici durutul nu-i durut/ Lut am fost și sunt sărut” (p.40).

Din bogatul ,,Bestiar”, reținem Cocoșul, cu simbolistica lui mai mult decât generoasă: ,,E frântură dintr-un curcubeu/ Când penele-și scutură,/ Pe ciutură,/ Pare și mai mare:/ Zici că-i rupt din soare.”

O simplă literă de alfabet: ,,E blestemată dar ades divină,/ Ca semn cresc, o literă-i lumină.”

Asistăm la încoronarea sonetului (italian sau englez) ca rege al poeziilor cu forme fixe: ,,Din întuneric, poți să tai lumină/ Poți forma, de-o cunoști, s-o faci divină:/ Un vers pe file moarte-acum învie.” (Sonetul ocultului sonet)

Lucian Strochi are harul de a spune multe în puține cuvinte (Multum in parvum). Iată un catren: ,,Prin patru versuri, lumea ai uimit,/ Pe patru versuri, lumea se gândește./ În patru versuri, templul ți-ai zidit/ Cu-aceste patru versuri te cinstește.” (p.56)

Uneori, timpul gândește pervers și Invers: ,,Atunci și caii se coboară-n ierbi/ Și munții par doar răsuflări grăbite/ Și falnici fagi adorm sub cerbi/ Și fulgere cu versuri par tivite.”

ANCADIERUL este o rapsodie enesciană a liricii românești contemporane. Dacă iubești, de pildă, atunci: ,,Bei cupa plină de-amaruri și venin/ Și blând, gânditor, privești la cer senin.”

Tristețile provinciale vin în poezia lui Lucian Strochi din simboliștii Demostene Botez și George Bacovia: ,,Tristețile se scurg provinciale,/ Astăzi nimic nu mai e ca-nainte:/ De morți, nimeni nu-și mai aduce-aminte/ Decoruri triste, false mucavale.” (p.119)

,,Omu-i o ființă, o fiară ciudată” (Omul) iar cuiul ,,îmbină întuneric cu lumină/ În pieptul lui Prometeu/ Și-n palma lui Dumnezeu.” (p.119)

Sunt însă și momente când starea de grație i se refuză celui care o așteaptă: ,,Nimic nu-mi iese astăzi sub peniță/ Nici un poem, nici replică, eseu.”

Poetul este ,,Amant tăcut, logodnic, frate, mire/…Și toate-așteaptă-n versuri mântuire”; ,,cer veșmintele vorbirii”, cum spune Eminescu, ,,cer intrare-n lume.” Cei aleși ,,Visăm mereu nu cărți, ci biblioteci.”

Mama iubirii și a mântuirii

Una dintre cele mai inspirate și mai frumoase creații este Odă mamei. Mama este, pe rând, ,,fată frumoasă” și ,,aleasă mireasă”; nașterea este ,,Mister între mistere/ Durere fără durere/ Putere fără putere.” Copilul venit pe lume este, la rândul lui, o ,,floare între flori/ Comoară-ntre comori/ Umbra unei ninsori/ Lumină din lumină/ Sfântă rădăcină/ Ghem de parafină.” Ființa scumpă care l-a adus pe lume este ,,Mamă între mame”. ,,Mama mea fierbinte,/ Vie în cuvinte,/ Sfântă între sfinte.” (p.133)

Trăim vremuri demente

Poezia trebuie să înfățișeze binele, adevărul și frumosul (Kalokagathia), uneori însă viața este invadată de urât și iadul existențial contemporan poate fi caracterizat prin dezgust, dezamăgire, disperare: ,,Trăim cu-adevărat vremuri demente”; ,,Un timp haotic, buimac, fără de legi”. În astfel de momente, poetul face recurs arghezian la credință: ,,L-am îngropat pe Dumnezeu în mine/ Demult, în rugă, slavă sau tăcere,/ Nu ca să-mi caut blândă mângâiere,/ Sau să înalț lumină din lumină.”; ,,Puteri îmi vin dincolo de tărie.”

O evocare realistă a hoților de codru de altădată: ,,Mai ieri, mereu era o întâmplare:/ Erau vestiți tâlhari la drumul mare/ Ce jefuiau în voie diligențe/ Și pentru nimeni nu aveau clemențe” ne prilejuiește comparația cu unii parlamentari de astăzi față de care vestiții bandiți de altă dată par copii de grădiniță.

În Lucarna militantului pentru pace am descoperit următoarea strofă: ,,Nu văd de ce-ar cădea pe noi năpasta/ De ce să fim mereu când lup, când oaie,/ De ce să mai luptăm pentru dreptate/ Când patria-i solară, milenară”. Lectura mea empatică a produs o replică, după proverbul românesc ,,De-atâta lup, prinde-a mușca și oaia”: ,,O fi ea patria solară,/ O fi , cum zici și milenară/ Când lupul însă te jupoaie/ Ajungi să muști, chiar de ești oaie.”

,,Exegi monumentum”

Am crezut că postmoderniștii, prin negarea valorilor trecutului cu scopul de a pune-n locul lor NIMICUL, prin intertextualitate, prin pastișă și prin promovarea esteticii urâtului (pornografia, insalubrul), compunând o poezie ,,a artificiului, a orificiului și a ospiciului” (vezi Viorel Dinescu, ,,Armistiții literare”, Ed. ,,Rafet”, Râmnicu Sărat, 2004) nu numai că au îndepărtat cititorii de poezie, dar chiar au vrut să o distrugă. Poezia adevărată însă a supraviețuit: dovadă ANCADIERUL lui Lucian Strochi. Se cuvine așadar ca POETUL să fie ,,premiat cu aur curat, aplaudat, după cuviință, pentru biruință, știință și elocință, poet al cerului, nobil al adevărului, frate al misterului, părinte al versului și etalon al universului, pentru toate cămilele, cât vor mai fi în vară zilele” (p.429). Petruș ANDREI